Sport

Podiumul olimpic la dans

6 comentarii

Un concurs superb, sportivi extraordinari, dansuri perfecte, mișcări imposibile… Dar a fost noaptea canadienilor. Și m-am așteptat la asta :)

Aur: Tessa Virtue și Scott Moir (Canada)

Argint: Maryl Davis și Charlie White (USA)

Bronz: Oksana Domnina și Maxim Shabalin (Rusia)


Sper doar să nu se retragă canadienii după acest titlu, dansul pe gheață ar avea de câștigat enorm cu ei în competiții. Mi-au plăcut foarte mult și nu vreau să cred că au câștigat numai datorită faptului că au patinat la ei acasă ;)

Sursa pozei.

Sport

Plushenko pierde titlul olimpic

11 comentarii

Surpriză mare în finala olimpică de patinaj artistic masculin de la Vancouver. Se pare că nu a fost de ajuns faptul că “sunt ruși” după vorba și excelenta atitudine a antrenorului său Alexei Mishin. Ar fi fost foarte frumos ca Evgheni Plushenko să câștige pentru a doua oară medalia olimpică de aur, după cea primită la Torino în 2006.

Evgheni Plushenko, în vârstă de 26 de ani a anunțat că se retrage după olimpiada italiană de acu 4 ani, dar a revenit în forță la europenele de la Tallin de luna trecută câștigând a șasea medalie europeană de aur. Noaptea trecută însă “țarul” nu și-a recăpătat coroana (expesia lui Ivone Ghiță de la Eurosport). Se pare că rusul a avut o execuție mult prea “precaută” după unii specialiști, iar arbitrii au considerat ca mai bună evoluția americanului Evan Lysacek (locul 4 la olimpiada precedentă). Astfel rusul “zburător” primește medalia de argint la fel ca la olimpiada din 2002 din SUA. Podiumul este completat de japonezul Daisuke Takahashi (care ratează cvadrubla în debutul programului liber).

Eu care am văzut programele azi dimineața în reluare (deci poate nu am simțit tensiune, mai ales că auzsem la știri care-i campionul) aș zice că i s-a făcut o mică nedreptate rusului, americanul nefiind deloc mai bun, în plus nu avea inclusă în program săritura cvadrublă. Mi s-a părut puțin că i s-a agățat medalia în gât americanului. Lysacek nu a avut un program slab, a fugit după puncte și a știut că un program curat îl va pune de podium, dar nici el nu părea să se fi așteptat la câștigarea titlului.

Nu sunt fan number one, Plushenko chiar dacă îl admir mult, (mie îmi place foarte tare elvețianul Stephan Lambiel, vicecampionul olimpic de la Torino, clasat aici din păcate doar al patrulea) dar acum în locul lui nu m-aș retrage. La olimpiada din 2014 din Rusia, va avea 30 de ani, dar cu publicul alături și cu experiența de 3 olimpiade în spate (la fiecare clasându-se pe podium), aș participa fără probleme.

Plushenko rămâne oricum un mare campion, unul dintre cele mai cunoscute figuri ale patinajului artisic din toate timpurile. Și chiar păcat că nu a câștigat, sincer țineam cu el :D

Sport

Start, Vancouver 2010 !!!

3 comentarii

Pentru cei pasionați și pentru cei care sunt cuprinși de spiritul olimpic:
În această noapte putem urmări Festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Vancouver. Din păcate canadienii au luat hotărârea de a fixa programele competițiilor după ora Canadei de Vest și astfel că probabil multe dintre concursurile preferate le vom putea vedea la ore imposibile din noapte.

Spre deosebire de americani, care la Olimpiada din 2002 de la Salt Lake City, au făcut programul compețional țind cât de cât cont și de ora Europei, canadienii probabil (care țin mai mult la spectatorii și telespectatorii lor, decât la cifrele mari de audienă din restul lumii) simt altceva când vine vorba de Olimpiadă. Am înțeles că țintesc foarte multe medalii, organiazarea va fi de înalt nivel… deci nu le pasă de prea tare de “fanii” de peste ocean.

