Cu Grecia aveam o relație cumva de evitare conjuncturală. Mi se părea departe cu mașina, sau cel puțin drumul spre Corfu, din urmă cu 8 ani, această senzație mi-a lăsat-o, așa că am găsit alte destinații mai apropiate de care m-am îndrăgostit iremediabil, accesibile la orice oră și în orice anotimp. După Corfu n-am mai fost în Grecia, habar n-am cum or fi vacanțele la Paralia sau Halkidiki, dar știu că românii le laudă și la 20 de ani după ce le-au descoperit. În plus, cum am spus și cu altă ocazie, vacanța la mare nu era ceva obligatoriu pentru noi an de an. Ne place să batem străzi din sate și orașe mai mult decât să ne prăjim pe plajă, însă s-a întâmplat ca în sarcină ceva să-mi intre iremediabil la suflet: APA! Nu știu nici până azi care a fost nebunia cu apa, dar am visat la mare, nisip și bălăceală cum n-am mai făcut-o în toată viața mea de până acum. A fost, așadar, firesc să ne plănuim cât mai curând o vacanță la mare în formula extinsă. Nu aveam o fixație să fie în Grecia, dar cum sunt sigură că ajungem exact acolo unde trebuie să ajungem, lucrurile s-au legat astfel încât să ajungem în Creta.
Weekend prelungit în Ținutul Secuiesc (varianta Harghita)
După ce ne-am tot întors, sucit și răsucit 2 săptămâni, am ales să plecăm totuși în Ținutul Secuiesc în weekendul prelungit de 1 mai, chiar dacă nu eram siguri cât de prietenos va fi drumul pentru Albert. Da, am trecut și noi de o lună jumate la scaunul de mașină pentru băieți “mari” și deși la început a părut să-l îndrăgească, treptat drumurile au devenit ceva mai “cu cântec” decât în mod obișnuit. Aici mă refer la drumurile noastre de voie de nevoie, aproape zilnice, prin Cluj și prin apropiere. Însă, toate temerile referitoare strict la drumul cu mașina spre centrul țării (că în rest deja știm că avem un copil destul de adaptabil) au fost spulberate de un călător mic care s-a comportat peste așteptări, semn că suntem încă pe drumul cel bun în ale plimbatului în 3, chiar dacă în această direcție, încă, TOTUL e pe testate. Acestea fiind lămurite cât de cât, poate vă întrebați ce ne-a venit cu Ținutul Secuiesc, nu?
Throwback Thursday: Kerkyra, minunata capitală a insulei Corfu
Sunt o grămadă de ani de când am ajuns în insula grecească Corfu, undeva în largul Mării Ionice, la nici 4 km de coastele Albaniei. Este un loc superb și nu cred că ai putea să fii nemulțumit de ce oferă insula nici dacă ajungi aici cu pretențiile până la cer. Anii care s-au scurs de atunci mi-au adus în prim plan o mulțime de alte destinații care mi-au furat inima, dar recunosc că mai ales anul trecut când mă gândeam la mare (și Doamne, ce des mă mai gândeam!) mă întorceam cu gândul în Corfu cu nostalgie și cu regretul că nu am mai acordat de atunci și alte șanse Greciei. Corfu a rămas așa, o foarte mică bucățică pe care am gustat-o din enormul tort cu iz turistic ce-l oferă Grecia oricui are chef de gustul unei mări albastre. Și pentru că, de obicei prin această perioadă din an, pe blog, unul din cele mai citite articole este acesta, am vrut/n-am vrut, Grecia mi-a revenit în atenție. Am răsfoit toate articole despre acestă destinație (că nu-s multe) și mi-am dat seama că nu l-am scris chiar pe cel care poate ar fi meritat cel mai mult…
Escapada americană (II): Jacksonville, big city life…
Trag concluzia că degeaba am texul, pozele puse pe categorii și dorința acerbă de a publica, de a resuscita viața asta online, dacă nu e timp fizic pentru activitățile aferente, n-ai ce te crede Supermanwoman. Însă în timp ce eu m-am obișnuit deja cu etapa nouă, tehnica mă sabotează la greu, căci de două/trei zile blogul merge și nu prea, așa că celor ce ați dat pe aici în lipsa mea, căutând vacanțe prin Puglia, Corfu, Istria etc, îmi cer scuze că “mațele Bialogului” sunt uneori încurcate. Pe moment s-a rezolvat, dar dacă vor mai fi probleme vă rog să le semnalați prin email. Așadar, închid paranteza deschisă mai sus și vă invit să continuăm jurnalul american al lui Clau, început la final de martie cu șanse mari să-l terminăm în martie anul viitor dacă menținem ritmul acesta (glumesc, sper)…
Escapada americană (I): Welcome to The Sunshine State!
