City break în “ținutul sașilor” (Nunta de fier)

Pe la jumătatea lunii mai, sătui de ploaie, dar și cu dor de plimbare, ne-am plănuit acel weekend prelungit de la început de iunie, pe care cred că-l aștepta toată lumea încă de pe la Paști. În cazul nostru, mai coincidea acel weekend și cu aniversarea de 6 ani a căsătoriei (Nunta de fier) și chiar nu puteam sta acasă, deși nu eram nici foarte odihniți și nici nu ne puteam baza pe vremea extrem de capricioasă din ultima vreme. Cu toate acestea, într-o sâmbătă dimineața, ne-am întrebat ce ne-ar plăcea să facem “de ziua noastră” și amândoi am concluzionat că un weekend relaxant, nu foarte departe de casă, care să îmbine ideea de road trip cu cea a unei escapade calde și calme în doi, prin locuri care chiar ne merg la suflet, ne-ar avantaja de minune… Eu am zis: “vreau să fie soare și să aud în jurul meu vorbindu-se nemțește!” :) Și așa s-a conturat planul!

Ar mai fi fost o mică idee: să mergem până la Szeged în Ungaria (asta nu includea vorbitul în nemțește), căci ne-a plăcut foarte mult weekend-ul nunții de lemn de anul trecut de la Debrecen, dar din punct vedere al cazării, ne-am trezit puțin cam târziu pentru asta. Așa că, urmând firul logic al primul gând, ne-am plănuit un fel de city break acasă la sași. Ok, putem să-i zicem și weekend break, dar ideea de city break în România îmi pare că-mi place din ce în ce mai mult, mai ales că avem cu ce și avem și unde. Ar merita o postare separată, concluziile la care am ajuns după câteva weekend-uri prin țară în ultimii ani.

Revenind, atracția noastră și mai ales a mea pentru zona săsească din România este aproape inexplicabilă, dar să o cultiv în continuare e o reală plăcere. Citesc cu interes tot ce-mi cade în mână despre zona asta cu istoria ei bogată și viața ei atât de diferită de restul zonelor țării și simt că mai am atât de multe de văzut, învățat și descoperit despre ea, că nu mi-ar ajunge o viață pentru asta. Aș profita de orice ocazie să ajung să o cunosc mai bine și în acest sens, pentru că anul acesta nu mai am cum, la anu’ nu cred că voi rata Săptămâna Haferland. Știu, știu că sunt nenumărate zone, iar asta e doar una din ele, dar cred că tot farmecul stă în a reuși să le vezi până la urmă pe toate, cu pași mici, pe care să-i savurezi din mers.

De data aceasta, am decis să începem de la Mediaș, care Mediaș a mai fost vizitat de noi de două ori, dar scurt și în trecere (cam ca Brașovul așa, dacă pot compara cu mâhnire), așa că acum am decis să rămânem o noapte, să ne plimbăm și după cum spuneam, să savurăm. Un rol l-a jucat aici și un superb hotel din centrul Mediașului, Hotel Traube, care s-a dovedit a fi genul acela de cazare care îți spulberă toate prejudecățile despre România. Tot ce pot să zic e că-i tare frumos! A meritat să stăm aici fie numai și pentru el, deși nu vânăm destinații în funcție de condițiile de cazare. Dar, voilà!

N-aș ști să vă spun exact ce-mi place în Mediaș. Multă lume ar zice că n-ai nimic de văzut și de făcut, dar mie, centrul mic și vechi mi se pare foarte drăguț, iar liniștea lui m-a cucerit de la prima vizită. Apoi mai este vorba de Biserica evanghelică fortificată Sfânta Margareta, Casa Schuller, turnurile de apărare ale orașului, vechi de 7 secole, Casa Memorială Hermann Oberth, Liceul Teoretic Stephan Ludwig Roth și nu în ultimul rând de librăria Kastell.

Mi-am dat seama cât de bună a fost alegerea Mediașului abia în această librărie, unde am auzit vorbindu-se exclusiv germana, iar cărțile de aici erau jumătate pentru etnicii germani sau turiștii acestei țări înfrățite sufletește cu Transilvania, iar cele în română erau despre sașii plecați în afara țării, dar cu sufletul în regiunea unde s-au născut și au copilărit. Am plecat de aici cu o carte suvenir, care mi-a mers la suflet de la copertă până la paginile devorate cu nesaț, din toate punctele de vedere. Privind înapoi prin fereastra bucătăriei, cartea doamnei profesoare Dagmar Dusil, este o cronică de familie și de călătorie, împletită cu cele mai savuroase rețete de bucătărie săsești (și nu numai), o întoarcere melancolică în vremuri necunoscute mie, dar cumva foarte apropiate-mi în simțiri.