Sincer, eu aștept cu nerăbdare concursurile de Patinaj (care debutează prin 14-15 februarie) și eventual săriturile cu schiurile, în rest nu prea sunt cunoscătoare, dacă prind ceva mă uit cu plăcere… Festivitățile însă îmi plăceau și le urmăream întotdeauna, dar nu cred totuși să mă trezec mâine dimineață la 4 pentru asta :((

Carti, Sport

Ar fi fost prea frumos

6 comentarii


Titlu: Ar fi fost prea frumos
Autor: Ioan Chirilă
Editura: Fundația ArtEst pentru GSP, 2009
Colecția: Integrala Ioan Chirilă
Nr. pagini: 341
Preț: 11 lei împreună cu GSP la chioșcuri

Integrala Ioan Chirilă scoasă când vor cei de la GSP mi-a făcut un super cadou la sfârșit de septembrie: cartea “Ar fi fost prea frumos”, poate cea mai tare poveste despre sport din câte am citit. Eu fiind fan tenis, fan declarat Ilie Năstase, pe care nu l-am văzut jucând decât demonstrativ, fan Ion Țiriac pentru care am un respect deosebit dincolo de tenis și fan în genral al cronicarului sportiv Chirilă, nu pot să declar decât că această carte pur și simplu m-a încântat, mi-a demonstrat atât de multe despre relație dintre tenis- minte-viață încât la sfârșit nici nu am știut din ce unghi să privesc lucrurile, sau mai bine zis din perspectiva cui.

Cartea are de toate: umor (în primul rând), fir epic (Chirilă nu degeaba a fost invitat să facă parte din Uniunea scriitorilor), dialog permanet (creat de autor), acțiune (sunt povestite meciuri de tenis pe care aproape le-am vizualiat și le-am trăit odată cu povestea), sentimente (trăirile celor două personaje centrale).


“Ar fi fost prea frumos” e povestea parcursului în tenis a doi oameni care prin anii ’60-’70 au făcut legea pe toate terenurile lumii. Sunt surprinse momente încă de la debut până la primele două finale de Cupa Davis (ambele pierdute din păcate), sunt povestite întâmplări de pe Progresul locul unde tânărul Năstase de care nu auzise nimeni se pregătea să devină “Nasty, but nice”, e descrisă pasiunea împârțită a lui Țiriac între tenis și hockey, iar apoi e descrisă în amănunt întâlnirea celor doi, prietenia care i-a legat și care i-a dus departe din India la Cleveland USA, din Egipt la Roland Garos, Franța.


Aș putea spune că e povestea unui succes imens, foarte puțin cunoscut de tinerii născuți și crescuți în anii ’90. Eu am avut baftă căci tatăl meu mereu îmi povestea de Năstase și mereu îmi zicea să mă uit la tenis căci el nu e doar un sport în care trebuie să alergi fără să gândești ci e un sport în care degeaba alergi dacă nu gândești. Astfel că de mică chiar dacă nu am paracticat tenisul am știut cu ce se mănâncă, știam cine e în top, știam ce sunt game-uirle și break-urile. Dar această carte mi-a clarificat alte lucruri de care evident habar nu aveam. În plus m-a “adus la fileu” să văd care a fost adevărata poveste a românilor care au făcut ca România să însemne ceva în tenisul mondial.

Desigur cartea scrisă în 1972 nu poate surprinde evenimente care urmează și aici desigur mă refer a treia finala de Cupa Davis, la faptul că Țiriac își cam încheie socotelile cu tenisul, iar Năstase ajunge primul NR. 1 mondial. Evenimente deosebite, la care după asemenea succese ori se așteptau mulți ori deja credeu destui că tenismenii noștri se vor culca pe o ureche. Din fericire nu a fost așa, Năstase a strălucit în continuare…

Despre ei în zilele noastre lumea deja știe multe lucruri, Țiriac e unul din cei mai bogați români, continuă să sprijine tenisul și sportivii, a fost președintele Comitetului Olimpic Român, e o persoană foarte cunoscută și apreciată atât în România cât și în străinătate. Năstase e la fel de popular ca și pe vremea când juca, e la fel de simpatic, a reușit să-și scrie memoriile, carte din nou mi-a plăcut foarte mult, o autobiografie excelentă “Mrs. Năstase”. Cei doi chiar dacă au trecut prin perioade în care relația lor s-a răcit, chiar dacă aveau caractere complet diferite, chiar dacă au trecut atâția ani peste ei au rămas priteni și parcă atunci când spui Năstase, spui imediat și Țiriac, sau invers.

