Eurovision 2010 Selecția Națională.

Având în vedere că nu m-am uitat la Tv de-un secol, în seara asta m-am distrat și am râs cât pentru toată perioada de “post” în ale Tv-ului. Bine, nu ar fi fost nimic de râs dacă această finală națională, care ne trimite la Oslo în finala “mare” a Eurovision-ului (care va avea loc în mai) nu ar fi fost extrem de jalnică și incredibil de proastă (asta ca să mă joc un pic cu titlul unui roman al lui Jonathan Safran Foer) :)))

Cu ce să încep oare?

Cu prezentatorii: Brenciu s-ar fi descurcat liniștit singur, că nu-i de ieri pe sticlă, așa că văd absolut inutilă prezența doamnei Valentina Pelinel (foarte frumoasă, nu zic nu), care a fost doar de decor și care vizibil nu s-a simțit bine în peisaj, de vorbit nu mai zic, nu a scos niciun cuvânt de la ea înafară de ceea ce i s -a spus să zică, asta în condițiile în care transmisia a fost live… (vai, vai). Geanina (cică o cheamă Gianina, cu i, am primit semnalări) Corondan în camera verde a fost de-a dreptul isterică și s-a comportat ca un uragan ambulant (așa a și arătat ca tinută și freză).

Concurenții au făcut cea mai proastă competiție de când mă uit eu la acest concurs. A fost ceva nemaipomenit de slab, am râs la fiecare melodie, unii parcă au venit în bătaie de joc, ar trebui să iau fiecare melodie în parte să vă zic ce m-a deranjat, dar sincer cred că nu merită.

Câștigători au ieșit cei care mă așteptam, de fapt melodia Paulei Seling cu Ovi (tip pe care nu-l știu), a fost singura piesă pe care am auzit-o în toată perioada de dinainte de finala din această seară. Piesa lor nu e foarte reușită, dar probabil a fost cea mai răsărită dintre toate. Asta e, “circul” e gata… mergem în Norvegia și ne întoarcem ca de fiecare dată… se știe.

Acuma mă uit la emisiunea “aia” de după (iar !!! Leonard Miron): măi, ăștia sunt nebuni? Laudă show-ul de numa… care show? Ala cu multe scăpări de toate felurile? Prefer să cred că nu sunt doar rea din cauza orei târzii…

Happy 27, baby !!!


Pentru Clau, La mulți ani!

Și uite așa rămân eu fără cuvinte când trebuie să le “scriu” pe alea mari… oricum, baby tu știi… mulțumesc pentru tot, dar cel mai mult pentru fiecare clipă :)

De fapt, azi punem lumânările în pizza, o stropim cu Cola din belșug… și apoi (dacă mai încape) servim și o tărtă cu căpșuni (că nu ne plac alea cu creme multe). Și ca s-o facem lată ne apucăm de pictat sistemul solar (asta ca să nu aibă soarta modulului lunar) :))

Ce urmează după o zi bună?

Atunci când am o zi o mai puțin bună (asta ca să nu-i spun nasoală, sau de tot rahatul) mă gândesc cu încântare că probabil după ea va urma o zi mult mai bună (dacă nu cumva chiar minunată, din aia în care simți că toată ființa ta respiră). Până aici e bine căci funcționez după principiul “după ploaie, cer senin”.

Dar ce mă fac atunci când am o zi bună, pentru care îmi vine să sărut pământul? Atunci ce? Dam raționamentul de mai sus peste cap și ne gândim cu groază că s-ar putea să urmeze o zi mai proastă? Partea asta deja nu-mi mai place, aproape că mă sâcâie. Și totuși…

Când eram în Franța am avut parte prin octombrie de câteve zile foarte urâte (puține, 10x God) și singură fiind le-am văzut într-o lumină și mai groaznică căci dacă nu e cineva care să-mi arate că frumusețea exista eu tind să accentuez trăsăturile grave ale fiecarei situații. Dar pentru că cea mai bună remontare tot de la mine vine într-un final, m-am gândit așa: “măi, deci trebuie să se întâmple ceva al naibii de bun în continuare pentru care trebuie probabil să plătesc în avans.” Și ghici ce? S-a întâmplat acel ceva foarte bun, iar mie mi-au mai trecut din supărări :)

De exemplu ieri am avut o zi lungă, destul de bună, aș zice dar care s-a terminat prost (am contribuit la asta, deci dacă tăceam filosof rămâneam ca să zic așa, deși nici măcar nu știu dacă îmi mai doresc asta). Acum să mă aștept la o zi proastă care să se termine bine? Care e varianta optimă? Să mă mai bazez pe legea compensației?

La voi ce urmează după o zi bună?

Avatar- A Fairy tale


Ca să nu pățesc la fel ca și cu Stăpânul Inelelor din care până la această dată dintr-o mie de motive am văzut doar prima parte și anume Frăția inelului (de care vag îmi amintesc, deci tre să-l revăd), am zis să mă duc la Avatar acuma când încă e pe val (poate chiar pe un val prea mare din moment ce atâta lume merge să-l vadă și-l caracterizează în diverse feluri).

