Eurotrip 2015: Legoland – childhood reloaded

Am decis să vă prezint cel mai colorat loc din vacanța mea de vara trecută, cu atât mai mult cu cât, revine în atenție o perioadă în care ne gândim tot mai mult la copilărie. Iar cei care m-au tot întrebat dacă Legoland merită o vizită cu piticii, cred că vor fi interesați de următorul articol. Așa că puneți-vă centurile, vă invit să ne dăm într-un roller coaster plin de culoare și jucării în universul Legoland…

DSCF8935

Întâi niște informații, pe care desigur, le mai găsiți și în alte părți pe internet, dar dacă tot vă scriu, n-ar strica să aflați și de la mine că Legoland este un parc de distracții  Lego-themed, pe care îl găsți în mai multe țări, după cum urmează: la Bilund în Danemarca (fiind primul deschis, încă din 1968), apoi la Windsor în Marea Britanie, în USA avem două, unul la Carlsbad, lângă San Diego, California și unul în Florida, apoi e cel din Germania de la Günzburg (pe care l-am văzut noi) și ultimul deschis e cel de la Nusajaya din Malaysia. Și ca să vedeți cât este de popular, pentru următorii doi ani sunt plănuite a fi deschise încă 4 parcuri: Dubai (anul viitor), Korea, Japonia și China (pentru 2017). Deci, sunt răspândite peste tot prin lume, iar copiii, mai ales, sunt înnebuniți după ele.

DSCF8807

Noi am vrut să ajungem aici căci, da, fiind niște copii mai mari, iubim parcurile de distracție. Disneyland Paris este pentru noi un fel de paradis și abia așteptăm să mai ajungem pe acolo. Când am ajuns prima dată în 2009 aveam niște zâmbete pe față mai ceva ca Michey Mouse și nu ne venea să credem că ajungeam în sfârșit în parcul la care tânjeam din copilărie. Apoi mai este Praterul din Viena, pe care Clau nu-l ratează de câte ori ajunge acolo. Ei bine, Legoland, dintre toate cele văzute, ni s-a părut cel mai de copii. Dar asta nu e de rău, serios, adică ei trebuie să fie ținta acestor parcuri, nu? :)

DSCF8871

Legoland-ul din Germania se zice că este unul din cele mai populare (ca număr de vizitatori) și mai mari dintre parcurile LEGO. Este împărțit în așa fel încât să ai de unde alege modul în care dorești să-ți petreci timpul în parc, dar fiind destul de mare, îți recomand o zi întreagă (fără drum) dacă copiii tăi sunt mai mari (în jur de 10 ani sau peste) și măcar două zile dacă copilașii sunt mai mici. În plus, nu uita de anotimpul în care mergi, vara este ziua mai lungă, dar și căldurile sunt pe măsură, iar o zi full în parc la 30 de grade nu știu cât vă poate face să vă bucurați de toate distracțiile. Noi, cică adulți deja, ne-am simțit sleiți de puteri după 7-8 ore în parc sub soarele dogoritor al lui august. În altă ordine de idei, parcul este organizat astfel: Imagination Center, Miniland, LEGO X-treme, LEGO City, Knights Kingdom, Adventure Land și Land of the Pirates. Nu trebuie uitat faptul că deși este un parc de distracții, Legoland are o importantă parte educațională și copiii sunt invitați la tot felul de activități creative și educative chiar în timp ce se joacă.

DSCF8825

Mie cel mai mult mi-a plăcut LEGO City, n-aș mai plecat din acea parte de parc, unde și-au dat întâlnire cele mai populare destinații destinații turistice din Europa și din Germania. Aici am văzut Germania în miniatură și mi-am deschis apetitul pentru a vizita și alte locuri din țara asta interesantă. Mai apoi, am văzut Veneția în miniatură (foto sus), de nu mi-a venit să cred ochilor ce replică bună din piese LEGO au reușit să facă. Nu știu cât înțeleg copiii din partea asta de parc, dar pe mine m-a cucerit. Și chiar lângă ea, mai sunt replici din piese ale navelor din Star Wars, ale Cupei Mondiale la Fotbal și ale unor fotbaliști celebri. Toate impecabile și acaparante.

DSCF8860

Apoi mai există celebrele roller coastere (mda, asta nu prea sunt de copii) pe care nu aveam cum să le ratăm. Ok, am ratat unul, cel cu apă, dar fiind caniculă toată lumea s-a înghesuit acolo și normal că erau cozi la care trebuia să aștepți peste 2 ore, ceea ce nu a fost încurajator deloc. Dar ne-am dat în 3 dintre cele mai “periculoase” și acum pe bune că au fost puțin periculoase, căci unul din ele mi-a lăsat ca amintire pentru restul vacanței o vânătaie de toată frumusețea la cot. Dacă tot mi-a adus aminte de copilărie, s-a gândit să facă treaba până la capăt, că pe vremuri, vara, vânătăile erau cele mai bune prietene ale mele (no offence, girls).

DSCF8894

În rest, de neratat este magazinul de suveniruri, dar atenție dacă intrați cu copiii în el, că o să ieșiți lefteri și cu ei plângând că n-ați luat tot ce și-au dorit. Noi am plecat de acolo cu, probabil, cel mai drăguț magnet din colecția noastră și cu un set lego pentru sare și piper. În plus, au restaurante bune în parc și mult mai ieftine ca la Disney (ok, totul e mai ieftin ca la Disney, de la intrare, la suveniruri, la tot), așa că noi am luat la Legoland una din cele mai copioase mese din Germania. Atenție, dacă intenționați să luați masa, musai să vă dați în roller coastere… ÎNAINTE! :))

DSCF8886

După o zi de Lagoland am dormit buștean, probabil pe copii nu-i mai trezești două zile după distracția asta, dar nu înainte de a face o ieșire de seară la Ulm. Este foarte aproape de Legoland, cam 30 de minute pe autostradă (asta dacă nu prinzi blocaj și faci triplu, ca noi). Ulm este de văzut, dacă ajungeți în zonă. V-am povestit de el în articolul despre Bavaria, chiar dacă el practic nu este în Bavaria ci la fina graniță dintre landuri. Și ca să le răspund celor care se întreabă dacă Legonand merită vizitat?! Indiscutabil, ar fi răspunsul, indiferent de vârstă! Poate vă mai lămuresc pozele.

8 comentarii

  1. Nu stiu cat de amatori de senzatii tari sunteti si cam care era ruta stabilita, dar la vreo 2 ore si ceva, spre Strasbourg este Europa Park, cotat al doilea dupa Disney ca si numar de vizitatori. Nu e de poveste ca si Disney, dar are atractii pentru toata familia (roller coasters si atractii pentru copii) :) E super dragut decorat, cu cartiere tematice pe tari, asa ca poti sa strabati “Europa” intr-o singura zi :) Ah, si au si restaurante traditionale in fiecare cartier-tara (yami).

    1. Buna Adriana, da știam de Europa Park, însă în vară n-am avut cum să-l includem în program, altul era planul, daar cu proxima ocazie îi facem loc. Însă primul pe lista mea de moment este Gardaland ;) Acolo vreau sa ajung în viitorul apropiat :*

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.