Mă gândeam că acest mini-serial botezat de mine escapadă americană va merge foarte repede, dar uite că am ajuns abia la episodul 3. Vă promit însă că o să fac cumva și-l voi publica până la urmă pe tot pe Bialog, cu toate că vă jur, dacă trece prea multă vreme de când demarez un proiecț(el) nu mai am tragere de inimă să revin asupra lui. Asta se întâmpla și pe vremea când blogul era o prioritate, acum nici nu mai îndrăznesc să spun cum e :) Aici însă mă bazez pe Clau, căci el povestește, eu doar aleg poze și îi dau formă. Azi vă plimbăm puțin prin Orlando, motivul pentru care mulți călători aleg o vacanță în Statele Unite și punctul de pornire dacă doriți să ajungeți la Kennedy Space Center și probabil doriți, căci nu-și poate imagina cineva că ajungeți aici și ratați principalul obiectiv turistic al statului Florida (ok, fie, după Disney World) ;)
Pentru a ajunge de la Jacksonville la Orlando, aveam două variante: cu autobuzul (Greyhound) sau cu trenul (Amtrak), dar cam toată lumea îmi recomanda să nu iau autobuzul. Deși prețul unui bilet era la jumătate față de tren, am înțeles că ar fi de preferat să aleg altă variantă, lucru pe care l-am și făcut. Pe de o parte și fiindcă eram curios despre trenurile din SUA. Pe de altă parte, din Orlando mi-am găsit ușor un tur al Kennedy Space Center (KSC), în timp ce autonuzul m-ar fi lăsat la Titusville, mult mai aproape de centrul spațial, însă din Titusville la KSC era imposibil de ajuns fără o mașină.
Gara din Jacksonville era mai mică decât autogara din Cluj, dar la fel de murdară. Panoul cu trenurile care treceau pe aici avea doar patru poziții, ceea ce pentru mine a fost șocant. Știam că trenurile sunt o raritate prin SUA, dar parcă nu mă așteptam la așa ceva. Nu am găsit nimic de mâncare, doar niște pungi cu chipsuri de la un automat. Speram să fie măcar un Subway prin zonă, nu era și era dimineață și îmi era dor de un mic dejun. Trenul ajunge cu întârziere, eu ies din gară să fac câteva poze unui marfar, până cineva îmi atrage atenția că mă aflu într-o zonă restricționată, așa că mă întorc cuminte în clădirea gării. Ajunge trenul și se formează o coadă în interior. Pasagerii coboară din trenul oprit, trec pe lângă noi, după care începe îmbarcarea. Șeful de tren ne verifică biletele, ieșim din clădire și urcăm în vagonul cu numărul indicat de acesta. Pentru că deși aveam biletul rezervat de câteva săptămâni, acesta nu avea specificat numărul de vagon sau numărul locului. Vagonul l-am aflat înainte de îmbarcare, iar locul înainte să urc în vagon. Un alt conductor îmi spune numărul, după ce află destinația, număr pe care îl trece cu mâna într-un tabel. Da, cu mâna. Vagonul este murdar, dar scaunele sunt mari și comode, însă trenul se mișcă cu o viteză sub media CFR chiar și după ce părăsim gara. WiFi-ul din vagon nu merge, așa că încerc să adorm, însă drumul până la Orlando e lung, de peste 3 ore. Vagonul restaurant era însă curățel, avea chiar și internet plus niște hot-dogi excepționali și nu era deloc aglomerat.
Șeful de tren a fost însă unul de excepție, care făcea un spectacol de fiecare dată când apărea în vagon. Deși exista un sistem de boxe prin care se putea face anunțuri, el venea în capul vagonului și lansa anunțuri despre stațiile care urmează, apoi se muta până la mijlocul vagonului și repeta același anunț, cu aceeași intonație demnă de un stand-up. “Ooooooorlando, the next stop is Orlando-Orlando-Orlando, Ooooooorlando is the next stop folks, Orlando-Orlando-Orlando, OooooOooooooooOOOorlando!” Așa că nu mi-a părut deloc rău că am luat trenul :)
Ca și cum nu era suficientă experiența de la dus, la întoarcere trenul a avut patru ore întârziere (am pornit după ora la care trebuia să fi ajuns deja la Jacksonville). Măcar Amtrak mi-a trimis mailuri din timp și mă ținea la curent cu întârzierea, așa că nu am pierdut timpul în gară, l-am pierdut într-o libărie Barnes and Noble, unde era răcoare (afară era deja destul de cald), erau cărți, cafea și aveam WiFi.
Din păcate, nu prea am mult de spus despre Orlando. Orașul este cu siguranță unul turistic și mult mai animat decât Jacksonville, mi-ar fi plăcut să mă cazez aici, dar ar fi fost mult prea departe de conferință. Practic pentru mine a fost doar modalitatea de a ajunge la KSC și nu am reușit să vizitez prea mult, dar am văzut indicatoare spre o grămadă de parcuri de distracție. Deci data viitoare stau mai mult la Orlando, să am ce povesti :) Ah, am fost la un mall de unde am vrut să-mi iau o valiză mică, pe care să o duc la bord, dar după ce am aflat că nu găsesc nimic 600 de dolari, am făcut stânga-mprejur, mi-am luat doar o ciocolată de la un magazin din apropiere și am plecat (aveam să găsesc peste câteva zile o valiză cu 45 dolari la un Wallmart).
Mai departe, vă las câteva poze de prin Orlando și un bonus, imaginile de la un local tipic american, cum numai prin filme vedeam, loc unde am petrecut ceva timp de calitate în compania unei mese tradiționale: Johnny Rockets…
1 comentariu