Londra “mea” de la A la Z (I)

Am trecut și peste cele câteva zile de somnolență date de zborul târziu și turbulent, oboseala acumulată în deplasare, ziua domnului C. și nu o să vă vină să credeți, diferența de două ceasuri dintre Anglia și România. Mda, mă trezeam la 5 jumate la Londra și ba să mai pot dormi, iar aici sunt arici pe la 7 jumate când teoretic ar fi ora mea de trezire :) Dar, după toate astea, iată-mă face to face cu amintirea Londrei, așa cum am descoperit-o eu.

Sper să nu mi-o aud, cum că am fost și eu câteva zile la Londra și vin să o prezint de la A la Z, daaar, de asta am pus posesivul “mea”. Deși s-au văzut cazuri în care cineva (persoană publică) a scris o carte după 10 zile la Beijing. În cazul ăsta Clau putea scrie două, dar el nu e așa de “orientat” :)) Deci, Londra “mea” o s-o prezint în cele ce urmează de la A la Z, nu Londra în general, nu cea pe care au văzut-o și trăit-o alții ci aia care mi s-a arătat mie. Vă avertizez doar că urmează un articol lunguț (chiar dacă l-am împărțit în două), scris pe etape, care dorește să vă ajute în cazul în care doriți să abordați și voi Londra, ca mine ori altfel ;)

Atmosfera din capitala Angliei este extraordinară. Am remarcat-o de când am pus piciorul în gara St. Pancras (o gară superbă, dacă e să mă întrebați) și până am părăsit capitala pe o ploaie măruntă și zice-se specifică. Atmosfera asta e un tot unitar, izvorăște din oameni și rezidă în locuri. Se întâlnesc fericit și apoi total neașteptat se sparg în “steluțe mii”. Și da, atmosfera asta este dată de faptul că nu doar Canalul Mânecii desparte Marea Britanie de Europa ci și o prăpastie culturală și de stil, care face ca Londra să fie unică, să te facă să știi exact ce îi aparține doar ei. Atmosfera de care vorbesc mă va face să văd cu alți ochi Londra ce mi se va înfățișa de acum în cărți sau filme, acea diferență foarte ușor observabilă ce face să rămână pe retină pentru eternitate acel “je ne sais quoi” dar în stilul pur britanic.

Big Ben & Buckingham Palace sunt, fără să stau pe gânduri când vă spun, emblemele Londrei. Când te gândești la Londra, spune-mi ce vezi mai întâi? Chiar dacă nu ai vizitat-o încă. Aha, exact, este Big Ben-ul, cel mai celebru turn cu ceas din lume. Cineva mi-a spus că o să fiu șocată de cât e de mic, însă mie nu mi s-a părut mic deloc. Poate și pentru că l-am văzut întâi noaptea și mi-am adus aminte de cum am văzut minunatul Turn Eiffel, tot noaptea și m-am înmuiat instant ca un pliculeț cu ceai pe care torni apă fierbinte. Ambele, simboluri incontestabile ale celor mai mari și cunoscute orașe europene. Și iar mi-am spus că n-aș pleca din Europa numai așa să mă aflu în treabă. Prea o iubesc sub toate aspectele ei. Mai apoi să nu uităm de Buckingham Palace, sediul monarhiei britanice. Un palat ce nu pare colosal, dar știi că de fapt este. Merită văzut spectacolul schimbării gărzii de la palat, chiar dacă asta îți răpește o bună bucată de zi. Dar pentru că mie mi-a plăcut foarte mult, am decis să vă povestesc despre asta într-un articol separat, mai ales că am 100 de poze de la “paradă” care pot alcătui un album unic.

Covent Garden & Camden Town dacă vrei să simți Londra exact așa cum este: vibrantă, cosmopolită, turistică până în dinți, extrem de vie și de acaparantă. Și dacă crezi cumva că aceste cuvinte pot descrie alte sute de locuri, mergi în cele două locații londoneze de care zic și dă cuvintelor ăstora un nou sens. Dacă ești un călător mai urban (așa ca mine, aș zice), n-are cum să nu te prindă viața din aceste locuri. Dacă pentru Covent Garden recomand seara, ca moment de desfășurare, pentru Camden Town, este o sâmbătă dimineață în care ai chef de o mică aventură londoneză. În ambele cazuri te întorci epuizat și tăcut pentru o vreme. Și încă ceva, dacă vrei suveniruri ieftine și să guști din porția de street food pe care ți-o poate oferi Londra, Camden Town e de tine. Unde mai pui că poate dai de iepurele din Alice în Țara Minunilor, eu l-am întâlnit :) Iar dacă vrei, atmosferă la fel de incinsă, dar la un alt nivel, nu uita că în Covent Garden este Royal Opera House. Și cum cultură pe stomacul gol nu merge, treci prin centrul pieței pe la unul din restaurantele fiului celebru al gastronomiei britanice, Jamie Oliver.

