Emoție de toamnă sau cum să ne ocupăm și de suflet

Mereu mă lovește în octombrie pe la început, asta dacă nu mă ia încă din septembrie, dar deja cred că și voi v-ați obișnuit. Trec foarte ușor de la “nu-mi place și pace!”, la “dar stai că totuși îmi place”, de la “ah, fir-ar să fie uite ce vreme!”, la “dar stai puțin că urmează ziua mea” și tot așa. Mă montez și remontez și iată “o altă toamnă trece”… știți poezia?

toamna 2015

În altă ordine de idei, ca să rămână scris pentru eternitate, în luna septembrie* a lui 2015 n-aș fi avut vreme nici să mor, darămite să mă gândesc că toamnă mă melancolizează. Adică cine a avut vreme de melancolii și nostalgii? Nu m-am regăsit deloc în această lună ce a semănat mult cu o shaorma cu de toate. Dar cum încă mai cred că atunci când nu poți spune stop o face Universul pentru tine, săptămâna trecută, odată cu primele zile din octombrie și cu o răceală nebună, mi-am reprimit emoția de toamnă în simțiri și mi-am amintit și eu că am un suflet care era obișnuit cu nostalgiile și alte lucruri frumoase. Așa că:

Am văzut câteva filme minunate, care mi-au ridicat moralul foarte tare, mai ales că nu mai văzusem un film de prin iunie și mă gândesc foarte serios că dacă ai o listă cu filme bune de văzut, asta îți poate salva serios câteva zile nasole cu febră și tuse de îți ies ochii din cap. Deci vă recomand și vouă pentru acele zile și nu numai Enchanted April, un film MINUNAT că alt cuvânt potrivit n-am, filmat undeva pe coastele Italiei, un film care l-ar relaxa și pe Speedy Gonzales, vă spun. Am mai văzut și savurat total filmul ce povestește viața Mariei Montessori, pe care l-aș recomanda mai ales celor care au un copil sau mai mulți de crescut sau celor ce se ocupă de educația copiilor, filmul este foarte bine realizat, iar destinul acestei femei este incredibil. Și pentru că am decis că anul acesta iau pauză de la Vocea României, care îmi cam mânca inutil serile de vineri, am văzut The Age of Adaline, care desigur a fost o alegere de nota 10, ce m-a făcut să uit pasa proastă în care zăceam și mi-a amintit că anumite lucruri chiar sunt timeless.

movie

OK, am văzut și The Martian, ba chiar am fost la cinema pentru asta și pot zice că în sfârșit am găsit un film în care mi-a plăcut Matt Damon :)

Am băut un butoi de ceai (sau chiar mai mult), dar ce bine a fost: mușețel, tei până la Dumnezo’ și înapoi, mentă, ceai verde cu rodie, portocale cu pere, ceai de toamnă, ceai antistres, Somn ușor și desigur Hapciu. Am recuperat ce n-am băut în august când am fost prin plimbări. Ce păcat că în unele s-a trezit și câte un pliculeț de Faringo Hot Drink, dar na, n-am zis deloc că ar fi fost zile chiar perfecte.

Am citit o carte care m-a făcut să plâng (și pe voi o să vă facă), am început una pe care vreau să o citesc de un an și numai nu-i mai venea rândul și mi-am achiziționat o alta despre Paris la un preț derizoriu, de n-am putut rezista. Aș fi vrut să citesc mai mult, că și aici aveam de recuperat, dar nu am stat deloc grozav cu concentrarea…

carti

Am reușit să-mi aerisesc puțin spațiul de locuit, să-i scutur “hainele”. Nu mi-am pus nimic de toamnă în casă în afară de un coș cu mere și nuci, în rest doar câte o umbrelă pusă la uscat ne amintește ce anotimp e afară. Și ne-am luat un taburet, gen cutie de depozitare, care nu știu cât de utilă o fi, dar e frumoasă foc, în tematică italiană (Roma, Il Colosseo & Italian Flag), iar Italia e oricând binevenită la noi în casă ;)

Și după ce că nu ieșisem săptămâna trecută decât pentru strictul necesar și oricum 3 zile am avut parte de o vreme oribilă, duminică, după ce am pregătit o delicioasă supă de pui cu lapte de cocos (my new foody obsession), am petrecut două ceasuri în natură, aici la mine în părculeț. Păcat că mi-au stricat buna dispoziție niște “părinți” veniți cu copilul în parc… Oh God, ce am putut auzi din gura lor!… Și iar mi-am amintit că ai nevoie de permis pentru pescuit, dar nu ai nevoie de niciun atestat ca să… ca să… mai bine tac.

Și când nu-s chiar sătulă de “frumos”, deși poate nu par chiar foarte prezentă, mai dau câte o raită pe Pinterest că mă face să visez mișto :)

*acum să nu credeți că septembrie a fost chiar Iadu’ pe Pământ, căci printre altele, septembrie a însemnat și Zilele Floreștiului (în familie), Septemberfest, meciul “U” Cluj – U.T.A Arad, aranjarea unui album cu fotografii vechi de familie, un drum de Ineu și desigur concertul lui Eros Ramazzotti la Cluj (asta pentru că încă nu m-am lăsat de văzut partea bună a lucrurilor) ;)

4 comentarii

  1. Ah, supă de pui cu lapte de cocos, ce poftă mi-ai făcut! Am mai mâncat pe la restaurante şi mi s-a părut delicioasă! Ai vreo reţetă mai simplă? Că pe net am văzut chestii cam complicate :D

    1. Eu așa o fac:

      1 piept de pui mediu, 1 ardei roșu mare, 1 felie țelină (rădăcină), 1 cățel de usturoi, toate tăiate cubulețe se prajesc într-un strop de ulei de măsline (sare și piper după gust). Stingi cu 1 litru supă de pui și o lași să fiarbă cam jumate de ceas. În timpul asta, amesteci o conservă lapte de cocos (400 ml) cu 500 de ml supă de pui fierbinte și o torni în oală peste ce fierbe acolo. Mai lași la foc încă 20 de minute și strecori ardei iute în oală (cât vrei și cât ai, eu am pus doi ardei iuți murați, că m-am trezit târziu că trebuie să fie totuși puțin picantă și numai din ăsta am avut). La final, înainte să o iei de pe foc, poți pune dacă îți place gustul, puțin pătrunjel proaspăt tocat… Se servește fierbinte și trebuie să fie puțin picantă, merge tare bine în combinația cu laptele de cocos.

      Poftă bună! ;)

  2. Geamantanul Hanei vreau sa o citesc si eu, imi place genul, o sa mi-o comand zilele astea. Femeia la 30 de ani in schimb n-am terminat-o, a fost simpatica la inceput dar m-a plictisit pe parcurs. Filme? In afara de Downton Abbey, nada :)). As vrea sa vad totusi Everset in weekend la cinema.
    In rest, octombrie si-a intrat in drepturi la noi aici, cu frig si ploi cat cuprinde :(. Urmeaza sa strangem frunzele in curand, sa curatam gradina si sa punem muraturile.

    O toamna minunata iti doresc, fara alte raceli!! :*

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.