Austria, Franta, Grecia, Italia, România, Travel

Mai mult decât o mie de cuvinte

17 comentarii

Mi-a dat Tomata azi o leapșă de toată ziua la ea m-am gândit :) Cred că este una dintre cele mai faine lepșe pe care le-am primit până acum, îi dau curs că nu mai pot.

În ce constă leapșa? Păi în postarea unor imagini de prin pelegrinările noastre pe care ar fi fost păcat să nu le fi făcut și să nu ne fi bucurat de imaginile suprinse mult timp după aceea. Problema la mine este ca, eu fiind un japonez în ale pozatului, m-am văzut în fața unei grele alegeri. Ce imagini să pun când mie aproape toate mie se par superbe și cu povestea lor?

Pentru această postare am ales 8 imagini, urmând ca atunci când mai am chef de o nouă sesiune de reamintire să mai postez și altele.

Acolo unde se varsă Dunărea în Marea Neagră – pentru ca mereu mi-am dorit să stau cu un picior in mare și un unul în Dunare. Mi-am împlinit dorința în august 2007.

Viena prin binoclu la prima ieșire din țară mai departe de Ungaria. Eram la fiecare colț de stradă un wow și un super. (2007)

Parisul noaptea văzut din Turnul Eiffel, cea mai spectaculoasă priveliște care mi-a fost dat să o văd până acum, îți taie respirația cu adevărat. (2009)

“Visele mele se împlinesc/ Când dau din pleoape sau când clipesc”  – Disneyland Paris a fost unul dintre acele vise (2009)

Vaporul Molly Brown din Frontierland aduce una dintre cele mai frumoase surprize din viața mea (noiembrie 2009)

Zbor deasupra mării Ionice, cele mai antrenante 6 minute ever :) (Glyfada, Corfu, Grecia, august 2010)

Piazza Navona în zorii unei zile de toamnă. (Roma, noiembrie 2010)

Vf. Postăvaru (iunie 2009)

Offf și câte mai sunt, pot umple tot blogul cu ele, dar mai las și pe alții: Oana, Salmi, Lia și Ioana Budeanu (că pe toale le știu călătoare și fotografe) :*

Franta, Italia, Travel, USA

5 orașe considerate “buricul Pământului”

5 comentarii

M-am tot gândit de ce din multitudinea de orașe mai mult sau mai puțin fermecătoare de pe glob, unele par a fi chiar “centrul universului”… și sincer, ar fi câteva răspunsuri la dilema mea. Unul dintre ele și poate cel mai răspândit este acela că pur și simplu fără ele lumea nu ar mai fi la fel, oamenii nu ar mai fi la fel. Ele dau tonul la tot și toate, iar tu ca om, dacă ajungi vreodată să le “cucerești”, ajungi să-ți câștigi și tu propria porție de nemurire, odată cu ele.

M-am gândit să fac și un top, așa, din ce știu, din ce cred, din ce am văzut și mai ales din ce nu am văzut.

5. Tokyo este parcă un orizont pe care nu îl pot cuprinde. Poate cel mai complicat oraș din toate cele 5 despre care o să va vorbesc și cred că și cel pe care am cele mai slabe șanse să-l văd în viața asta. Dacă vreți, Tokyo este pentru mine o ecuație cu atât de multe necunoscute încât atunci când cineva este dispus să-mi povestească despre acest oraș sunt toată numai urechi, aș asculta la nesfârșit știind bine că subiectul nu s-ar epuiza nicicând. Peste toate, este vorba despre o cultură total străină mie și cum îmi plac aceste valențe total diferite care descriu culturile, mă pierd în amănunte și mi se pare fascinant.

De ce ar fi capitala Japoniei, “buricul Pâmântului? Pentru că:

  • poate fi descrisă ca centrul de comandă al economiei mondiale și nu se exagerează
  • are 32.450.000 de locuitori  fiind cel mai populat oraș de pe glob
  • este căminul tehnologiei de ultimă oră și cel mai high tech oraș din lume

Foto

4. Roma eternă către care duc toate drumurile a făcut cunoștință și cu mine și fiind dragoste la prima vedere nu am să o pot uita niciodată. În esență Roma este cel mai scump vin din vinoteca regală, cel care nu va fi consumat niciodată indiferent ce oaspeți de seamă s-ar aeza la masa oricărui rege. Roma e intangibila măsură a istoriei, incredibila sensibilitate a spiritului și inepuizabila valoare a trecutului. O vacanță la Roma te va învăța mult peste tot ce ai învățat la orele de istorie și geografie din școala generală, pentru că Roma nu doar îți arată și te pune să imprimi pe retină ci te face să și simți.