Deci l-am văzut vinerea trecută când am prins două locuri bune la Odeon în Polus. La CinemaCity nu mai aveau locuri bune decât în timpul acestei săptămânii și la ore mai nepotrivite. Oricum noi am vrut să-l vedem la Odeon că se aude mai bine și ne place mai mult. Din păcate și aici sala a fost plină și se vânduseră locuri și pe primul rând și pe margine (chiar nu înțeleg de ce ar merge cineva la 3D pe un asemenea loc). Mie nu-mi place când sala e full și forfotă multă, dar noh… mă bucuram de locurile noastre excelente.

Ce mi-a plăcut:
-povestea are mesaj drăguț, e un basm ce mai…
-actorii sunt frumoși chiar și fiiind urâți
-ideea poate nu e originală, dar se vede că e lucrată (să nu uităm totuși ce filme a făcut Cameron, acest Sergiu Nicolaescu al Hollywood-ului)
-efectele speciale au fost demențiale, mai ales în 3D
-muzica mi-a plăcut cel mai mult “I see you” e o melodie de Oscar (sper)
-Michelle Rodriguez e chiar hot (vă spune o fată) :D

Ce nu mi-a plăcut:
-clișeele nu plac nimănui (exista cineva care se îndoia că Jake Sully nu va rămâne în corpul albastru?)
-filmul e prea lung și de la un punct vrei sincer să se termine căci însăși povestea se epuiza încet, deci nu mai aveau sens unele scene de final
-ideea unul film “prea popular” care aduce cohorte de oameni în cinematografe nu-mi place deloc
-poziția Vaticanului mi se pare deplasată (ei zic că filmul promovează natura ca înlocuitoare a religiei)

Per ansamblu filmul e bun și de văzut, dar dacă nu l-ați văzut încă așteptați să se liniștească apele și mergeți să-l vedeți când nu se mai înghesuie lumea, poate o să-l savurați mult mai relaxați.

Fără chef și măine-i luni

Grozav aș putea să zic. Nu am făcut nimic din ce mi-am propus în acest weekend. În afară că ma simt foarte plină și cu o mare dorință de a mă detoxifia după săptămânile în care am recuperat tot ce nu am mâncat în Franța, nu am nimic notabil de zis.

A! Am văzut Avatar la Odeon în Polus vineri și ieri acasă This is It + Fanboys măcar atâta, păreri despre ele, nu încă…

O săptămână bună vă doresc!

Nichita și Vârsta de aur a dragostei

Vârsta de aur a dragostei

Mâinile mele sunt îndrăgostite,
vai, gura mea iubeşte,
şi iată, m-am trezit
că lucrurile sunt atât de aproape de mine,
încât abia pot merge printre ele
fără să mă rănesc.

E un sentiment dulce acesta,
de trezire, de visare,
şi iată-mă fără să dorm,
aievia văd zeii de fildeş,
îi iau în mână şi
îi înşurubez râzând, în lună,
ca pe nişte mânere sculptate,
cum trebuie că erau pe vremuri,
împodobite, roţile de cârmă ale corăbiilor.

Jupiter e galben, şi Hera
cea minunată e argintie.
Izbesc cu stânca-n roată şi ea se urneşte.
E un dans iubito, al sentimentelor,
zeiţe-ale aerului, dintre noi doi.
Şi eu, cu pânzele sufletului
umflate de dor,
te caut pretutindeni, şi lucrurile vin
tot mai aproape,
şi pieptul mi-l strâng şi mă dor.

(Nichita Stănescu; din vol. “O viziune a sentimentelor”)

Românesc 100%

Ieri am avut o zi 100% românească aici în sud.

Am început ziua cu participarea la susținerea unei teze de doctorat de către un român, apoi am fost la cursul de limba română pentru începători (mă rodea o curiozitate!!!) și am văzut ultima parte a filmului “Asfalt Tango” (căci așa s-a desfășurat o parte din curs și mi s-a părut chiar fain). După care am bântuit puțin prin oraș, iar la piață pentru prima dată de când sunt aici cineva mă întreabă direct: Roumanie ou Bulgaire? Roumanie, zic eu (ce naiba, chiar semănăm cu bulgarii?), au urmat apoi câteva complimente la adresa mea și cam atât că am șters-o :D La Polygone doi domni români se chinuiau să cumpere o cremă de față pentru o doamnă, am vrut să-i ajut dar am constatat că se pricep când zice unul: dacă e cu roz înseamnă că e pentru piele sensibilă :))

Ca să fie tacâmul complet seara am participat la o conferință inedită susținută de un alt român și am încheiat-o vorbind românește cu toată lumea în centrul Montpellier-ului: cu doi studenți care vor veni în primăvară să predea ceva franceză la Dej sau cum zic ei Degi (că mi-au trebuit 5 minute să pricep unde vin), cu domnul care și-a susținut teza de dimnineață și nu-și revenea că-s româncă și cu domnul foarte simpatic care a ținut conferința și care chiar dacă este cine este și vorbește vreo 7 limbi, s-a întors și a discutat cu mine în limba în care a zis prima dată “mama”. Mi-a plăcut foarte tare.

Și pentru că ieri am asculat și prima “colindă” pe anul acesta două lacrimi nărăvașe mi-au traversat fața fără să le pot opri în timp ce alte câteva gânduri m-au făcut piele de găină, evident gândurile se îndreptau către casă.
Nu întâmplător este și colindul meu preferat, dacă pot spune așa.