Portul Pireu: ce să vezi, să savurezi și să nu ratezi

Dacă aș împacheta acum pentru Grecia (ceea ce n-ar fi rău chiar deloc) și aș ști că aș avea de ajuns din nou în Pireu, aș face tot posibilul să rămân măcar o noapte sau două în oraș, să mă cazez undeva în superbul cartier Kastella, într-un apartament cu vedere la mare și să mă satur de albul orbitor al cladirilor și al navelor de croazieră, care într-un amestec coerent nici nu te mai lasă să faci diferența dintre ferestrele locuințelor și hublourile vapoarelor acostate în apropierea țărmului. Abia după ce am crezut că am făcut eu marea descoperire a albului de Pireu, am aflat că de fapt Pireul se mai numește “orașul alb” semn că au mai observat și alții înaintea mea peisajul luminos al marelui port, demn de un supranume. Așa că azi o să mă întorc virtual la Pireu și o să vă povestesc și vouă de ce nu-mi pare doar un oraș de trecere spre insule (citește despre Aegina, Creta sau Corfu) ori spre minunata Atena.

Pireul este considerat portul Atenei și te-ai aștepta să nu fie nimic mai mult. Drept este că se află la doar 7 km de centrul Atenei și a fost construit să-i servească drept port, însă în prezent este un oraș frumos, dezvoltat și pe picioarele lui. E o nedreptate să-l vezi mai puțin decât este: orașul emblemă al golfului Saronic, cel mai mare port pentru pasageri din Europa și al doilea din lume, loc cu o istorie veche și complexă, cu o universitate de top în Grecia și cu baze sportive ce au servit drept locuri de desfășurare Jocurilor Olimpice atât in 1896 cât și în 2004. În linii mari acesta este Pireul. În linii mici însă este un oraș de luat de pas, de savurat la terase, de explorat zonele cu care rezonezi sau de testat apele albastre printr-o bălăceală sau contemplându-le de pe nisipul auriu și ferbinte al plajelor nesfârșite. Categoric aceste linii mici întregesc atmosfera orașului și mă fac acum pe mine să visez și scriu aici în timp ce luna august tocmai a venit, iar eu am cam terminat cu marea pe anul acesta :)

7 idei și o concluzie despre ce să vezi, să savurezi și în principiu să nu ratezi dacă ajungi în portul Pireu

Golful Zea Marina (Pasalimanı) este cel mai cunoscut reper al orașului, locul de unde încep tururile turistice sau unde te sfătuiește toată lumea să ajungi înainte de a porni în explorarea Pireului. Recomand și eu același lucru pentru că aici faci cunoștință cu adevăratul Pireu. Locul se vede chiar și de pe mare, însă feriboturile și ambarcațiunile foarte mari nu vor acosta aici ci în marele port de pasageri. Aici ai să vezi multe, foarte multe yahturi și alte bărci de lux ce conviețuiesc bine mersi cu cartierele rezidențiale din jur, întregul peisaj find completat de marea perfect albastră ce intră adânc în țărm. De menționat și faleza plină ochi de lămâi și mandarini ce te duc cu gândul la o climă chiar mai cadă și la un loc cu mult mai exotic.

Portul vechi Mikrolimano este un golf foarte mic înțesat cu terase și plin ochi de bărci mici pescărești. Probabil este cea mai boemă zonă din Pireu și locul unde sigur, sigur o să găsiți ceva bun de măncare. Noi chiar ne-am mirat cât de pline erau terasele de aici în condițiile în care am vizitat Pireul în ziua de Paște, când am presupus că oamenii mănâncă mai mult pe acasă, în familie. Nu, nu păreau toți turiști ba chiar am avut senzația străbătând micul port de la un capăt la celălalt că mulți se cunoșteau cu proprietarii localurilor, în marea lor majoritate axate pe mâncarea marină. Masa de Paște în oraș nu era ceva străin prin aceste locuri.

Cartierul Kastella mi-a plăcut la nebunie și mi-a fost ciudă că n-am zăbovit mai mult ca să am timp să urc dealul și să admir orașul și de sus de unde am înțeles că se obține cea mai faimoasă priveliște. În plus, în partea de sus a cartierului sunt ascunse adevărate comori arhitecturale din secole ceva mai atente la detalii. Este o adevărată plăcere să privești de jos acest cartier luxos și cu miros de portocale. Ce noroc de cei care se bucură zilnic de acest loc și îl numesc acasă.