Am putea considera însă Roma “buricul Pămăntului pentru că:

  • de-a lungul timpului a purtat numele de “capitala lumii”, “orașul etern”, “pragul apostolilor” sau pur și simplu “Orașul”
  • prin cel mai mic stat din lume (enclavă), Vatican, devine patria catolicismului
  • a fost fondată în 753 î. Hr
  • adăpostește cel mai mare număr de muzee din lume în care se regăsesc operele artiștilor care au schimbat lumea, este leagănul culturii mondiale

Foto

3. Rio de Janeiro este fără îndoială cea mai vizitată și uluitoare metropolă din America de Sud. Pentru mine esta clar cel mai exotic oraș din cele 5 prezentate. Rio este o cascadă de pasiune și culoare, mi se pare că e în plin carnaval și atunci când nu e carnaval, mi se pare că oamenilor de acolo parcă nu le curge sânge prin vene ci soare, mi se pare că totul se topește și curge mai apoi în ritm de samba, Samba de Janeiro. Mi se pare de asemenea că este orașul care te face să-ți bei mințile ca să te hidratezi în urma căldurii fără sfârșit și nu știu dacă doar mi se pare dar dacă aș avea posibilitatea mi-aș bea și eu minile cu sangria pe Copacabana.

Alte motive pentru care Rio este ombelico del mondo…

  • pentru că este capitala fiestei moniale
  • pentru că este casa celei mai cunoscute arene fortbalistice din lume: Maracana
  • pentru că toată lumea a auzit de Copacabana și Ipanema în viața lui și toată lumea vrea măcar 15 minute de plajă acolo
  • și nu în ultimul rând pentru că decadența nu are margini, toată lumea iși permite orice chiar dacă Isus veghează peste oraș

Foto

2. Paris, te iubesc pentru că mi-am dat seama că nu doar eu am vrut să te văd pe tine ci și tu ai vrut să mă vezi pe mine. Cred că fără să realizez, la Paris s-a născut această postare, această idee de “buricul Pământului”, pentru că înainte nu am mai avut această senzație. Am tot spus atâtea despre Paris încât parcă nimic nu mai are valoare acum, trebuie să îi mai fac o vizită, să mă întorc cu idei noi, cu senzații noi și cu sufletul încărcat de dragoste pentru orașul iubirii. Eu l-am găsit romantic, desigur, mă puteți contrazice, dar înainte mai faceți o vizită acolo și vă ma gândiți, a respira Parisul, conservă sufletul, spunea Victor Hugo.

Capitala mondială mondială a iubirii romantice, poate fi “buricul târgului”, pentru că:

  • foarte des am auzit că ar fi mare păcat să mori și să nu vezi Parisul
  • este cel mai parfumat și elegant oraș din lume (capitala modei vă spune ceva?)
  • numai aici le puteți întâlni pe Monalisa, pe Venus și pe Napoleon
  • numai aici, așa cum spunea Cioran, te poți simți bine atât ca cel mai mare magnat cât și ca cel mai jegos falit

Foto

1. New York e ținta mea din ultima vreme, foarte sus in my to do list și probabil unul dintre primele lucruri pe care le-aș face și vedea dacă aș ajunge peste Atlantic. De fapt cred că nu aș merge peste ocean dacă nu aș putea dormi o noapte in Manhattan, privi zgârâie norii luminați de pe terasa unui hotel (sau dugheană în care să dorm mai apoi) și plimba o zi în Central Park cu tălpile goale. Niciun oraș nu mi se pare mai “buricul Pământului” ca acesta și niciunul nu ar putea deveni peste noapte mai ceva ca acesta. Pur și simplu nu am alte considerente. Nu e nici cel mai mare și nici cel mai populat oraș din lume, dar cred că este cel mai popular, toate se întâmplă aici și toate se vor întâmpla aici și sunt atât de sigură încât aș face pariu cu un sceptic pe o sumă de bani care mai apoi câștigată să-mi permită să-l vizitez. Poate-s filmele de vină, dar ca să mă conving că-l supraevaluez, tre să-l văd, deci oricum ai lua-o tre sa-l văd :)

Foto

Ați putea să vă imaginați lumea fără ele?

