Pentru nunta de hârtie am ales ca destinație Parisul. Știți ce se spune: “la 1 an de la nuntă se celebrează nunta de hârtie, deoarece, precum hârtia, care se poate rupe atât de ușor, și căsnicia e foarte fragilă”. Noi, la vârsta de 1 an (plus aia 10 de dinainte) am pus pentru prima dată un lacăt pe Pont des Arts și dacă tot a fost vorba de hârtie, ne-am cumpărat de la anticarii de pe Sena un poster cu Superman, care acum stă frumos pe frigider flancat de niște magneți. Romantic sau ce?
Când am fost la Arcalia, de unde v-am arătat poze chiar ieri, ne-am gândit că dacă tot suntem în zonă, n-ar fi rău să mergem și până la Bistrița, aflată la jumate de oră distanță. Eu nu mai văzusem orașul și în plus aveam nevoie de un loc de pe traseu unde să mâncăm… așa că pe o ploaie torențială (după frumusețea de vreme de la Arcalia) iată-ne la Bistrița!
Poate că așteptam un moment bun sau mai bine spus, așteptam un loc bun, în care vremea și lumina să mă ajute și să facă ce nu poate face aparatul… Oricum, merită un drum până la Arcalia și numai pentru a fotografia cupole de ciocolată, pereți de vanilie și câmpuri fresh cât vezi cu ochii… N-am mai fost prezentă de ceva vreme la Miercurea fără cuvinte inițiată de Carmen.
Acesta nu este un articol în care vă voi spune ce puteți vedea la Praid și la Sovata și nici unul în care o să vă dau ponturi despre zona asta frumoasă din România, nu voi vorbi despre locul în care Ținutul Secuiesc se varsă în Transilvania ca și râurile în fluvii și nici măcar nu voi pomeni de faptul că vremea a fost cum a fost… Pentru că acum, toate aceste lucruri sunt mai puțin importante… pentru mine.
Am tot amânat și nu v-am spus, dar am fost la Gaudeamus înainte de Paște și mi-am făcut sânge rău, vorba aceea… Cărțile sunt din ce în ce mai scumpe, nimeni nu mai știe să vândă o carte în adevăratul sens al cuvântului, vine lumea la târg ca la balamuc, dar cu toate acestea unele titluri mi-au luat ochii, inima și banii… dar nu despre asta vreau să vă vorbesc ci despre 3 cărți pe care nu știu cum de le-am găsit în mulțimea colosală de scrieri mai mult sau mai puțin bune… știți și voi cum e…
O jumătate de zi a mai rămas din această mult așteptată minivacanță prilejuită de ziua muncii. Un mare tam-tam în jurul ei de zici că urma să țină ceva mai mult ca ditamai vacanța mare. Vă spuneam zilele trecute că eu am aflat că o să beneficiez de ea doar cu trei zile înainte, iar ca tabloul defect să fie complet, prognozele meteo s-au aliat împotriva tuturor, de parcă aveau în plan să distrugă turismul românesc pe acest segment. Noroc că știam vorba cântecului “ne mințim ca la meteo”…
Vine minivacanța de 1 mai și aflai și eu că o să am liber cele două zile “binecuvântate”. Mă gândesc că atâta liber până în august nu mai pup, în plus se leagă de weekend, așa că puțin de tot m-am iritat că n-am aflat mai repede, ca să pot pune țara la cale. Da țara, pentru că pentru mine minivacanța de 1 mai e de petrecut în țară (la fel ca și 1 Decembrie, na!)
