Anul trecut chiar am suferit pentru că doi din artiștii mei preferați (de ce să ne ascundem după deget, cei doi cei mai cei Eros și Celine) au concertat în Europa și eu n-am avut nicio șansă în a-mi finanța un loc bun la un astfel de concert, pe principiul: cum să merg să stau undeva de unde să-i văd doar pe ecran… Dar șansa asta fuse, fuse și se duse…
Nu mai țin minte de câtă vreme în existența de 5 ani și aproape jumate a Bialog-ului s-au mai strâns 10 zile de pauză totală (adică nici tu răspuns la comentarii, nici nimic). Nici când m-am măritat și am plecat în săptăluna de miere cred că n-am absentat atât :)) În concedii și vacanțe nu mai spun, aveam spor de numa. Ultima săptămână, însă, a fost cu susul în jos (nu, nimic grav, doar pauză și timp băgat în sac) și ca să am și o cireașă de pe tort, că tot îmi plac mie torturile… cred că mă ia răceala. No comment. Erau semne de ieri, dar nu mă gândeam că mă va lovi așa… din nou.
Am citit, de scurt timp, câteva articole deosebit de interesante despre diferite localuri din capitala României, care m-au făcut să-mi întocmesc liste peste liste cu locuri bune de încercat la următoarea ieșire în București. Recunosc că din toate orașele României, Bucureștiul a fost cam singurul care a reușit să mă uimească prin diversitate, iar la fața locului niciodată nu am știu cu adevărat ce ar trebui să aleg. Îl ajunge din urmă Timișoara, dar despre asta într-un episod viitor.
Până mai ieri nu știam de existența acestui loc: Mănăstirea Maicii Domnului, de la marginea Clujului. Este chiar prima Mănăstire de rit catolic în care am intrat pe teritoriul României, însă vă pot spune sigur că este un loc foarte frumos și liniștitor, aflat în plin cartier rezidențial. Da, și mie mi s-a părut incredibil…
Două le-am văzut, una nu, dar mă gândesc la ea des și serios. Mă simt de multe ori privilegiată că sunt aproape de Occident, că Budapesta este la 5 ore distanță sau că Belgradul poate fi accesat într-o excursie de o zi când mă aflu în vacanță la Dunăre, ori că până la Cracovia, mi se pare din Cluj, un drum scurt cu mașina, pe care poate o să-l fac cândva.
Martie a avut niște weekend-uri de poveste, cu temperaturi nesperate, oboseală cât cuprinde și soare mai puternic ca baba iarna. Într-un fel neplănuit, dar liber consimțit, cel puțin o zi/weekend am încercat să o petrecem în natură, mai aproape sau mai departe de casă, dar la aer și lumină, să ne încărcăm ca niște baterii descărcate de tot. Între timp ne-am făcut și niște bucurii pe cât de mărunte, pe atât de importante, iar ce nu a reușit bucuria, a reușit astenia :)
Nu mai știu cum am început săptămâna trecută să discutăm despre Portugalia, independent de faptul că anul trecut a cam fost destinația anului, dar cert este că mi-a sărit în ochi faptul că țara asta are 3 F(rumuseți) de excepție: Fotbal, sportul național cu o tradiție recunoscută, minunatul centru de pelerinaj, Fatima și nu în ultimul rând o muzică care îți topește venele: Fado.