Double-decker bus este acel autobuz roșu, cu etaj, după care toți băiețeii întorc capul și își doresc unul pentru acasă (alături de simpaticul și fotogenicul Black Cab). Experiența double-decker-ului este formidabilă, dar nu vă gândiți că este ceva tur special, așa sunt autobuzele la Londra, așa se circulă, face parte din transportul în comun, din inima Londrei până la periferii. Este inclus în abonament sau îl puteți accesa cu un Oyster încărcat. Dacă sunteți rapizi (mai ales în zonele centrale unde merită cel mai mult) încercați să ajungeți la etaj pe locurile din față. Orașul se vede foarte frumos de acolo și jur că nu îți vine să mai dai 20 sau 30 de lire pe un tur hop-on. Evident că și autobuzul ăsta roșu ca o mașină de pompieri este un simbol al Londrei. Și ce-i mai place!!

Energia Orașului, pentru că are una după cum probabil v-ați așteptat, stă în oamenii simpli care merg pe stradă și pe care este un deliciu să-i observi (și cărora ar fi atât de interesant să le auzi pașii, dacă nu ar avea orașul o poluare fonică ca orice Big City), în turiștii dezorientați în așa hal că unii uită să respire, în gentlemanii la costum ce se grăbesc spre Canary Wharf cu o Coffee To Go care lasă în urmă o mireasmă combinată cu cea a unui parfum tare (pot să jur că am simțit la un moment dat un Thierry Mugler la cât de puternic era), în copiii ce se aflau în vacanță în săptămâna mea de Londra și erau pline străzile de ei și puțin și în mine, un +1 ce pare că nu mai contează în acel Babilon și totuși…

Fish and chips este mâncarea națională a regatului :) Sună de parcă s-ar duce pe apa sâmbetei tot stilul de care dă dovadă, dar ce să-i faci, nu poate fi totul perfect. Îmi plac cartofii (prăjiți!), știu, blasfemie, dar îi evit pe cât pot, căci știu să-i prepar în diferite alte feluri mai gustoase și mai sănătoase. Îmi place și peștele, daaar nu încât să pap zilnic. Am luat fish and chips în prima zi de Londra, îmi era și foame și mi-a plăcut, dar apoi, când am fost la mare și fetele și-au luat iar, am zis pas și mi-am luat pui :) Desigur, tot cu cartofi prăjiți. Sigur că este de încercat mâncarea asta, dar să nu ne iluzionăm că ar fi ceva mare chestie, e genul ăla de îl face și un băiat de clasa a VII a pe care îl lasă maică-sa “să umble” la aragaz. Daaar, am mâncat și chestii bune în Anglia, după cum urmează: Porridge, care chiar mi-a plăcut tare, păcat am încercat pe final de sejur, Scones (și dulci și sărate) și preferatele mele de departe Crumpets (un fel de pâinici din material de clătite, care merg prăjite puțin la prăjitor sau încălzite în cuptor și date mai apoi cu unt sau cu… Nutella, sau cu unt de arahide). Azi le pap pe ultimele aduse…

Greenwich Park & Greenwich Royal Observatory au fost vizitate fix în ziua doi, până mai era Clau cu noi (rime, rime). A fost special pentru el ziua aia și pentru că suntem fete cuminți am fost și noi răsplătite cu o zi de primăvară superbă. Până să ajungi pe Meridianul Zero, căci asta e ținta oricărui plimbăcios prin parc, nu are cum să nu te fure peisajul, mai ales când ajungi sus pe deal și vezi Londra acolo în zare, mândră și frumoasă :) Cât despre Meridianul Zero, cel trasat turistic și unde toți asiaticii se îngrămădesc să se pozeze într-un picior, aflați că după noile măsurători nu e chiar acolo unde zic ăia care te pun să plătești bilet că e (haha!). Așa că dacă ai un GPS (și noi evident că am avut) îl găsești puțin mai sus în parc, gratis, printre doi copaci ce încadrează frumos în zare London Eye. Desigur urmează o serie de poze cu GPS la ZERO grade, dovadă a faptului că suntem smecheri. De notat, că umflarea în pene nu s-a încheiat aici, căci în interiorul Greenwich Royal Observatory, la o expoziție extraordinară cu fotografii inedite cu și despre Spațiu, printre câțiva (nu mulți) fotografi celebri, dăm de o imagine superbă surprinsă de Cătălin Beldea, supranumit în România și “vănătorul de eclipse”, strașnic membru în echipa redacțională de la Știință&Tehnică. Ne făcu mândri, ce mai ;)

