Plushenko is back

După ce a fost complet nedreptățit la Jocurile Olimpice de la Vancouver din 2010, iar mai apoi a fost suspendat în același an pe termen nelimitat din cauza participării la diferite gale demontrative fără acordul ISU, Plushenko s-a întors și arată mai fresh ca niciodată. Un an pe tușă l-a ajutat, deși are foarte mari probleme la genunchi, însă cam ceea ce este Federer în tenis cam asta este și Plushenko în patinaj și oricât mi-ar displăcea mie aroganța lui, omul e fantastic. După ce am văzut azi, sunt convinsă că va deveni dublu campion olimpic la Soci (primul aur olimpic l-a luat la Torino în 2006)…

Foto

Și ca o paranteză, că nu mă pot abține, următorul Plushenko va fi fără îndoială micuțul și drăguțul Arthur Gachinski, foarte bun, foarte :)

CM de gimnastică de la Tokyo pe Digi Sport

După ce am auzit ieri că echipa de gimnastică a României a luat locul al IV lea la Tokyo, am căutat de nebună să văd dacă măcar o televiziune transmite acest eveniment. N-am găsit nimic inițial, dar noaptea trecută pe la 12 înainte să sting TV-ul (cred că nu v-am zis că din 1 septembrie avem iar TV) am găsit reluarea programului pe echipe pe Digi Sport  3 :) Nici nu știam că există Digi Spoer 3 (câte sunt, apropo?). In fine, ideea este că cei care au cablu TV de la Digi sau RDS pot urmări aceste campionate pe care se pare că nimeni nu le mai dorește. Era super când le dădea TVR-ul, ceva din trect a rămas… Cristian Țopescu… A! și revenirea Cătălinei Ponor în naționala României :)

Pentru cei interesați, finalele pe echipe au avut loc în 11 octombrie (feminin) şi 12 octombrie (masculin), fiind urmate de finalele la individual compus (13 octombrie la feminin, 14 octombrie la masculin).
În 15-16 octombrie vor avea loc finalele pe aparate.

Foto

Cum arată de fapt Carmen Brumă

Am văzut-o întâmplător la Polus Cluj, unde a venit pentru un program demonstrativ al sălii de spot Gimmy, a cărei imagine o reprezintă. Eram în trecere la Polus, auzisem că vine împreună cu Mircea Badea (speram să-l văd și pe el, dacă tot s-a potrivit să dau de ei în Polus, dar el nu știu pe unde era, poate la o shaorma, deci nu l-am văzut) :)

Ei, Carmen Brumă chiar arată bine, mai bine decât la TV, le are pe toate la locul lor, este drăguță și are un corp de invidiat. Tocmai îmi luase Clau un booster de la KFC, pfff, după ce am văzut-o pe ea, am zis că nu-l mai pap, că sincer nu-ți mai vine să papi nimic în veci (sau numai brocoli), după ce vezi o femeie că arata în asemenea fel. Bun, mă bucur că am văzut că nu e “cusută cu ață albă” povestea ei și chiar se vede cât timp își petrece la sală, și chiar se vede că este atentă la ce pune în farfurie.

Că tot veni vorba, anul acesta, i-am citit și cartea, Slim, o carte ok, în care spune povestea kilogramelor acumultate și apoi topite prin voință și mult exercițiu fizic. E de-a dreptul reconfortant să știi cum își duc unii luptele, e reconfortant pentru că deși nu știu din experientă cum este să ajungi de la 90 de kg, la 50, realizezi totuși că se poate. Nu pot decât să mă gândesc că în primul rând este dur să scapi de jumate din greutatea corporală, este o muncă psihică egală dacă nu mai mai asiduă decât cea fizică. În aceste condiții Carmen Brumă este de admirat. Peste toate, îmi place felul ei în care promovează sportul și în care de ce nu, își pomovează imaginea, adică nu apare în reclame la produse pentru slăbit (și sper să nici nu o facă vreodată, ar dezamăgi) ci se pune pe făcut sport de câte ori are ocazia.