Carti, Franta

Un an bun

6 comentarii

Titlu: Un an bun – Peter Mayle
Traducere: Alexandra Popescu
Editura: Rao, București, 2008
Nr. pagini: 256
Notă: 9/10 
Preț:  22.99 pe librariaonline.ro

Două au fost motivele pentru care mi-am dorit să citesc cartea lui Peter Mayle: primul a fost Provence-ul și al doilea ecranizarea cu Russell Crowe la care nu m-am uitat nici până în ziua de azi. (L.E. L-am văzut chiar de două ori de atunci)

Povestea extrem de simpluță, dar savuroasă, a londonezului Max Skinner se trasnformă cu fiecare pagină într-o epopee a schimbării stilului de viață și într-o poveste de dragoste dintre un om și o anumită regiune geografică. Ca să rezumăm am putea spune cam așa: un bancher londonez, total nemulțumit de viața sa, primește o scrisoare prin care este anunțat că unchiul său din Provence a murit și el este singurul moștenitor. Se hotărăște să plece imediat în Franța să revadă locurile în care și-a petrecut unele veri ale copilăriei, dar ce descoperă acolo îi schimbă viață pentru totdeauna. Max, nu este lămurit cum stau lucrurile cu domeniul pe care l-a moștenit și cu vinul produs pe pământurile sale. De altfel, nu este hotărât nici dacă va rămâne sau nu în Franța, (deși nu prea mai are la ce să se întoarcă în Anglia), dar oricum când calcă pe teritoriul francez nu-și imaginează că totul va lua o turnură cu iz de aventură.

La scurt timp după ce ajunge în Franța și devine proprietar apare pe neașteptate o americancă care se pare că este fiica nelegitima a unchiului proaspăt decedat, care după legea franceză ar fi moștenitoare de drept a domeniului. Și de aici o întreagă serie de alte complicații interesante care-i întăresc englezului Max convingerea că viața este și despre altceva în afară de un job de 24 de ore, mașini luxoase și vile în centrul Londrei.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la acestă carte sunt pașii pe care un om îi poate parcurge molcom, pentru a schimba totul în viața sa și pentru a câștiga liniștea sufletului, departe de ceea ce considera a fi unica rețetă de “a trăi”.

Descrierile sunt minunate, te liniștești între paginile cărții, te delectezi și pe când să cazi în reverie, autorul te pune pe treabă, te trimite pe la avocați, te pune să te îndrăgostești de locuri și oameni și practic te face să te acomodezi cu Provence-ul în același ritm cu personajul central al cărții.

La final tot ce-ți dorești este o călătorie în sudul Franței (da, exact ce-mi lipsea). Eu am văzut numai soare până am terminat cartea (se termină repede din păcate, că e ușurică). Am simțit numai căldură, de la copertă și până la cele mai mici detalii, cartea emană o căldură de primăvară veșnică în care ai vrea să te pierzi și să trăiești mereu.

Austria, Franta, România, Travel, Ungaria

Cele 7 capitale pe care le-am văzut (I)

11 comentarii

Spre rușinea mea, nu am văzut până în prezent decât 7 capitale europene, cu tot cu Bucureștiul, lucru care nu este tocmai lăudabil, dar sper din suflet și “I mean it” că pe viitor să ajung să vizitez și altele. Până atunci vreau să povestesc puțin despre cele 7, în ordinea în care le-am văzut:

Budapesta (martie 2002, iulie 2007, decembrie 2010)

Este poate una dintre cele mai frumoase capitale europene, un oraș fermecător, pe Dunăre. Cele două parți ale orașului Buda și Pesta se completează de minune, dacă Buda este centrul vechi, cu Cetatea, Bastionul pescarilor și muzeele, Pesta este centrul nou și modern, dar nu lipsit de valoare culturală, Parlamentul este o construcție deosebită, iar Szant Istvan Uta, o piață elagantă și compleșitoare.

