Așadar ajunsesem pe CDG 2! Era doar ora 19, mă gândeam că oricum pânâ la 20:40 când începea bordingul aveam timp să mă dezmeticesc. Am urcat mult de la metrou până la terminalul D2. Cu scări rulante, cu scari normale, cu banda, mult. Am dat de niște tabele uriașe cu zborurile. L-am găsit pe al meu, urma doar să mai văd de unde se face chek in-ul și eram ca și rezolvată.
Pe CDG toată lumea te întreabă unde călătorești și eventual de unde ești. Am auzit și vorbindu-se românește, dar nu chiar ca în Italia. La început mi s-a părut ciudat, apoi mă gândesc că poate e normal. Cu toată graba și tot stresul am ajuns mai devreme cu 15 minute la chek in, m-am calmat când am văzut că lumea e drăguță, că mi s-a făcut semn discret să vin spre ghișeu, că doamna care tocmai îmi întorcea poșeta pe dos mi-a lăudat telefonul și brățara. Că realmente avea mănuși și se comporta în consecință. Tot aici mi-am dat seama ce multe persoane cu dizabilități călătoresc singure cu avionul. În aeroport erau voluntari care ajutau aceste persoane să se simță cât mai în largul lor.
După ce mi-am sunat tot familionul, am așteptat cuminte la Gate D55B îmbarcarea. Nu mică mi-a fost mirarea ca acolo să înceapă bordingul pentru Torino. Mi s-a părut suspect și am mers să întreb. Normal că domnii de pe CDG au schimbat Gate-ul fără ca măcar să anunțe. Mi s-a părut o lipsă totală de respect. După un alt set de întrebări aflu că trebuie să aștept la Gate 61. Aici multă lume dezorientată evident alerga în toate părțile. Nu am avut loc să mă așez pe scaun, atât de agomerat era. Pe la 20:30 ne anunță că avionul Air France ce urma să ne ducă la Montpellier aterizase, dar că din cauză că se schimbă echipajul îmbarcarea nu poate începe. În fine, nu știu ce anume a cauzat mai exact întârzierea, dar destul de bine că am am plecat din Paris pe la ora 22, în loc de 21:10 cum ar fi trebuit. Ca norocul că aveam din nou loc la geam, dar norii nu m-au lăsat să văd Parisul de sus. Aceasta a fost dezamăgirea zilei.
Air France nu m-a impresionat. Biletul a costat triplu față de WizzAir și vă spun foarte sincer că navele arată poate ceva mai bine la Wizz. Spatiul din avion cică e mult mai mic la low cost, dar nu mi s-a părut foarte spațios nici la Air France. Diferența a făcut-o ceaiul și biscuiții pe care i-am primit la bord, dar la cât de adormită am fost puteam lejer și fără ei. (Între noi fie vorba oricum i-am vomitat când am ajuns la Montpellier) :D
Călătoria cu Air France a fost însă ceva mai aventuroasă. Se face că am prins o furtună. Într-adevăr am văzut niște fulgere cum numai dincolo de nori poți vedea, dar am și trăit niște emoții cum numai în avion le poți avea. La un moment dat am fost anunțați că din cauza condițiilor meteo nefavorabile o să aterizăm la Toulouse. Am crezut că mor, asta îmi lipsea să aterizez la 250 de km de Montpellier. Nici nu am vrut să mă gândesc. A început să mă doară stomacul de la asta, mă și vedeam scriind o postare nervoasă de pe aeroportul din Toulouse. Din fericire nu a fost cazul, căpitanul a anunțat că încearcă totuși să aterizeze pe Mediteraneene, în Montpellier. Dar bineînțeles că pentru asta am trecut prin niște turbulențe care mi-au adus stomacul în gât. Am fost strajnic zgâlțâiți, am prins niște goluri de aer care au făcut lumea să țipe, iar la aterizare au fost aplauze ca la operă. Și nu cred că cerau bis :))
Ploua infernal. În fața aeroportului niciun taxi, cică din cauza ploii orașul era blocat. Just Great! Era către 12 noaptea. După jumate de oră prin bunăvoința unui domn, că altfel nu-l pot numi, iau un taxi ce mă duce până la Cite Universitaire Triolet moment în care mă gândeam că și dacă dorm pe hol tot e bine că am ajuns. Nu a fost nevoie, pentru că alt domn foarte simpatic care zicea că vorbește engleză ca Louie de Funes m-a ajutat cu hârțogăraiele pentru cazare. Și cazată am fost. Am o cameră foarte, foarte drăguță, luminoasă, călduroasă, cochetă în care sper să mă simt bine. E vital ca să funcționez la parametri normali.
A fost bine, mă bucur că sunt aici :)