Am făcut doar 3-4 fotografii, cam nereușite că ea se mișca tot timpul, iar eu n-am putut să stau până la final. În concluzie, Carmen Brumă arată FOARTE BINE!, mi-o imaginam ceva mai înaltă (nu știu de ce), dar în rest mi-a întrecut așteptările. Bravo ei!

Cluj Arena (categoria “Elite” de Transilvania) ;)

Am fost sâmbătă seara să o vedem și ar fost ceva din seria, venit, văzut, plecat, dar totuși… aflând că la ora 22 va avea loc un mare foc/joc de artificii am hotărât să rămânem și să vedem și artificiile care mie îmi plac mult, mult, mult (cu condiția să nu fac poze) :D N-am făcut, la artificii :)

În linii mari Arena arată bine (n-am termen de comparație, deci arată bine!), mi-a plăcut că am intrat pe ea când se însera și am făcut niște poze bune (de amator, dar culorile zic tot), mi-a plăcut și pista interioară (n-am mai văzut așa ceva și nici nu știu la ce o vor folosi, pare o pistă de viteză, poate o fi pentru antrenamente) și mi-a mai plăcut bineînțeles focul de artificii, cele 15 minute senzaționale în care pirotehniștii și-au făcut treaba și mulțimea a fost extaziată. A! și U (Universitatea Cluj, echipa mamă a Arenei) a mai și câștigat sâmbătă în deplasare (nu că aș fi ceva microbistă, dar anunțau ăia pe Arenă scorul din 10 în 10 minute).

Abia aștept marile evenimente care se anunță pe Arenă, însă până atunci abia aștept concertul Scorpions de sâmbătă (mă aștept să fie senzațional, sper să nu mă aștept degeaba că văd pe net că acum o apucă pe toamnă să aducă ploile). Oricum avem bilete la tribuna 2, care e semiacoperită, deci nu-mi fac multe probleme, oricum mergem. Yeeeey ;)

Senzația serii a fost reporterul TVR, de care m-am distrat tare bine. Un reporter mai cu “morcov” n-am văzut :)

Nadia, Hagi, Nastase, Țiriac, Andrei Pavel, Bahrami, El Aynaoui, Yannick Noah

Întâlnire de gradul 3 sau 4 ieri în Piața Unirii la Cluj, un meci demonstrativ intre mai marii tenisului mondial de pe vremuri și câțiva tinerei pricepuți, plus o campanie de promovare a sportului dusă de BRD se pare, au făcut să mă trezesc și să nu știu ce mă așteaptă. Am plecat frumos la școală, apoi mai aveam ceva treaba prin oraș… când văd că se montează un teren de tenis chiar sub statuia lui Matei Corvin. Întreb: “ce fac ăștia aici?” și Clau zice… “a… am uitat să-ți zic, cică vine Năstase și Andrei Pavel să joace ceva meci demonstrativ”… apoi anunț la radio și nu-mi cred urechile când aud toate numele alea pe lângă cei doi menționați de Clau.

Urmarea: am dat o fugă pănă acasă să-mi iau aparatul foto și cărțile pe care aș putea lua autografe și am tulit-o înapoi în centru să văd și eu crema sportului românesc, cei mai buni sportivi ever ai nației noastre și mai câțiva pe lângă.

S-au lăsat așteptați ca niște vedete ce sunt, sau pur și simplu organizarea a lăsat cei peste 150-200 de copii și fani să aștepte să-și vadă idolii, peste o oră, când au ajuns însă toți am uitat așteptarea și ne-am îngrămădit spre autografe. Din păcate meciul demonstrativ a fost foarte scurt și cum toți așteptau să ia un autograf sau să facă o poză cu vedetele, acestea n-au mai stat pe gânduri și s-au pierdut în mulțime.

