Pentru că în ultimii 3 ani, ne-am tot amuzat împreună de ce minunății ne ziceau la horoscop vis a vis de călătorii, n-am putut să sar (tocmai) peste anul 2014, mai ales că îmi zice în așa fel încât, la anu’ cred că o să vă vorbesc numai din amintiri, că de călătorit, citez: “pare să fie un an în care ești destul de legat de casă sau, chiar dacă ar fi să pleci pe undeva, mereu ceva te cheamă înapoi, în zona de baștină“. Oricum, știu barem o persoană încântată maxim de horoscopul meu pe 2014, Mama :))
Oare care vor fi destinațiile lui 2014?
Nu pot să nu mă întreb asta, atâta timp cât în 2013, de la început, am văzut cum se detașează unele față de altele, ați observat? Aș zice că în 2013 a câștigat Portugalia fără drept de apel, care ziceți că va fi preferata anului viitor?
Magia Crăciunului românesc cu climă mediteraneană
Ieri, în momentul în care am început să mă gândesc la acest articol, ascultam albumul These Are Special Times al lui Celine Dion și eram în sfârșit liniștită după toată forfota din Ajunul Crăciunului. Numai că la un moment dat m-am ridicat din pat să deschid fereastra și m-au lovit în spiritul Crăciunului cele 12 grade de afară și soarele care în sfârșit justifică versul lui Hrușcă: “Soare luminos și Un Crăciun Frumos” :)
Un alt mod de a călători: stagiul în străinătate
Unul din regretele mele legate de viața de student este că nu am profitat de un stagiu în străinatate, accesând un anumit tip de burse, care mi-ar fi permis să am parte de o astfel de experiență pe la 20 de ani. Am răzbunat acest aspect în utimul nivel de învățământ de la noi și astfel pot vorbi azi despre cum este să pleci la stagiu în afară, însă, totuși, în momentul în care eu am plecat, nu mai pot spune că eram chiar studentă. Cu toate acestea, a fost una din cele mai frumoase experiențe de viață de până acum…
Cluj Christmas Lights 2013 (foto-eseu)
Hai că e ultimul cu luminițe… până la Crăciun :) Puțin mai multe poze puteți vedea aici, iar detalii despre Miercurea fără cuvinte, găsiți, ca de obicei… la Carmen.
Bucurestiul arată mai bine îmbrăcat de sărbătoare
Acum o să o țin tot așa cu luminițele și Târgurile de Crăciun, dar este un subiect care îmi place tare și care mă pune la scris. Dacă ar fi după mine aș vizita toate orașele din România care s-au pregătit să întâmpine Crăciunul cu luminițe și Târguri de Crăciun :)
Practic la Cluj nu e Târg de Crăciun
După o sâmbătă leneșă și câteva reprize de ninsoare, am mers să vedem centrul Clujului îmbrăcat de sărbătoare. Săptămâna trecută s-au aprins luminițele de sărbători și au anunțat un Târg de Crăciun. OK, pentru mine Târg de Crăciun în România e ce se întâmplă la Sibiu și azi o să vă spun de ce mi se pare că la Cluj povestea e alta.






