Un weekend în Austria (articol “cadou” de la un prieten)

Când am aflat că a fost plecat vara trecută cât colea până în Austria (că de la Arad e și mai aproape) și i-am văzut pozele pe facebook, am cerut mai multe detalii, mai ales că una din dorințele mele de călătorie este să străbat Austria cu mașina, vara, când totul este verde și am auzit eu că se fac cele mai frumoase trasee “calde” ale acestei țări, parcă preferată mai mult ca oricând în sezonul rece. Și din curiozitatea asta a mea s-a născut articolul de mai jos. Aveți îngăduință, prietenul meu scrie, dar despre alt domeniu, așa că apreciez cu atât mai mult acest articol ca un nesperat cadou. Mulțumesc, Luci!

melk

Întotdeauna o călătorie spre alte zări e o binecuvântare pentru călător, poţi astfel să faci o comparaţie între ce înseamnă un turism profesionist şi unul manelistic, poţi vedea cum fac „ăia” de îşi vând fiecare metru pătrat de pământ şi cum facem noi de ne batem joc de orice mişcă în acest domeniu. Dar nu vreau să continui cu asta, nu e ceea ce mi-am propus… :)

Ei bine, la începutul lunii august, am avut plăcerea să iau parte la o ieşire organizată în Austria, cu câţiva dintre colegii de muncă. Şi locul ales a fost Bad Gastein, o staţiune montană aflată la 80 de km de Salzburg, o frumuseţe perfectă, parcă pictată de un personaj supranatural. O locație cochetă, în care bunul gust, liniştea şi căldura celor de aici făceau casă bună, un loc în care se pot face drumeţii pe trasee destul de accesibile pentru toate vârstele… Pentru cei ce vor să admire peisajul de sus, există telecabină ce te duce până la peste 2200 m. Am văzut plin de bătrânei ce şi-au luat inima-n dinţi şi au făcut traseul acesta pe jos, lipsiţi de grijă şi happy fiind că pot petrece clipe liniştite în natură. Noi, tineretul, am preferat telecabina! :)

cascada

De sus sunt pitoreşti peisajele, de nedescris… nah, ştiţi doar cum e la munte… nu mă pricep la descrieri cu amănuntul… Pe platoul de la altitudinea mai sus amintită era amplasat un hublou prin care, dacă priveai, îţi erau prezentate denumirea vârfurilor precum şi înălţimea lor, iar cei mai înalt vârf din acest colţ de Alpi era Grossglockner, ce avea 3798 m (nu ştiu dacă vă spune ceva ăsta). Atracţia staţiunii e o superbă cascadă ce taie localitatea foarte zgomotos şi având un debit deloc neglijabil…

interior biserica

Cu toate că am petrecut doar un weekend aici, pe lângă ieşirea de la Bad Gastein, am mai avut câteva „abateri” la drumul de întoarcere, în decorul austriac, şi anume: prima oprire a fost la Melk, unde am vizitat complexul de clădiri vechi de peste 1000 de ani, ceva impresionant, în incinta căruia se găseşte o Abația Melk cu un interior ce-ţi încântă privirea datorită decoraţiunilor din aur şi a picturilor superbe, eu încă aşa ceva nu am mai văzut până atunci (bine, nu că aş fi intrat eu în nu-ştiu-câte biserici…). La Melk s-a filmat „Numele trandafirului”… (după romanul senzațional al lui Umberto Eco). E o întreagă istorie a acestui complex, o găsiţi pe net şi merită măcar o dată în viaţă să ajungeţi în zona aceasta, mai ales că aceste locuri sunt sub patrimoniul UNESCO.

attersee 2

A doua oprire a fost la Attersee, un lac din regiunea ​Salzkammergut, având 45.9 km² , fiind unul dintre cele mai mari și adânci lacuri ale Austriei. Aici, terasele erau pline, în mare parte,… de “tineri” ajunși la vârsta a treia, decişi să-şi încheie week-end-ul într-un mod plăcut, socializând la un pahar de vorbă, alintaţi fiind de razele soarelui. Din păcate, aici nu am stat prea mult, a fost mai mult o staţionare pentru dezmorţire şi apoi pentru alimentare cu carburanţi.

Recunosc că nu m-am gândit niciodată la Austria ca la o destinație de weekend, poate pentru că în mintea mea, merg de la Cluj și merg cu mașina și o să mă opresc de un milion de ori pe traseu. Dar e luat în seamă și e un motiv în plus să-mi pară rău că nu stau și mai în vest :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.