Emoție de toamnă sau cum să ne ocupăm și de suflet

Mereu mă lovește în octombrie pe la început, asta dacă nu mă ia încă din septembrie, dar deja cred că și voi v-ați obișnuit. Trec foarte ușor de la “nu-mi place și pace!”, la “dar stai că totuși îmi place”, de la “ah, fir-ar să fie uite ce vreme!”, la “dar stai puțin că urmează ziua mea” și tot așa. Mă montez și remontez și iată “o altă toamnă trece”… știți poezia?

toamna 2015

Citește mai departe

La Loggia – și supereroii sunt boemi câteodată

Mă trezesc azi dimineață așa de târziu, de parcă pierdusem noaptea de dinainte. Clau era la masa de lucru, adică la cea din bucătărie :) Nu ne pregătea micul dejun de data asta, făcea ceva chiar mai frumos: “tocmai ți-am pus în draft un articol despre Florența, vezi dacă îți place”. Așa că mi-am început ziua, cu un cappuccino slovac citind cel mai frumos text de anul acesta despre un loc care ne-a cucerit așa de tare pe amândoi, că va fi ceva ce vom împărți pentru totdeauna… no matter what!

DSCF2795

Citește mai departe

10 filme de văzut în preajma Crăciunului

Mi-am dorit să scriu despre niște filme care pot fi vizionate în preajma sărbătorilor de iarnă, atunci când am realizat că, de fapt, film de văzut în acest sezon nu înseamnă numai Singur Acasă ori Goana după cadou pe care l-am revăzut în seara asta în timp ce scriam articolul (rula la TV)Așa că a ieșit o listă compusă din ce puteți citi mai jos, sper ca cel puțin unul vă poate fi pe plac… It’s Christmas Movie Time!

movie-night-1-550x320

Citește mai departe

Filme despre loterie

La ce vă gândiți când cumpărați un bilet la loto? Un tur în jurul lumii, o baie în șampanie, o casă la malul mării, o mașină de lux… Toți avem fantezii despre ce vom face când vom câștiga la loto. Aceste vise revin din nou și din nou de câte ori vedem un clip publicitar despre un joc loto, auzim o știre despre cineva care a câștigat un premiu colosal sau vedem un film despre loterie. Dacă o astfel de idee vă sună bine pentru o seară de week-end, iată câteva sugestii de filme despre loterie:

043396262904f

Citește mai departe

Cum să “suporți” mai ușor vara în oraș (Mic tratat de trai canicular/urban)

Nu știu dacă o fi la fel și vara 2013, dar pot spune că pentru mine, vara 2012 a însemnat “vara în oraș” (minus 2 săptămâni superbe la Ineu), unde orașul a fost Clujul, iar temperaturile au bătut niște coduri roșii. De o săptămână recordul stă să cadă, dar mie îmi place vara, recunosc cu mâna pe/la inimă. Iunie, Iulie, August, Septembrie mă fac să mă simt în elementul meu și la 40 de grade. Totuși însă, să petreci cele mai călduroase luni ale anului printre betoane și asfalt incins nu e deloc o treabă ușoară. Aș zice că mai ales pentru cei care și-au dus copilăria și adolescența la curte, la grădină, pe malul unei ape etc, deși este evident că nu e tocmai facil nici pentru cei născuți între aceste betoane de care vorbesc. Așa că, însuflețită de cele 32 de grade de azi, m-am gândit puțin la ce putem face în oraș atunci când “curg apele pe noi” și suntem “leșinați” în orice moment al zilei:

DSCF2703

Citește mai departe