Plaja Votsalakia este cea mai mare plajă a orașului și se întinde între Zea Marina și Mikrolimano. Vara zona este tare efervescentă, noi în plină primăvară ne-am relaxat plimbându-ne pe faleza ei, adulmecând mirosul sărat al mării din care doar ne puteam imagina ce mișto se vede dealul pe care se întinde Kastella. Plaja asta frumoasă este unul din motivele pentru care mulți turiști aleg o vacanță în Grecia în apropierea Atenei, căci se trezesc și cu un city break și cu o vacanță la mare în același timp.

Stadionul Karaiskakis este cel mai cunoscut stadion din Grecia, “casă” pentru legendarul club Olympiackos Pireu, cel mai de succes club de fotbal din Grecia, unicul club grecesc ce a reușit să câștige de 7 ori consecutiv campionatul național și una din cele trei echipe din Grecia care nu a retrogradat niciodată. Denumit în cinstea lui Georgios Karaiskakis, erou al Războiului de Independență al Greciei, stadionul a găzduit de-a lungul timpului numeroase competiții sportive și evenimente artistice. De menționat că multe din concertele marilor artiști ai ultimilor ani au avut loc aici, deși erau anunțate ca evenimente ce vor avea loc de fapt la Atena (deh, distanța mică rupe granițe invizibile oricum). Locul din jurul stadionului arată absolut impecabil și foarte modern, iar panorama Pireului văzută de aici pare o Fata Morgana în mijlocul deșertului. Mi-a plăcut mult, ce mai!?

Nu e nicio noutate, în Grecia găsim mâncare bună, n-am nimic de zis în plus, decât de povestit despre ce ni s-au încins acum papilele gustative. Două din cele mai bune “chestii” pe care le-am măncat în Grecia anul acesta, aici în Pireu le-am mâncat și chiar mă gândeam să nu uit să vă zic asta când povestesc de oraș. Ne-a rămas în minte o masă pe care am luat-o când am coborat de pe feribotul ce ne-a dus din Aegina și mai eram și rupți de foame, în frunte cu Albert, așa că mândrele și aromatele chifteluțe din feta cu miere și sos tzatziki (jos, stânga) au fost de neuitat. Gustul de feta cu miere de albine a fost ceva nou încercat, așa că o să ne aducem minte de el forever. Am încercat să facem acasă, dar după cum vă puteți imagina… nu ne-a ieșit. Bun, deci va trebui să ne întoarcem la Pireu când n-om mai putea de poftă.

Gofre de ciocolată cu înghețată de vanilie (jos, dreapta), ceva ce sigur găsim și la noi, a fost poate mai bun doar pentru că a fost savurat pe malul mării, dar la o privire mai atentă, cred că totuși a fost ceva mai mult de atât. N-am mâncat în viața mea un Gofre mai crocant cu o ciocolată mai fină, iar înghețata de vanilie a fost ceva a la italian gelato. Totul alături de un frappe cu frișcă m-am făcut să uit de eu de obicei nu mă omor după atâtea chestii reci adunate pe aceeași masă. Oricum am luat și un cappuccino la final să îmi dreg glasul. Da, a gustat și Albert din toate, cu măsură și deocamdată e bine că se mulțumește cu ce primește și nu face scandal pentru mai mult. Yeey!

Concluzia este că e de mers la Pireu, dar hei, asta v-am zis de la bun început :) De fapt, concluzia e că trecem prin unele locuri fără să avem vreme să le vedem. Asta este și soarta Pireului, dar asta e soarta multor locuri eclipsate de unele mai faimoase aflate în apropiere. Ne grăbim să bifăm locurile celebre și uităm că poate unele mai mici din imediata vecinătate ne pot vorbi mai mult. Sigur, dacă vorbim cu locurile, să nu ne miram dacă și ele vorbesc cu noi  :)

A! Și am zis că am vizitat Pireul în ziua de Paște, așa că l-am avut cu noi pe celebrul iepuraș cu urechi albastre. Toată lumea ne-a zâmbit și a chicotit la vederea lui. Unii i-au făcut și poze, așa că dacă treceți prin Pireu și vedeți afișe cu un băiețel cu urechi de iepuraș, dați de știre, s-ar putea să fie chiar al nostru :))