Postcards from Bucharest

După 3 săptămâni pe axa București-Debrecen-Timișoara, acesta ar fi primul weekend, teoretic, acasă (la Cluj, adicătelea). Asta, probabil, numai pentru că avem musafiri :) Dar despre oboseli și despre cum pur și simplu viața e în altă parte, povestim cu altă ocazie. Acum, ca să nu credeți că am abandonat Bialog-ul chiar de tot, deși poate așa pare, răscolind aseară câteva albume cu poze (da, așa ne relaxam noi, uneori, musafirii) m-am gândit să vă scriu, foarte pe scurt, despre Bucureștiul în care am trăit anul acesta primele două zile de vară adevărată…

DSCF3237

Cu nenumărate alte ocazii, v-am povestit cam cât de tare îmi place mie la București. Sigur, din cauza oamenilor care mă leagă de el am prins drag și de oraș, n-am nicio îndoială că altfel ar fi stat lucrurile dacă îl vedeam cu alte lentile decât cele date de sufletele oamenilor spre care mă îndrept de fiecare dată. Unde mai pui că fără EI am fi ajuns mult mai rar în capitală. DAR, aproape de fiecare dată, am încercat să o abordăm și din punct de vedere turistic pentru că dincolo de toate neajunsurile și primarii pe care îi are, acest oraș este cel mai ofertant din România. N-am făcut excepție nici de data aceasta.

DSCF3135

Ce îmi place mie tare de tot la București este felul în care reușește să mă surprindă plăcut de fiecare dată. Poate că nu aș putea locui pentru totdeauna aici că mi-ar lipsi până la depresie accentul din Ardeal :) dar de vizitat n-aș rata ocazia să-l vizitez iar și iar, atât de interesant “de descoperit” mi se pare și mereu parcă mai rămâne ceva pentru data viitoare, care dată nu se știe când va fi, dar sigur va fi și vaaai, ce-mi mai plac mie certitudinile.

DSCF3144

De data aceasta, pe lângă evenimentul principal ce ne-a adus în capitală, am avut în minte și o plimbare boemă prin zona Ateneului și a Muzeului de Artă, o raită prin două/trei cafenele din categoria Third Wave și o plimbare extrem de turistică cu busul descoperit pe zi, că pe seară s-a întâmplat cu vreo 5 ani în urmă, imediat după ce l-au introdus în circuit. Și toate acestea s-au întâmplat într-un ritm foarte normal și relaxat, de parcă nu am avut la dispoziție fix 36 de ore, între două tragicomice călătorii cu trenul la vagonul de dormit :)

DSCF3159

Cu ce am rămas după această călătorie? Cu revederea oamenilor dragi de care vă spuneam mai sus, cu amintirea primelor zile de vară din 2016 cu temperaturi pe măsură, cu gustul unui capuccino minunat savurat la M60 și al eclerelor de la French Revolution, cu boemul Ateneului și a zonei adiacente scăldate în soare și eleganță și cu vânticelul acela simțit în autobuzul turistic, care m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva briza mării bate până-n capitală?! Și desigur, totul s-a lăsat cu un album cu poze… din care am extras câteva chiar aici pe blog, pentru voi și pentru reîntâlnirea noastră de azi…

DSCF3166

DSCF3174

DSCF3175

DSCF3240

DSCF3244

9 comentarii

    1. Știi câtă lume mi-a spus asta? :) Îmi pare nespus de bine că este așa… în plus, am tot repetat că mie îmi place la nebunie Bucureștiul ca oraș turistic și chiar nu este mai prejos ca alte destinații europene de city break :D

  1. In fotografiile tale parca si mie imi place mai mult Bucurestiul.

    Deci este adevarat ca in fotografii se regaseste si o parte din sufletul artistului… :)

  2. Tocmai ce m-am intors saptamana aceasta din Balcic si am ramas 1 zi prin Bucuresti. Desi am locuit 5 ani aici si revin adesea sa-mi vizitez prietenii si locurile dragi , si in vara asta mi s-a parut prea prafuit si sufocat de caldura…

    1. Probabil tu în cei 5 ani de locuit acolo ai avut si alt fel de experiente, tu il poti vedea și altfel și din acest motiv nu te mai impresioneaza din punct de vedere turistic. Sunt absolut convinsa ca nu este frumos mereu si are o multime de parti mai putin placute, doar ca in aceste fotografii pe care am ales sa le arat, mie mi-a placut si asta s-a vazut prin lentila aparatului meu…

  3. Bucurestiul ofera foarte multe. Este imposibil sa nu gasesti locuri frumoase. Ca orice metropola este firesc sa fie mare si aglomerat :) Cui nu-i place este liber/a sa locuiasca in orice alta localitate.

    1. Sigur ca da :) Diversitatea este cel mai firesc lucru de pe lume, ar fi și culmea să ne placă tuturor aceleași locuri, aceleași lucruri și aceiași oameni…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.