Sexy guys

Am rămas de anul trecut cu o datorie neachitată, știu, e vina mea, dar am avut un final de an aglomerat. Vă mai amintiți postarea mea despre femeile frumoase?
Ei bine, dacă vă mai amintiți sau ați văzut acum despre ce a fost vorba probabil că o să vă dați seama că această postare va fi despre bărbați :D zic eu frumoși, deși e tare greu să zic “bărbat frumos”, poate drăguț, poate simpatic, poate sexy, poate smart and sexy, poate doar… HOT ce naiba?… dar frumos, din păcare nu pot să zic despre mulți bărbați (vă rog să mă scuzați cei care mă citiți, dar sunt convinsă că niciunul nu puneți mare preț pe asta și că aveți multe alte calități mult mai importante decât frumusețea) ;)

Și totuși mai sunt și din ăștia, cu trăsături de Ken (Barbie and Ken?), trăsături care-i califică într-un top personal și foarte subiectiv al bărbaților frumoși rău de tot, al bărbaților care își au locul prin lumea femeilor frumoase, al bărbaților care au toate porțile deschise spre inimile femeilor de orice fel.

E un top de doar 5 locuri, pe care l-am întors pe toate fețele înainte. Am găsit foarte greu pozele și ca o curiozitate care sper doar să nu vă taie apetitul, am dat și peste multe site-uri gay. Chiar nu credeam că sunt atâtea :D

Locul 5
Puteți să vă luați cât vreți de mine, dar mie de el mi-a plăcut de când mă știu, cred că e actorul cu cea mai frumoasă față de la Hollywood, e actorul cu cei mai frumoși ochi din lume, cu cel mai drăguț păr (mi-au plăcut toate tunsorile lui) și cu cea mai seducătoare gură. Și dacă socotești că nu s-a culcat pe-o ureche luându-și doar partituri de playboy atunci pot zice clar: ce bărbat mișto. L-am văzut în filmul meu preferat: The Legends of the Fall, apoi în Seven, Fight Club, Meet Joe Black, The Curious Case of Banjemin Button and many, many others… da, este BRAD PITT și le-a avut alături pe două dintre cele mai sexy femei de glob: Jennifer Aniston și Anjelina Jolie. Lucky bastards :)

Locul 4
Hmm… este un fost fotbalist și mare trubadur italian, extrem de expresiv, foarte sexy în toate videoclipurile și concertele sale cu o voce care face să ți se ridice părul. La cum cântă nu pot să nu îmi imaginez cum ar șopti anumite cuvinte… A avut acu’ doi ani un concert la Sibiu, la care nu am ajuns și regret amarnic, oricum e unul din visele mele să-l văd în concert la Roma, poate nu ați ghicit, dar e vorba despre artistul meu preferat EROS RAMAZZOTTI – la Piu bella cosa :*
Din păcate chiar dacă a avut multe femei frumoase alături nu a fost foarte fericit în viața de cuplu :(

Locul 3
Vine din lumea sportului… cu motor și l-am ales cu greu căci era cât pe ce să aleg un altul, foarte interesant și el, dar m-am răzgândit în ultima clipă. Tipul asta are o față de 18 ani de nu-i adevărat, pare foarte finuț (îmi plac ăștia) și cu atât mai surprinzător că are o astfel de meserie pentru trăsăturile lui. Dacă e să zic exact ce-mi inspiră cred că aș zice “drag”, are o freză deloc aranjată și niște buze uluitoare. Nu am știtut până în acest moment și despre această performanță, căci îmi plăcea de el cu mult înainte, dar se pare că e nr. 1 în Formula 1. JANSON BUTTON !!!

Locul 2
Acel je ne sais quoi l-a făcut o vedetă nemuritoare, a fost idolul femeilor, poate cel mai cunoscut sex simbol masculin ever. Sexy nu atât prin fizic (poate ochii lui albaștri) cât mai ales prin atitudine, un domn cu stil miserupist, dar un galant veșnic îndrăgosit (de persoana lui), un bărbat bine și foarte cuceritor. Probabil cel mai cunoscut francez din toate timpurile. Da, chiar și pentru mine :) ALAIN DELON care ar putea defini astfel frumusețea masculină: un bărbat frumos este acel bărbat care nu iese din modă nimiodată.