Sunt subiectivă, știu, dar vă îndemn să citiți cea mai frumoasă poveste a sportului românesc :)

P.S. A apărut pe DVD, tot cu GSP în premieră finala Cupei Davis din 1972 de la București. Trebuie văzută.

Sport

US Open: Go Kim !!!

3 comentarii

Am preferințele mele și când vine vorba de tenisul feminin, iar de când Kim Clijters joacă tenis eu am admirat-o mereu. Îmi place stilul ei extrem de concentrat, dar relaxat în același timp, îmi place cum se apără și cum se luptă pentru fiecare minge. Îmi place că nu scoate sunete ciudate la fiecare lovitură, că nu vine machiată pe teren și nici înzorzonată ca surorile Williams. Îmi place că parcă s-a născut pe teren și drept dovadă revenirea ei în forță anul acesta la US Open după o perioadă de doi ani în care s-a căsătorit (cu baschetbalistul american Brian Lynch), a născut o fetiță în februarie anul trecut și ca să demonstrez că nu e ca în povești tatăl ei a murit de cancer în ianuarie anul acesta. Fără alte competiții la activ în acest an ea a beneficiat de un wildcard ca să poată juca la US Open, iar acum e în semifinale unde se pare că o va întâlni pe Serena Williams, asta după ce în optimi a eliminat-o pe sora acesteia, Venus.
Indiferent ce va face de acum înainte eu rămân la părerea că dacă după doi ani de pauză, cu toate cele întâmplate a reușit să revină la un asemenea nivel, fata asta e “Federerul” tenisului feminin și nu pot decât să strig în gura mare: Gooooo Kiiimmm !!!
Dacă interesează pe cineva mai multe poze și noutăți despre ea să intre pe site-ul oficial.

Pentru cei interesați US Open se află pe ultima sută de metri: semifinalele și finalele, iar Eurosport le dă integral. Dacă aveți insomnii noaptea după ora 23 puteți vedea în direct cele mai tari meciuri de tenis din ultimul turneu de Grand Slem al anului.

Carti, Sport

El Mundial – Ioan Chirilă, Guadalajara.

