Copilăria mea s-a terminat pe la 17 ani și regret amarnic că nu a durat mai mult, chiar dacă azi mă uit la copii de 12 sau 13 ani care practic nu mai sunt copii. Nu voi dezvolta asta fix azi, căci e trist și deprimant. Mă gândesc, însă, de multe ori, că am avut o copilărie minunată, pe care n-aș schimba-o cu nimic, nici cu excursia la Disney la care am visat aproape 20 de ani, nici cu cele mai teribile aventuri de care n-am avut parte. Căci așa cum a fost ea, cu bune și rele, în simplitatea ei infinită, copilăria mea a fost exact ce a trebuit să fie și dacă al meu (potențial) copil va avea măcar așa o copilărie, n-are cum să nu-și amintească și el, an de an, ca de 1 iunie să-și spună La mulți ani, pentru una din cele mai frumoase și speciale perioade ale vieții!