Locul 1
Dragele mele (că știu că voi sunțeți mai pe fază acum) poate pe domnul pe care l-am ales eu pe locul 1 nu-l prea cunoașteți, poate nici nu mai e pe val acuma, este fotbalist, dar cariera lui nu m-a impresionat și nici nu știu prea multe despre ea. Acum cred că joacă prin SUA (băieții care știu să mă corecteze), nu-i Beckham liniștiți-vă, e unul mult mai BUN, e un nordic cu față angelică (cred că D-zeu a lucrat ceva mai mult când i-a construit pe nordici), îmi pare rău că nu am găsit o poză alb-negru numai cu fața lui căci asta mă interesa, nu-s ipocrită, poza pe care am găsit-o e superbă oricum. Judecați și voi…
De ce l-am ales pe el? Pentru că mi se pare cel mai expresiv dintre toți bărbații ăștia celebrii, cel mai interesant și… cel mai frumos, e o frumusețe specială după părerea mea… FREDRIK LJUNGBERG. Noh… am zis-o și pe asta :P

O noapte bună să aveți fetelor ;)

15 comentarii

  1. io nu cred in idolatrizarea unor vedete vazute la TV… e prea artificial si nu ma atrage deloc chestia asta nu fancluburile si topurile de genul

  2. @Gânduri: Alain Delon este special, și se vede asta căci ne place și nouă nu doar mamelor noastre :)

    @Cinabru: nu pari feminin deloc, așa cum apreciez o femeie care poate să spună ce femei frumoase îi plac, apreciez și un bărbat care zice: da dom'le uite ăștia sunt faini :)
    Freddie Mercury, nu-i deloc genul frumos după mine, dar dacă mă găndesc bine nu-i rău deloc…

    @Zad: nu despre idolatrizare e vorba ci pur și simplu de "îmi place sau nu", nici de fancluburi, ci doar de simpatii hai să le spunem :)

  3. Salut http://www.SpuneNuDrogurilor.com este o echipa recent formata, nonprofit, care si-a propus sa lupte pentru constientizarea opiniei publice, a tinerilor debusolati de societatea în care traim despre tot ceea ce înseamna consum de droguri într-un fel sau altul.
    Daca prin actiunea ta, salvezi o singura viata de la decadere, considera ca ti-ai atins scopul, alaturi de noi toti ceilalti.

    Daca doresti sa sustii aceasta campanie, afisaza pe blogul tau un banner, codul se preia de la: http://www.spunenudrogurilor.com vei fi sustinut si tu de aceasta campanie lasa un comentariu daca ne sustii sa te sustinem si noi Scuze de deranj

  4. @adinna: ooo ce de lume votează pentru locul 2, da, Alain Delon rocks :)

    @Anonim: o să văd despre ce e vorba :)

    @Mariana: toți îs beton că altfel nu ajungeau în acest top :*

  5. off topic: dupa ce termini cartea sa vezi filmul. sa vezi diferenta. am terminat cartea cu viteza luminii. o zi, cred. mi-a placut teribil de mult

  6. Fredrik Ljungberg e fostul capitan al echipei nationale suedeze. Din pacate nu prea a stralucit la ultima editie a europenelor si si-a anuntat retragerea de la nationala. Nuuuu, nu sunt pasionata de fotbal decat ca urmaresc de cand stau in Suedia meciurile echipei nationale, pentru ca imi place fotbalul asa ca sport, cand e vorba de campionate europene sau mondiale.

    L-am remarcat si eu cand a jucat, mi-a placut de el…ca barbat ;).
    Interesant topul tau, adica interesant cine a "luat" locul intai.

  7. @Evergreen: LOL, sper și eu să nu fie adevărat, dar sincer cred te poți aștepta la orice :D

    "Scafandrul și Fluturele" era gata da uitasem să schimb poza, a mers foarte repede și la mine pentru că mi-a plăcut. Filmul îl am trebuie doar să-mi fac timp să-l văd.

    @vorbele: mă bucur că-l mai remarcase cineva pe fotbalistul acesta "frumos". Nu știam că s-a și retras de la națională, cred că l-am văzut și eu pe la ceva Europene :)

  8. Probabil in 2008 l-ai vazut, dar nu a prea stralucit, ca atare Suedia a ramas pe undeva pe tusa…si parca si pentru calificarile de la mondiale a jucat, dar Suedia nu s-a calificat…

    dar oricum, ca barbat ramane remarcabil ;).

    Ca o curiozitate, numele lui de familie e compus din doua cuvinte suedeze, le traduc separat, impeuna vor suna cam ciudat, ai sa vezi…
    ljung inseamna un nume de planta, foarte intalnita in suedia, adica iarba-neagra.
    berg inseamna munte.
    Ar iesi ceva "muntele ierbii negre" :). Au niste nume si suedezii astia…;).

  9. @Ana: da ăștia sunt în accepțiunea mea, cum ți se par? :))

    @vorbele: ce tare, nu știam cum se traduce numele, dar la cum arată nu eram nici măcar curioasă ;)
    Da, e foarte fain omul… :*

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.