Recunosc că Hagi n-a prea prezentat interes pentru mine căci l-am întâlnit acu’ doi ani cand și-a lansat al doilea DVD despre cariera sa. Așa că acum eram mai curioasă de Nadia și de Ilie Năstase. Luasem de acasă biografia lui Năstase, cartea lui Chiriă Ar fi fost prea frumos, DVD-ul cu finala Cupei Davis din ’72, Nadia lui Chirilă și Scrisori către o tânără gimnastă scrisă chiar de Nadia și pentru că totuși îmi place Hagi ca om (că e blând și simplu) am luat și DVD-urile România-Columbia (’94) si România-Anglia (’98) ca să mai iau niște autografe și de la el dacă pot. Pe lângă asta îl filasem pe Țiriac și am zis că am echipa de Cupă Davis a României completă, dar să îi luăm pe rând:

Prima dată am mers la Năstase cu biografia sa în mână: “dl. Năstase, îmi puteți da un autograf pe cartea dv.?”, se întoarce morocănos să-și ia carioca și se întoarce spre mine… mai seamnează câțiva fluturași ai copiilor, apoi își amintește și de mine și îmi semnează cartea. Între timp îl observ: e bătrân și speram din suflet să fie mai atrăgător, așa cum am auzit, dar nu este, îm schimb e acel Nasty de care citisem în carte și de care știe toată lumea, puțin înfumurat și cam prea vedetă, oricum a fost cel mai asediat și tind să cred că s-a implicat ceva în organizare. M-am întors apoi să-mi mai semneze și cartea lui Chirilă și DVD-ul cu Cupa Davis, tăcut și oarecum plictist le-a semnat și pe acelea…

Apoi am mers la Țiriac cu cartea Ar fi fost prea frumos… când o vede zice “Eiii… asta da!” și se uită spre mine, m-am bucurat, am simțit că povestea lui Chirilă, despre cel mai minunat moment al tenisului românesc l-a mișcat și a vrut să vadă cine a venit cu cartea… mi-a plăcut. M-am mai întors și la el pentru a-mi semna DVD-ul.

Apoi Nadia, acoperită de fetițe care doreau să fie ca ea, am întins cartea sa Scrisori către o tânără gimnastă, Nadia de Ioan Chirilă i-am dat-o lui Călin (mersi de poze, între altele), când vede cartea lui Chrilă zice: “Ooooo….”, semn că și ea este mișcată de cea mai bună carte despre ea, scrisă vreodată. Plec, dar mă întorc pentru poză, ea stă jos, eu trec de gardian și o întreb: “Nadia, putem face o poză, uite acolo (și arat spre Călin cu aparatul)” Apoi ea zâmbește ca pe podium și eu mă aplec spre ea… Yeeeeeeeeiiiiii AM POZA CU NADIA. Nadia e calmă și foooooarte obișnuită cu autografele.

Mă întorc spre Andrei Pavel, iau autograf, apoi facem poză. Este foarte deschis și sociabil… și arată foarte bine, mai bine decât aș fi crezut. Apoi merg spre Moisescu, Roxana cu picioarele lungi, fac poze și cu ei, apoi mă cam liniștesc căci vorba aia… îi bifasem pe toți… Ba, nu stai… Hagi, hai la Hagi… Eu un DVD, Călin altul, luăm autografe și plecăm. V-am mai zis ce tare mă liniștește figura lui Hagi? E foarte tare omu’ cred că cel mai fără fumuri dintre toți, Domane dă să fie toate vedetele ca el!

Concluzii: WOW, mă bucur că i-am văzut, nu știu când o să mai posibilitatea, dar mi se pare huge că am putut să îi ating și să adresez fie și o întrebare. OK, sunt și ei oameni, dar sunt alt fel de oameni, mie îmi place să le zic mai repede decât vedete, personalități, sunt Zei ai sportului, niște ființe care au ajuns foarte sus, prin muncă, pasiune și geniu. Bun, au profitat maxim de un talent, a fost norocul lor să audă cineva de ei și să-i propulseze, dar exceptând asta, ei sunt niște Zei și da, niște exemple de urmat. Că Nadia e o Megavedetă, că Nasty e Nasty și a adus în tenis ceva ce nu a mai dispărut niciodată “show-ul”, că a fost primul Nr.1 ever, că Hagi e “regele” fotbalului sau că Țiriac e cel mai bogat om din România… hmmm, toate astea parcă pălesc în fața faptului că ei sunt niște embleme autentice românești.

