De nenumărate ori am spus că februarie îmi place, căci la finalul ei, chiar dacă timid și uneori deloc, vine primăvara. Anul acesta februarie a avut, însă, un caracter ce parcă nu l-am știut până acum. A fost și frumos a fost și urât, inspirația mea a tins spre zero pe toate planurile, a fost și ziua jumătății mele raționale, am avut parte de o escapadă de o zi la București, ne-am tot intrat și reintrat și definitv ieșit din ritm, iar dacă îmi zice cineva că mâine chiar 1 martie îi zic: “fugi d’aici” :)
19 grade a fost maxima la Cluj în cursul zilei de azi și desigur n-am știut profita de asta, că după o iarnă lungă ți-e și frică să te bucuri de așa vreme, mai ales în ultima zi de februarie. Ieri la București au fost 12 și deja visam la balerini. Una peste alta a fost o lună destul de lungă. Am răsfoit blogul în urmă cu un an, că deși nu scriu, mai intru să recitesc și mi-am dat seama că la fel a cam fost și anul trecut, cu inspirația, cu articolele mele de iarnă și cu starea mea sufletească… cam cu tot… Continui să cred că ce e fundamental nu se schimbă în noi niciodată.
Dacă vă spun că n-am văzut niciun film (ce să mai vorbim de Oscaruri și alte nebunii) pun pariu că nu o să mă credeți. Noroc, totuși, noroc că am savurat o carte minunată în două după amieze în care ploua așa de tare că puteam jura că e cel mult o toamnă târzie. Am citit pe nerăsuflate “Cel care mă așteaptă” a lui Parinoush Saniee și chiar doream să vă întreb dacă nu ați citit careva și cealaltă carte a autoarei tradusă în română “Tatăl celuilat copil”. Sunt curioasă dacă se ridică la înălțimea primei cărți. Mi-am luat-o deja și își așteaptă, oricum, rândul.
Și nu în ultimul rând, chiar dacă n-am prea fost prezentă pe niciunde prin online, am visat cu ochii deschiși spre zări albastre. Mi s-a făcut un dor de mare IMENS. Eu nu știu să fi avut dor de mare vreodată, dar m-a lovit acum în februarie un soi de febră a mării, una din aia care să spele tot ce am acumulat iarna asta. Îmi doream valuri de apă albastră care să mă stropească, ce mai, o vacanță la mare. Îmi pare că și sună frumos… Să vedem dacă o și facem pe undeva posibilă…
Și ziceți că mâine e 1 martie?
Sursa imaginilor: Pinterest
4 comentarii
Eu nu am citit ” cel care ma asteapta “, dar am citit ” tatal celuilat copil “. Mi-a placut foarte mult, merita citita, mai ales de parintii care au mai mult de un copil. E ca o lectie de viata…
Si pentru mine ultima luna oficiala de iarna aduce acel sentiment de “acum vine si primavara”, mai ales ca in ultimii ani spre sfarsitul lunii se incalzeste bine de tot vremea, motiv de a iesi la tricou.
In ultimele zile a fosto vreme superba. Chiar nu m-am asteptat sa fie atat de cald. Cel putin azi, cand m-am trezit, vremea era extrem, extrem de calda. Binenteles, nu a durat mult ca a venit furtuna. :(
Foarte bun articol. Felicitari!