Ne-am simțit minunat la Mediaș, a fost simplu și de efect, exact cum ne doream să fie. De logistică ce să vă zic? Două ceasuri am făcut din Cluj, pe varianta Târnăveni (drumul nu e grozav în anumite porțiuni), cazarea a fost de vis, am zis, iar de mâncat am mâncat la Trattoria Roma, căreia n-am ce vină să-i atribui, pastele au fost delicioase. A! și Clau și-a găsit o cafenea cum îi place lui și cum nu gândea să găsească la Mediaș: The Bean.

De la Mediaș, două ceasuri mai la Est am ajuns la Castelul de lut de la Valea Zânelor. Am ieșit puțin din ținutul sașilor, dar nu de tot, căci am traversat sate săsești cu nemiluita și nici n-am simțit cum am ajuns la Porumbacu de Sus. Casteul acesta era pe lista mea de vizitat de mai multă vreme, însă s-a dovedit a fi prea mult (sau prea puțin) pentru gusturile mele. Puțin supraevaluat și extrem de aglomerat, l-am vizitat și pozat din toate unghiurile, dar altceva n-ai ce face pe aici. Noi visam la un picnic cu vedere la castel, dar în puhoiul de turiști n-aveai nici loc și nici atmosferă de așa ceva. Păcat de locația absolut minunată și de design-ul fascinant al castelului, trebuie să recunosc. Un bilet costă 5 lei/adult, iar copiii de până la 14 ani intră gratis. Este deschis în fiecare zi între 10:30 și 17:30. Pozele vor vorbi despre acest loc mai mult decât aș putea să o fac eu.

Până la urmă, picnicul l-am făcut în altă parte, cu roșii, ceapă verde și pâine, cumpărate dintr-un sat oarecare și cu brânzeturi cum numai prin Mărginimea Sibiului poți găsi și asta în drum spre Cristian (de Sibiu) unde aveam cazarea următoare. Nimic spectaculos la cazare, doar o camera foarte curată și un mic dejun decent la Pensiunea Izabel. Satul Cristian este însă foarte frumos și cochet și mai ales posesor de Biserică fortificată mare și răcoroasă, cu o orgă imensă și o curte care mi-a luat mințile în miros de tei, mai ales că pe o latură a sa (unde am bănuit că este casa parohială) o familie numeroasă lua prânzul unei frumoase, calde și însorite zile de duminică. Mi-a plăcut foarte mult și mi-a rămas la suflet. Ca suvenir, am plecat de aici cu un borcănel de dulceață de trandafiri, pe care încă n-am început-o, căci mi-e milă la cât de frumos arată :) N-am părăsit satul până n-am intrat la un magazin cu produse nemțești, de unde am plecat cu budinci de vanilie, zahăr vanilat și ciocolată cu orez expandat.

Am mai avut parte și de puțin Sibiu, neplănuit, căci ne-am amintit așa într-o doară că Street Food Festival se desfășura acolo chiar în weekendul nostru săsesc. Așa că am dat o fugă până în oraș, să-mi savurez pizza preferată de la Camionetta, doar știam de ei de anul trecut de la Cluj. Și dacă tot am ajuns, ne-am plimbat puțin pe centru, am mai dat de o cafenea frumoasă și de calitate, Arhiva de Cafea și Ceai și am încheiat cu niște eclere delicioase de la Sucré.

În drum spre destinația finală a weekendului, am oprit și la Biserica Fortificată Câlnic, structură ce face parte din Patrimoniul UNESCO, dar n-am avut multă baftă aici căci cei ce se ocupă de loc erau în pauza de masă, era și duminică, erau și Rusaliile, așa că ne-am mulțumit să o vedem din afară și să plecăm mai departe.

Conacul secuiesc de la Colțești a fost practic destinația pentru ziua aniversării. Ne-am rezervat o masă aici cu peste două săptămâni în avans, căci prea nu ni s-a arătat să păpăm în acest loc ATÂT de celebru, fir-ar să fie, deși intenția a existat de nenumărate ori, dar nu găseam nimic liber pentru când doream noi, iar o dată când am găsit, am avut parte de un incident pe drum și n-am mai ajuns. Dar pentru că m-am întins exagerat de mult și pentru că vreau să scriu mai bine despre experiența culinară de care am avut parte, las pozele și poveștile de aici pentru un alt articol :)