Nu mică mi-a fost mirarea zilele trecute, să-mi cadă în mâini niște articole, care tratează cu maximă seriozitate, ceea ce eu numesc de ani buni depresia post-vacanță. Se pare că, dacă eu am crezut că e o dambla de-a mea, născută din prea mult răsfăț, în termeni de specialitate, “boala” se numește sindromul post-concediu și este cât se poate de reală.
Nu e cu semnul întrebării la final, asta pentru că urmează câteva “sfaturi”, da, de la mine :) Am stat așa și m-am gândit cât de ușor este să iubești toamna în Franța, Italia, Spania, Portugalia, cât de minunat este să ne mirăm la unison: “Vai, dar Roma arată fenomenal pe ploaie!” sau “Parisul în lumina toamnei este fabulos!” (ceea ce este chiar adevărat), dar în același timp, în diminețile în care dăm la o parte draperiile din camera noastră și vedem câțiva stropi de ploaie și un covor de frunze galbene și eventual ude, pe străzile ce le știm pe de rost, gata, ne-am stricat ziua. Cine se recunoaște?
Trebuie să recunosc: când aud de Salina de la Turda mi se cam ridică tensiunea :) Am fost de vreo 7 ori până în prezent și mie chiar nu mi se mai pare un loc de văzut. Primele dăți a fost fain, asta prin 2010, după acel moment, însă, orice vizită la Turda m-a cam lăsat rece (inclusiv la propriu, că e atât de frig în Salină încât mă pun pe dârdâit numai când mai văd pe acolo o domniță în fustiță și saboți, dar na, ce să le faci?). Însă Turda a făcut ce a făcut și m-a lovit în creștetul capului în semn de: “las’ că îți arat eu ție” ;)
Cam din ianuarie nu v-am mai arătat punctual la ce visez, iar azi, după o primă parte a zilei cu destulă agitație, mi-am luat un karamalz și am răsfoit un album cu imagini din Bulgaria. Da, din Bulgaria, însă nu de la mare ci de la… Veliko Tarnovo…
Nu am avut o idee originală cu acest articol, am zărit pe mai multe bloguri astfel de liste, dar ultima dată m-a inspirat Andra cu lista ei frumoasă și mi-am pus un semn în memorie, să nu uit să o fac și eu pe a mea. Și cu această ocazie îi îndemn pe toți cei care au trăit experiențe memorabile în călătorii, să alcătuiască o astfel de listă.
Tocmai s-au desfășurat CN de gimnastică ale României și la final de lună ne așteaptă CM din Belgia, unde sperăm la aur așa ca de obicei. Mândria României, însă, ia naștere într-un loc celebru doar la el acasă, un loc care, este inutil să spun, cât de multă venerație ar merita din partea “autorităților”. Undeva în mijloc de țară, la umbra unor ruine în curs de reabilitare, dincolo de niște uși de fier cu însemnele olimpice pe ele, se află locul care a adus României cele mai mari bucurii: sala de antrenamente a lotului național de gimnastică, sala de la Deva.
Așa cum nu am comentat poveștile despre Aur ale ultimelor două săptămâni, așa cum nu am comentat cine și pentru ce are dreptate și cum pentru mine Aurul e mai mult o metaforă născută din praf de stele (probabil din cauza asta voi muri săracă, căci metaforele nu hrănesc niciodată mai mult decât sufletele), nu comentez nici în acest articol povestea Aurului care a mobilizat, nesperat, o țară întreagă.