Bine, că Andrei Pavel mi s-a părut really hot, iar Țiriac un om foooooarte de treabă și serios e altă discuție, pe Țiriac jur că l-aș fi luat acasă dar mi-am amintit că la mine pe stradă stăm prost cu parcarea și sincer, sincer, avionul lui nu încăpea :)

P.S. Am ieșit horror în toate pozele, dar mă bazez pe faptul că de data asta, având în vedere lângă cine stau, nu se va uita chiar nimeni la mine :)

Nadia lui Chirilă: doi oameni, o carte, o legendă

Mi-am dat seama că pentru mine Nadia nu e eroina de la Montreal și nici legenda vie pe care nu neg că aș vrea să o cunosc, ci pentru mine Nadia e fata aia pe care am cunoscut-o prin intermediul cărții lui Ioan Chirilă. Se spune că dintre toate cărțile lui Chirilă, Nadia i-a stat chiar și lui mereu la suflet, “pe Nadia a iubit-o mult”, spune soția cronicarului, actrița Iarina Demian.

Eu îmi amintesc că aveam acasă prima ediție, cred că încă mai există în biblioteca de la Ineu, știu că am început-o de nenumărate ori și am abandonat-o de tot atâtea ori, pentru că după părerea mea de copil necopt, conținea prea multe statistici, dar dacă mă întrebai la vremea aceea ce carte vreau să citesc în vacanță îți răspundeam imediat că Nadia lui Chirilă.

Această Nadia e un personaj de poveste, o fetiță activă din care părinții au vrut să scoată energia care nu-i lăsa pe vecinii de la blog să doarmă și au dat-o la gimnastică. Și povestea s-ar fi oprit aici, dacă nu cineva acolo sus, ar fi vrut ca fetița asta din povestea noastră să facă parte dintr-o poveste fără sfârșit a lumii sportului. A fost talet și a fost noroc, a fost multă muncă, trudă și frustare, dar a fost și multă bucurie. Culmea, nu neaparat o bucurie a victoriei ci o victorie a unui zâmbet de copil asupra unei întregi planete.

Pe de-a-ntregul am citit-o abia anul trecut, cu aceeași emoție de copil în suflet și acel regret fără rost că în 1976 pentru că nu existam (motiv nu suficient de serios) am ratat Olimpiada de la Montreal. Nu vreți să știți cu câte râvnă dădeam paginili, eram pur și simplu curioasă și mândră și simțeam mai multe sentimente amestecate despre, cu siguranță, cel mai glorios moment al sportului românesc și la final am știut că nu pentru acel 10 memorabil îmi doresc să văd arena olimpică de la Montreal (deși competiția de gimnastică artistică nici măcar nu a fost ținută acolo, pe vremea aia gimnastica nu era atât de importantă) ci pentru fata aia simplă, cu noroc antologic și talent nemăsurat. Nu pentru VIP Nadia vreau să ajung cândva, dacă e posibil, la Montreal, în arena aia unde fanii gimnasticii merg ca la Mecca ci pentru Nadia lui Chirilă.

Foto

Tenis (ne place pe zgură, Nadal știe!)

Rachetele au stat ani de zile, frumos după perdea. Nu am mai fost la tenis din 2008 și tot de atunci ne promitem in fiecare sezon mai călduț, să mergem măcar o zi să mai “jucăm”. Am fost ieri în parcul Hațieganu, pe o căldură tropicală, ne-am întins mușchii și mișcat oasele, am suferit de cald și sete și de faptul că nu avem condiție fizică (vorbesc pentru mine acum), dar ne-am simțit bine pe zgură, cred că numai Nadal s-ar fi putut simți pe zgură mai bine ca noi (se știe) :) Acestea fiind spune, puteți vedea cum ne-am simțit, aici (ms. C. pentru poze), despre posibila febră musculară, mai multe ,după ce o veni și ne-o trece :)