Recomand totuși o vizită vara (vizita mea din iulie 2007 a fost cea mai frumoasă). Iarna s-ar putea să vi se pară cam frig și este destul de rece, de Revelionul trecut am cam înghețat :D

Locul preferat: Podul cu lanțuri și panorama de la Cetatea Buda

Ce să nu ratați: o mini croazieră pe Dunăre (face toți banii) și un gulaș ca la mama lui, yummy!

Regret: că niciodată nu am mers la unul din spa-urile celebrei ale Ungariei

Viena (mai 2007)

Am reușit performanța de a vedea și Viena înaintea Bucureștiului. De Viena mă leagă cea mai frumosă amintire din facultate. Am hotărât să nu participăm la un așa zis bachet de final de facultate și să mergem intr-un weekend prelungit la Viena și a fost poate cea mai buna hotărâre luată de-a lungul celor patru ani :)

Mă minunam la fiecare colț de stradă, eram încântată de tot ce vedeam. Nici nu aveam cum să fiu altfel în capitala unui fost mare imperiu. Am reușit să vedem destul de mult, dar acum la câțiva ani dispanță se impune o nouă vizită cu recuperarea obiectivelor ratate.

Locul preferat: Palatul Schombrunn cu grădinile sale

Ce să nu ratați: urcarea în Turnul Dunării de unde aveți panorama asupra Vienei modene și Parcul de distracții Prater

Regret: că nu am fost cu Clau la Muzeul Științelor și Invențiilor (am avut de ales între gădinile de la palat și muzeu și fiecare a ales altceva) și că nu am stat mai mult în Prater

București (iulie 2007, ianuarie 2009, octombrie 2010)

Fac parte din cei cărora le place Bucureștiul, poate din cauză că nu trăiesc acolo, dar sincer, ca și turist în capitala propriei țări, eu m-am simțit bine. Nu este și nici nu va fi niciodată un oraș curat, de asemenea tot niciodată nu va fi un oraș modern și impetuos și asta din cauză că va dăinui acolo patina comunismului. Dar cu toate astea mie îmi place. Iar despre oameni nu mai zic, am întâlnit numai bucureșteni de treabă.

Locul preferat: Casa Poporului, mai ales interiorul este extraordinar de frumos.

Ce să nu ratați: un cappuccino la Hotelul Mariott (Luiza m-a dus acolo și au fost cred, cele mai drăguțe ore petrecute la București)

Regret: că nu am stat niciodată mai mult de 2 zile în București să mă pot plimba în voie prin Cișmigiu. Și că nu am mers la IMAX

Paris (noiembrie 2009)

Săptămâna la Paris a fost cea mai frumosă din viața mea de până acum și nu spun cuvinte mari. A fost inedită din atât de multe puncte de vedere că nu o să le înșir acum ci doar o să mă limitez la faptul că Parisul m-a fermecat iremediabil și pentru totdeauna. În primul rând mi-am dorit să-l văd de mica, a fost ca un vis împlinit și imi doresc din toată inima să mai ajung acolo și dacă se poate să stau mai mult, ceva mai mult. Am văzut puțin din el, probabil și din cauză că niciodată nu o să poți vedea tot, dar am speranța că se va mai lăsa descoperit de mine.

Locul prefat: Turnul Eiffel noaptea, atât el cât și panorama Parisului din el, mi se trage de la faptul că am trait cu imaginea asta 25 de ani, până am ajuns să-l văd.

Ce să nu ratați: Disneyland-ul (pentru o mie de motive, dar cel mai tare este că acolo o să uitați complet de orice altceva, de toate supărările și toate mărunțișuile inutile)

Regret: că nu am putut lua atmosfera cu mine acasă :D

va urma

Franta, Travel

Pe unde umblam anul trecut pe vremea asta

6 comentarii
Mi-e ciudă că e frig, că am trecut deja la hainele de iarnă și că anul trecut încă nu trecusem de tricouri. Mă perindam între Nîmes și Beziers pe o vreme de 20-25 de grade… și culmea, eram tristă căci se instalase deja dorul :)) Acum îmi vine să râd, dar să te plimbi singură pe aleile mărginite de platianii, cu frunzele în cădere nu e romantic, chiar dacă e cadrul perfect. Eh… oricum era mai bine ca în camera de cămin…
 
Cred că trebuie să încetez cu nostalgiile mele despre Franța, pentru că ați putea crede că trăiesc numai din amintiri, ceea ce nu-i adevărat căci, maintenant je suis un petite souris de bibliotheque, mais avec tres jolies memoires… :))
(nici nu știu dacă au francezii expresia asta) :P
 
Dar prea mi se pare că toate s-au întâmplat ieri… o fi trecând timpul chiar așa de repede? Că-mi vin în minte cuvintele lui Noica: “Călător grăbit într-o lume poate fără țintă, mai șezi puțin.”
 