Harrods este despre cum să te doară ochii de le lumini și obrajii de la atâta râs în timp ce faci “shopping”. Harrods este acel foarte celebru magazin britanic, de care tot omul a auzit. Eu am zis că e un fel de Ziridava (Central, Crișul, Magazinul Unirea) de Londra. Dar spun asta doar pentru că sunt exagerat de rea și de invidioasă. Adevărul este undeva la mijloc. Harrods este extrem de frumos, iar asta poți spune rar sau deloc despre magazine. Pe cât de frumos, luxos și exasperant de scump este (o simplă pungă pe care scria Harrods se vinde cu câteva lire) pe atât de musai de vizitat este. “Mergi ca la muzeu” a fost îndemnul pe care l-am primit și exact așa am mers. Plin de Șeici pe acolo (sau mă rog, rudele lor mai sărace), dar oricum multe turbane și femei în veșminte orientale, ce își purtau gențile Prada sau Hermes, ori ochelarii Police la vedere. Frumoase și obediente femei, machiaje profi pe ele, haine indecent de scumpe pe sub “cearșafurile” lor decente și religios acceptate, parfumuri bune, bogați bărbați, suspect de îngrijiți și atenți financiar cu tot haremul, probabil. Ce-am avea noi de comentat la asta?

PIccadilly Circus era un loc în care nu mi-am dorit să ajung neapărat. Dar, după o plimbare de câteva ore prin Hyde Park (despre care vă povestesc data viitoare), pentru că nu mi-am mai simțit picioarele și vorbesc foarte serios, am luat un bus și am coborât fix în această Time Square a Londrei, pe care e chiar păcat să nu o vezi. Oricum loc mai aglomerat ca asta e greu să găsești în Londra, deci musai trebuie ajuns aici pentru o experiență 100% londoneză. În plus, de aici poți ajunge rapid de tot în Chinatown, asta dacă vrei să papi asiatic sau e Anul Nou Chinezesc cum a fost când am ajuns noi acolo.

St. James Park a devenit parcul meu favorit din Londra chiar înainte de a vedea alt parc :) Este unul din parcurile ce țin de Palatul Buckingham (alături de Green Park) și chiar se află cumva vis a vis de acesta. Poate a fost tare vinovată și ziua însorită în care am ajuns aici, poate faptul că deja erau oameni cu pături pe iarbă și mi s-a părut foarte frumos știind, mai ales, că una din îndeletnicirile preferate de londonezi este picnicul în parcurile orașului. St. James are o vibrație aparte, ah, vedere ăla din cântecele lui Elton John (chiar dacă el zice de dealuri și nu de parcuri) m-au făcut să-mi doresc să fiu localnică măcar pentru o zi…

Kensington Palace & Gardens ar fi și ele interesant de vizitat, mai ales dacă ești un fan al Prințesei Diana. Aici a fost casa ei până la moartea tragică a acesteia. Palatul deloc simandicos, dar cu o alură foarte intimă, uimește mai ales prin grădinile sale verzi. Muzeul din interiorul Palatului găzduiește și câteva din ținutele celebrei prințese. Locul are mult din farmecul iubitei Lady Di, chiar și o scurtă incursiune în interior o dovedește.

London Eye, roata celebră de unde centrul Londrei se vede spectaculos, dar și unul din cele mai aglomerate locuri din orașul de pe Tamisa. Din păcate chiar ai nevoie de o zi foarte senină ca să te poți bucura de o priveliște clară asupra capitalei britanice, altfel dai 20 de euro fără rost. Locul este luat cu asalt atât ziua cât și noaptea, iar capsulele roții sunt martore tăcute ale unor cereri în căsătorie sau altor momente romantice având în vedere că pot fi închiriate și în sistem privat. În prima seară în care am văzut London Eye, eram pe 14 februarie, deci imaginați-vă ce era acolo. Oricum eu rămân cu regretul că n-am urcat în roată, că trebuia să mă întorc eu și cu un regret de la Londra ;)

Dar pentru moment ne oprim aici, sper să ați avut răbdare să citiți și să vă întoarceți și pentru partea a II a. Iar pentru că ați fost răbdători, vă prezint, după câteva trieri, cele 550 de imagini londoneze care au ajuns în albumul de pe Picasa.. Dar mai sunt albume din Marea Britanie care urmează a fi urcate… Stay tuned!