Postcards from Bucharest

După 3 săptămâni pe axa București-Debrecen-Timișoara, acesta ar fi primul weekend, teoretic, acasă (la Cluj, adicătelea). Asta, probabil, numai pentru că avem musafiri :) Dar despre oboseli și despre cum pur și simplu viața e în altă parte, povestim cu altă ocazie. Acum, ca să nu credeți că am abandonat Bialog-ul chiar de tot, deși poate așa pare, răscolind aseară câteva albume cu poze (da, așa ne relaxam noi, uneori, musafirii) m-am gândit să vă scriu, foarte pe scurt, despre Bucureștiul în care am trăit anul acesta primele două zile de vară adevărată…

Cu nenumărate alte ocazii, v-am povestit cam cât de tare îmi place mie la București. Sigur, din cauza oamenilor care mă leagă de el am prins drag și de oraș, n-am nicio îndoială că altfel ar fi stat lucrurile dacă îl vedeam cu alte lentile decât cele date de sufletele oamenilor spre care mă îndrept de fiecare dată. Unde mai pui că fără EI am fi ajuns mult mai rar în capitală. DAR, aproape de fiecare dată, am încercat să o abordăm și din punct de vedere turistic pentru că dincolo de toate neajunsurile și primarii pe care îi are, acest oraș este cel mai ofertant din România. N-am făcut excepție nici de data aceasta.

Ce îmi place mie tare de tot la București este felul în care reușește să mă surprindă plăcut de fiecare dată. Poate că nu aș putea locui pentru totdeauna aici că mi-ar lipsi până la depresie accentul din Ardeal :) dar de vizitat n-aș rata ocazia să-l vizitez iar și iar, atât de interesant “de descoperit” mi se pare și mereu parcă mai rămâne ceva pentru data viitoare, care dată nu se știe când va fi, dar sigur va fi și vaaai, ce-mi mai plac mie certitudinile.

De data aceasta, pe lângă evenimentul principal ce ne-a adus în capitală, am avut în minte și o plimbare boemă prin zona Ateneului și a Muzeului de Artă, o raită prin două/trei cafenele din categoria Third Wave și o plimbare extrem de turistică cu busul descoperit pe zi, că pe seară s-a întâmplat cu vreo 5 ani în urmă, imediat după ce l-au introdus în circuit. Și toate acestea s-au întâmplat într-un ritm foarte normal și relaxat, de parcă nu am avut la dispoziție fix 36 de ore, între două tragicomice călătorii cu trenul la vagonul de dormit :)

Cu ce am rămas după această călătorie? Cu revederea oamenilor dragi de care vă spuneam mai sus, cu amintirea primelor zile de vară din 2016 cu temperaturi pe măsură, cu gustul unui capuccino minunat savurat la M60 și al eclerelor de la French Revolution, cu boemul Ateneului și a zonei adiacente scăldate în soare și eleganță și cu vânticelul acela simțit în autobuzul turistic, care m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva briza mării bate până-n capitală?! Și desigur, totul s-a lăsat cu un album cu poze… din care am extras câteva chiar aici pe blog, pentru voi și pentru reîntâlnirea noastră de azi…