 

Franta, Travel

Cu gândul la… Paris

4 comentarii

Vineri seara am adormit cu gândul la Paris după ce am văzut pozele finilor noștri proaspăt întorși de acolo. Pfoai… mi-am dat seama, dacă mai era nevoie, că mai am atât de multe de văzut în Paris și că se impune o nouă vizită cât de curând.
 
Anul trecut pe vrema asta îmi făceam planuri pentru Paris și mi se părea ceva extraordinar, abia așteptam luna noiembrie, însă acea periaoadă și vizita propriu-zisă au trecut atât de repede și așa de rapid totul s-a transformat doar într-o amintire încât acum numai nostalgia și speranța îmi mai mângâie sufletul…
 
Pentru unii poate Parisul nu e mare lucru… pentru mine însă e și tocmai de aceea îmi doresc să-l mai revăd în acestă călătorie a mea pe pâmânt :)

Franta

Acu’ un an, plecam…

7 comentarii
Pe 8 octombrie 2009 plecam către Montpellier cu atâtea speranțe înghesuite în valize că nu mă mir că abia am cărat cele două genți după mine :)) Cam ce am făcut în Franța în cele 3 luni cât aveam să stau acolo, știți, căci am povestit tot ce se putea povesti… ce a însemnat acea perioadă pentru mine, nu știu dacă am povestit exact… pentru că este greu de descris un moment de cotitură, un moment care te schimbă chiar dacă nu îți întoarce chiar toată viața peste cap.
 
În primul rând drumul… Doamne și acum îmi vine să râd :)))) A fost o călătorie inițiatică. Îmi amintesc cum am ajuns la Paris pe o ploaie măruntă de toamnă , cum am văzut Turnul Eiffel din departare și știam că în acea zi nu am să ajung la el pentru că urma să schimb aeroportul și mai apoi avionul pentru a ajunge la peste 700 de Km de Paris, în sud, la Montpellier… Știam însă, și asta părea cel mai firesc lucru din lume, că am să mă întorc la Paris cât de curând posibil… și așa avea să fie.
 
La Montepllier am ajuns tot pe ploaie, dar de vară, de data asta o torențială care a inundat intarea de la cămin. Îmi amintesc de domnul de la poartă care a glumit cu mine spunându-mi că vorbește engleza ca și Louis De Funes :)) Și apoi mai știu că am ajuns în cameră, am făcut un duș la minut și am căzut lată… trecuseră aproape 20 de ore de drum, dar mă găseau în sudul Franței.
 
Acesta a fost începutul unui capitol frumos din viața mea, din păcate puțin cam scurt, dat foarte intens. A urmat Parisul și… restul e poveste (vezi secțiunea Franța din blog). Nu aș schimba nimic din acea perioadă, ba poate că da… aș face cumva să rămân mai mult :)
 
De atunci, am două vise care, deși acum nu-mi mai par cele mai firești lucruri din lume, știu că se vor întâmpla cândva. Vreau să ajung în sud lângă Montpellier, la Palavas les Flots, unde să stau măcar o săptămână, în vacanță, penrtu că este cea mai cochetă și minunată stațiune unde am ajuns până acum. Acolo m-am îndrăgostit de mare (eu nu eram chiar un fan number one). Și mai vreau să ajung de câteva ori la Paris unde să stau diverse perioade (sună bine, nu?), să-l văd în fiecare anotimp, să petrec zile ploioase la Paris și zile cu soare dogoritor în care să lenevesc într-una din grădinile superbe de pe malul Senei.
 
Vorba lui Eugen Simion din jurnalul său parizian: “Există un timp al trăirii și un timp al mărturisirii…”
Close Menu