Un catarg s-a scufundat/ În altă parte o ancoră s-a ridicat/ Să ai grijă de sufletul tău/ Promite-mi că ai să încerci să iubești mereu…
Un catarg s-a scufundat/ În altă parte o ancoră s-a ridicat/ Să ai grijă de sufletul tău/ Promite-mi că ai să încerci să iubești mereu…
Anul trecut chiar am suferit pentru că doi din artiștii mei preferați (de ce să ne ascundem după deget, cei doi cei mai cei Eros și Celine) au concertat în Europa și eu n-am avut nicio șansă în a-mi finanța un loc bun la un astfel de concert, pe principiul: cum să merg să stau undeva de unde să-i văd doar pe ecran… Dar șansa asta fuse, fuse și se duse…
Nu mai știu cum am început săptămâna trecută să discutăm despre Portugalia, independent de faptul că anul trecut a cam fost destinația anului, dar cert este că mi-a sărit în ochi faptul că țara asta are 3 F(rumuseți) de excepție: Fotbal, sportul național cu o tradiție recunoscută, minunatul centru de pelerinaj, Fatima și nu în ultimul rând o muzică care îți topește venele: Fado.
Uite un eveniment pentru care chiar aș merge la București cu o intenție clară: Festivalul Enescu. Nu sunt o împătimită a muzicii clasice, dar ce se întâmplă la București cu ocazia aceasta chiar este de văzut și de simțit. Acest eveniment mi se pare că transformă Bucureștiul într-o capitală culturală, rafinată, boemă și elevată, iar aceste atribute îi cam lipsesc Bucureștiului din plin, în restul timpului… În perioada aceasta, Bucureștiul este luat cu asalt de turiștii străini, mai mult decât de turiștii români. Capitala României pare că renaște, se redefinește și crește în ochii Europei și ai lumii muzicale. Da, Bucureștiul devine o poezie pe portativ!
Știu și eu că practic e toamnă de pe 22 septembrie, dar atunci când plouă aproape zilnic, e rece de nu mai pot sta în casă fără șosete, soarele îl văd tot mai rar, iar ziua se scurtează frustrant de tare, mie și tuturor celor de pe wall-ul meu de facebook, ne vine să zicem că e toamnă…
Vino dragostea mea
Marea te așteaptă și ea
Vino să-mi fii mereu
Barca pe valuri a visului meu…
Cu siguranță cunoașteți această melodie. Eu o ador, mă topesc de dorul mării și involuntar o asociez pe Mădălina cu o vacanță la Marea Neagră. Sunt aproape 3 ani de când Mădălina nu mai este și 4 ani de când eu am fost ultima dată la mare în România.
Lucruri simple. Astea au fost la mare căutare de Paște, anul acesta, așa cum vă povesteam ieri. Azi nu mai lungim vorba, vă arat câteva poze. Articolul participă, desigur, la Miercurea fără cuvinte. Mai multe amănunte găsiți la Carmen.