3 comentarii


Ei bine, “Mexico ’70” este o carte (apărută în 28.04 cu GP). Nu o colecție de articole despre fotbal, nu un jurnal de călătorie, nu o referință pentru tabloide ci o poveste.
Dacă cineva va citi cartea în speranța că e “despre fotbaliști” va fi dezamăgit. După a mea părere e povestea unui om (fie el și cronicar sportiv) care a plecat în Mexic să scrie istoria unor români care până mai ieri băteau mingea în praf la periferia orașelor românești.
Înainte de a mă adânci în poveste trebuie să spun că pentru mine Ioan Chirilă e cel care a scris cartea “Nadia” pe care o consideram cea mai valoroasă din biblioteca de la Ineu în copilărie. Când am descoperit că Gazeta Sporturilor îi va edita volumele și va începe chiar cu “Nadia” evident am luat-o chiar în ziua care a apărut, iar apoi am cumpărat și jurnalul sentimental “Mexico ’70”. Chirilă e probabil “ziaristul” prin definiție, jurnalistul complex pe care nu l-au interesat istoriile iventatate ci oamenii cu poveștile lor reale. Cu această atitudine, Ioan Chirilă pleacă la CM de fotbal din Mexic. Face cam 100 de ore pe drum numai dus, ajunge în soarele dogoritor al Guadalajarei și asistă la meciurile României cu inima starânsă că nu vom da nici un gol. Firul povestirii curge în ritmul sângelui latin, experința sa mexicană depășește ușa stadioanelor, iar tu ca cititor te simți acolo, vezi meciurile, corida, simți forfota tribunelor, bucuria sportivilor care au învins, adrenalina reporterilor, te toropește căldura soarelui și îți simți pe piele stropii ploilor tropicale. dar cel mai important vezi Mexicul: Guadalajara, Mexico City, Cuernavaca, Acapulco.
Peste toate astea să nu uităm totuși că pentru România a fost marele început al “regelui fotbal”, a fost momentul în care lumea i-a cunoscut pe Mircea Lucescu sau Rică Răducanu, a fost pedeapsa de a nu juca a lui Dobrin și probabil un microbist ar putea să spună mai multe. Pentru mine tot ce am citit în carte a fost o premieră, nu știam nimic de meciurile acelea, a fost ca și cum le-aș fi văzut la televizor, alb-negru.
Pentru cei ca mine tre să spun că România nu s-a calificat în sferturi chiar dacă a bătut Cehoslovacia și a dat 2 goluri Braziliei. A pierdut cu Anglia și astfel ea a fost cea care a mers mai departe. CM a fost câștigat de Brazilia după finala în fața Italiei. Cu toate astea meciurile mi s-au părut într-un plan secund, trăirea a fost peronajul central.
Din câte știu Chirilă a avut bani să meargă în Mexic tocmai pentru că primise o parte din suma pentru publicare a acestei cărți. Chirilă știe să scrie, are stofă, are metafore, fraze line și idei nemăsurate. Mă întreb doar cum ar scrie Chirilă (care din păcate nu mai e) despre fotbalul din zilele noastre?!?

Sursa Pozei

Sport

Cu prietenie…HAGI

5 comentarii


“Curajul stă în precizia șutului ” spune Ioan Chirilă în Mexico ’70.
Probabil însuflețită de aspectul acesta am mers ieri la Carrefour din Polus Center la întâlnirea cu Gică Hagi. Nu sunt un mare fan, dar dacă tot a venit la Cluj pentru lansarea DVD-ului 2 din seria Hagi ne-am gândit că niște poze și niște autografe nu strică să avem de la rege (mă exasperează apelativul). În plus ca om Hagi îmi place, e genul de persoană care cu cât e mai talentată cu atât e mai modestă. Arată și-n realitate ca la televizor, micuț, zâmbăreț, cu ochi foarte blajini, emanând o căldură aparte și pârând că nu vrea să supere pe nimeni. De un calm ieșit din comun, nu-mi explic cartonașele roșii primite, printre care și cel de la Euro 2000, din meciul cu Italia, dacă nu mă înșel. În fine, când a apărut la standul amenajat special a dat mâna cu oamenii aflați în față și a întrebat natural: “ce mai faceți?”, de zici că era un vechi prieten. Și pentru fanii adevărați, chiar asta era, eu le-am urmărit privirile. Am luat DVD-ul nou, (pe primul il avem deja), am luat autografe, am făcut poze și după ce a semnat pe DVD-ul meu, i-am zis mulțumesc, el s-a întors spre mine și a zâmbit plăcut surprins (cred că am fost cam singura care nu a dat mana cu el). După mine un copil de vreo 4 ani cu tatăl său de mână i-a zis: “săăăruuumânaaa neneaHagi” :))
Azi am și văzut DVD-ul, parcă mi-a plăcut mai mult primul, cel despre evoluțiile sale în Națională. Acesta despre periplul său prin marile cluburi ale lumii, este poate mai dens dar nu atât de sentimental. Un lucru e cert și acela e că HAGI e chiar bun, universal, e iubit și apreciat pentru “precizia șutului”, pentru lipsa ifoselor caracteristice fotbaliștilor și pentru faptul că așa cum tot Chirilă spune:”Hagi era singurul fotbalist care putea dribla și-n cabina telefonică.”
Pentru mulți străini ROMÂNIA=HAGI

Close Menu