Song about June

Cu diferite alte ocazii v-am mai spus că-mi place enorm de mult iunie. Se poate să mi se tragă din școală, de când toate vacanțele copilăriei mele lungi și frumoase începeau pe 15 iunie, zi de obicei ploioasă la Ineu, dar care știam că prevestește o vară luuuungă, pe care urma să o iubesc până la capăt. Atâtea veri și vacanțe frumoase au început în iunie, atâtea momente minunate mi-a adus iunie, atâtea dimineți târzii, atâtea cărți de căpătâi și atâtea seri petrecute pe stradă cu prietenii, că până în momentul de față, am așa un drag de luna asta de parcă ar fi “a mea”. Poate că a fost și motivul pentru care am hotărât să mă căsătoresc în iunie (și evident să mergem în honney…week tot atunci), să nu prea stau niciun weekend acasă în iunie ci să-mi iau aparatul foto în spinare, pletele în vânt și amintirile din toate acele vremuri apuse și să celebrez luna asta cu care începe anotimpul meu preferat și implicit Vacanța de vară!

Citește mai departe

O lună MAI bună din toate punctele de vedere

N-am crezut că mă va ține darea asta de seamă, dar nu doar că m-a ținut ci chiar a ajuns să-mi placă. Cum perioada anterioară lunii mai nu mi-a fost foarte plină de plimbări, povești și poze, m-am bucurat de alte lucruri, iar asta s-a văzut cam în toate sferele vieții. Că nu m-a ajutat nici vremea este cu totul altă poveste, de care nu prea mai vreau să pomenesc, căci vara bate la ușă cu raze puternice și temperaturi MARI, anunțate pentru weekend-ul prelungit de săptămâna viitoare ;) Recunosc, abia aștept să vină acest weekend lung și mai ales abia aștept să văd pe unde se plimbă lumea cu ocazia lui. Da, va urma perioada aceea frumoasă din social media, cu vacanțe, lume relaxată și imagini minunate de peste tot.

Parcă vara lumea e MAI fericită! :)

Citește mai departe

Mugur de fluier în aprilie

Hei, hei, verde e iarba/ Soarele-i sus pe cer!/ Hei, hei, dusă e iarna/ Cu dinții ei de fier! :) Crezut-am asta în primul weekend din aprilie, când am fost atât de luată pe nepregătite de un weekend însorit și cald că m-am plimbat năucă o duminică întreagă pe la mine prin sat, fără țintă și cu mintea departe. Apoi am aflat că acel weekend avea să fie și cel mai frumos din toată luna aprilie, iar eu mă gândeam că n-are cum, doar vin Floriile și Paștele și mergem la Ineu și vaaaai cât de frumos o să fie în curte la soare…

Citește mai departe

Luna lui Marte – luna dintre sezoane

Fuse, fuse și aproape că se duse, martie cu firele lui albe și roșii prinse de mărțișoare, cu brațele fetelor de flori pline și cu primăvara incertă ce-o aduce de obicei. N-am nicio îndoială că martie va fi la fel an de an și-o să-mi placă de fiecare dată chiar dacă nu mă dă pe spate. Îmi va aduce mereu aminte de “martie” cel din copilăria mea, când tata ne cumpăra flori și mărțișoare și ne gătea ceva gustos…

Citește mai departe

Februarie – cea mai lungă lună scurtă

De nenumărate ori am spus că februarie îmi place, căci la finalul ei, chiar dacă timid și uneori deloc, vine primăvara. Anul acesta februarie a avut, însă, un caracter ce parcă nu l-am știut până acum. A fost și frumos a fost și urât, inspirația mea a tins spre zero pe toate planurile, a fost și ziua jumătății mele raționale, am avut parte de o escapadă de o zi la București, ne-am tot intrat și reintrat și definitv ieșit din ritm, iar dacă îmi zice cineva că mâine chiar 1 martie îi zic: “fugi d’aici” :)

Citește mai departe

A January Winter Short Story

Am avut o iarnă rece în acest ianuarie, așa de rece că mi-au înghețat până și cuvintele. Parcă niciodată nu mi-au înghețat așa, de cu forța a cam trebuit să le dezgheț azi, mai mult pentru că îmi era dor de blog, dor de a scrie, dor de multe alte doruri de prin alt ianuarie când poate eram mai odihnită și cu alte planuri. Dar acest ianuarie a fost așa cum a fost, nu prea mi-a dat timp să mă gândesc nici măcar la doruri…

Citește mai departe

Hooked on a feeling

Despre lucrurile de care nu se poate vorbi e mai bine să se tacă, zicea cineva, undeva, cândva… Poate din acest motiv am și tăcut atât de mult pe blog în acest an. Dar nu e ca și cum m-aș plânge, căci e mereu vorba de priorități și lucruri care ne fac fericiți, iar să scriu, anul acesta, a fost mai puțin despre asta. Nu vă speriați, fiecare vârstă vine cu prioritățile ei, știu, îmi asum și mă bucur că este așa :)

screen-shot-2016-12-27-at-12-03-27-am

Citește mai departe