După ce ne-a povestit foarte fain aici pe Bialog despre China, Kazakhstan și chiar câteva episoade frumoase tare despre Viena, de data aceasta l-am rugat să ne lase să intrăm în jurnalul său american. Cu regretul că în urmă cu 9 ani, nu l-am pus să povestească în scris escapada americană de atunci (deh, era la început Bialogul) și nu ne-a prea rămas nimic din acel traseu în afară de poze și povești ce le mai aud și azi, de data aceasta am zis să nu ratez ocazia. Așa că, pe parcursul câtorva episoade, în săptămânile următoare, blogul va găzdui un serial american fără precedent, cu poze (mai puțin acesta, acesta e fără poze, căci se vrea a fi o introducere, iar eu n-am avut timp să le aleg, să fiu sinceră) și povești entuziaste, dintr-o țară mare, departe tare, ce mă atrage și pe mine și căreia sper să-i vină cândva rândul. Până atunci, wishlistul meu cuprinde pe rândurile de sus destinații minunate și mult mai apropiate…
Ziua liberă a bebelușului (varianta Târgu Mureș)
La început de februarie am plecat într-un day trip la Târgu Mureș. Aș zice că a fost prima ieșire de acest fel cu bebelușul ca pasager, dar adevărul este că am mai făcut două drumuri Ineu – Timișoara, dus/întors (în aceeași zi) la început de ianuarie. Dar pentru că atunci, am făcut drumurile strict ca să-l ducem și să-l luăm pe Clau de la aeroport, deci nu ca să ajungem în oraș, să ne plimbăm și eventual să luăm masa pe undeva, o să considerăm prima călătorie de agrement cu copilul această ieșire la Târgu Mureș. Sigur, acesta nu este și cel mai lung drum cu mașina al lui Albert, căci el mai are la activ 2 drumuri de Ineu, dus/întors, dar în zile diferite (drumul Cluj – Ineu ajunge la peste 5 ore cu tot cu opriri), prima dată la două luni (pentru Botez) și a doua oară la trei luni (pentru vacanța de iarnă). Albert este foarte încântat de drumul cu mașina, cel puțin până acum, drumurile mai sus menționate au fost foarte lejere și dacă ne menținem așa mi-e că l-aș cataloga drept plimbăreț de pe acum, dar să nu ne hazardăm. Însă, ne doream tare mult să vedem cum se comportă la o excursie de o zi, care nu înseamnă doar moțăit în scoică și privit pe fereastră, așa că “i-am dat o zi liberă” să vedem cum “se descurcă”. :)
Ce să faci la Viena de Revelion & Anul Nou și câteva note de dor
Vai, cum a trecut un an! Acest articol ar fi trebuit scris în urmă cu un an, când proaspăt întoarsă acasă dintr-o frumoasă vacanță de iarnă, presărată cu locuri interesante de redescoperit, zăpadă pudrată pe acoperișurile calde și un feeling tare bun de început de an, aș fi avut exact starea necesară scrierii unui articol în prima lună a anului. Dar ianuarie 2017 îmi pare că s-a petrecut într-o lume paralelă… Însă trebuie să recunosc pe undeva că de atunci și până acum am adunat ceva nostalgie legată de vacanța iernii trecute, așa că m-am apucat de scris la această poveste încă prin decembrie, crezând că poate ajut pe cineva cu informații legate de Viena în perioada Anului Nou, dar n-am avut starea necesară să termin articolul la timp. Am ales poze în momentele (încă abstracte) de dor de ducă, mai scriam câte un rând în diferite momente (încă redefinite) de “timp liber”, dar asta e tot ce am reușit până seara trecută când am zis că o fi vremea să închei acest articol într-un fel sau altul…