De la Florești la Florența (ediția a II-a, revăzută și adăugită)

Dragii moșului babei, au trecut 3 (trei) ani de când am cunoscut-o pe Florența asta care mi-a rămas la inimă. Și n-am mai putut-o uita, uite așa s-a lipit nebuna, de mine, de îmi controla toate gândurile. Noroc, vă spun eu, noroc, că nu a devenit o obsesie și noroc că am ajuns să o mai văd o dată înainte să devină, că știți și voi cum e cu iubirile astea neconsumate… te consumă… până la urmă…

Recunosc faptul că am un mare defect când vine vorba de lucrurile care îmi plac (s-ar putea să fac asta și cu oamenii și nu o dată am mușcat-o), nu le văd părțile proaste. Așa că va urma o poveste teribil de subiectivă, deci ori sunteți îngăduitori, ori nu mai cititi :)

Prin primăvară, când nici pentru vacanța mare planul nu era complet conturat, într-o seară îmi zice Clau: “vezi că mergem la Florența de ziua ta!… știi tu biletele alea ieftine de care am vorbit noi (nu mai știu când), le-am luat” :)) Adevărul este că eu găsesc mereu bilete, uneori mai vorbim despre asta, alteori e clar că nu are rost să ne facem planuri, oricum dacă ar fi după câte oferte bune găsesc n-ar mai munci niciunul și am tot zbura, știți voi unii cum e. Ei bine, după asemena anunț, mai ales că m-a trezit din amorțeala de dinaintea somnului, am fost așa de euforică că abia două zile după am realizat că am de așteptat peste jumătate de an până urma să aibă loc călătoria… Așa că, pe scurt, nu mi-a venit să cred că în sfârșit sosise ziua și eu eram în avion către orașul sufletului meu care la ultima întâlnire arăta cam așa ;)

Am aterizat la Bologna pentru prima dată de când Wizz operează pe Bologna (Marconi), că pe vremuri ateriza la Forli pe cel mai urât aeroport din câte mi-a fost dat să văd. Bologna asta cărămizie am văzut-o cu 5 ani în urmă și știu eu că or mai fi ocazii, așa că de la aeroport am luat un bus (nr. 6 mai exact) care ne-a dus la gară. De la gară am luat Frecciargento, un tren de viteză care ne-a promis că în 35 de minute ajungem la Florența. Am ajuns în 30 de minute, căci așa se face turism, dacă mă înțelegeți. A costat 24 euro/pers, iar următorul cel mai ieftin costa, e drept, 9 euro, însă făcea 2 ceasuri și trebuia schimbat într-un loc (deci nu, mulțumesc). De la aeroportul din Bologna se poate lua și un bus spre Firenze (20 de euro/persoană), dar faci cu el cam un ceas și jumătate și sincer și dacă ar fi fost mai puțin tot nu aș fi riscat să ajung toată palidă și cu stomacul în gât la Florența. Cu alte cuvinte dacă suferi de rău de mișcare și mai ești și obosit, ia trenul, îți plătești de fapt starea de bine…

La Florența ne-am cazat undeva în zona gării, care zonă nu, nu este ca cea din Roma sau din Paris unde nu este recomandat de nicio culoare să te cazezi. La Florența, gara Santa Maria Novella (numită așa după Biserica lângă care se află) este o gară mai mică și o zonă sigură, nu plină de dubioși și alte feluri de oameni colorați. De altfel mie Florența mi se pare un oraș cu mai puțini cerșetori și priviri dubioase decât orice alt oraș italian. Așadar, Novella Italy, este de fapt o clădire istorică cu camere de închiriat în regim hotelier, afacerea unei românce aflată la Florența de 7 ani. A fost o mega surpriză pentru noi, iar doamna asta extrem de vorbăreață (zici că ne cunoștea din copilărie) mi-a făcut și o surpriză mare când a aflat că este ziua mea: ne-a așteptat să ne întoarcem seara în cameră cu șampanie, fursecuri și o poveste despre cum să reușești la Firenze… Și cum a doua zi urma să fie ziua fiicei sale, na, cel puțin la mine s-a lăsat cu o lacrimă în colțul ochiului :D

Ce am făcut la Florența în două zile?

Am avut timp limitat, știam asta și ne-am asumat-o, dar am zis că fiind vizita cu nr. 2 (e al doilea oraș de după Paris în care ne întoarcem) am zis că o să ne descurcăm mai ușor. Am avut o singură doleanță: să nu părăsim Firenze, să nu ne aventurăm prin zonă ca și data trecută și aproape că ne-a ieșit, dacă nu contabilizăm excursia de 2 ore la Fiesole, la 7 km de centrul Florenței de unde se obține cea mai spectaculoasă panoramă asupra “capitalei” toscane. Despre Fiesole vorbim în alt articol…

Adevărul este că citisem câteva articole de genul “48 de ore în Florența” sau “cum să vezi Florența în două zile”, dar nu m-au mulțumit pe deplin pentru că eu văzusem câteva locuri în care de data aceasta nu țineam neapărat să mă întorc, de exemplu Santa Croce cu celebra Criptă sau Museo Galileo sau Santa Maria Novella, iar altele ce nu erau incluse pe liste nici nu mă gândeam să le ratez: de exemplu Piazza San Marco ori Orsanmichele cu icoana controversată sau La Loggia Cafe… Așa că îmi făcusem și eu o listă cu “ce vreau să văd la Florența data viitoare” (mi-am mai făcut una și după ce m-am întors de data asta, căci doar cine a reușit să vadă tot) și plănuind din aproape în aproape, ajutată și de o vreme superbă (în primele două zile), a ieșit ceva de genul acesta:

Ziua 1, după drum și cazare:

• plimbare prin centrul istoric al Florenței, de la Santa Maria Novella, până în Piazzale Michelangelo, admirat Domul în toată splendoarea sa, sub un cer incredibil de senin și fără schela inestetică fotografiată data trecută
• popas în Piazza de la Signoria, admirat Perseu al lui Benvenutto Cellini (care mi-a scăpat data trecută, deși știam că numele acestui sculptor l-a inspirat pe tata să croiască numele Celina după chipul și asemănarea mea) ;)
• văzut Ponte Vecchio de pe Ponte alle Grazie, de unde deși nu se obțin cele mai bune poze (pentru asta e responsabil celălalt pod, Santa Trinita) vi-l recomand pentru că este mai puțin aglomerat și practic de aici, din acest unghi, m-am îndrăgostit eu de Ponte Vecchio
• urcare per pedes spre Piazzale Michelangelo, piață văzută și data trecută, dar pe la prânz așa, acum am urcat înainte de apus cu multe opriri pe traseu (drumul poate fi făcut și cu autobuzul, dar dacă vrei să te oprești pentru poze și vrei să simți că Florența îți răsplătește efortul odată ajuns sus, mergi pe picioarele tale)…
• Florența la apus cu raze dulci peste Arno și peste puctul de Belvedere din Grădinile Boboli și un popas luuuung și boem într-un loc special La Loggia Cafe din Piazzale Michelangelo (o să vă povestesc mai multe despre acest loc)
• Florența noaptea, inițial din Piazzale Michelangelo, apoi printr-o plimbare până în Pizza de la Republica (unde, un domn pe la 80 de ani apărut ca din senin, ne-a povestit că ar fi chiar inima vechii Florențe), de aici o plimbare cam de o oră până la Santa Maria Novella și apoi în cameră că fusese o zi lungă în care ne-am trezit în patul de acasă…
• NB. Porcellino, o fântănă micuță străjuită de un mistreț cu un rât extrem de lustruit, căci potrivit legendei dacă îi freci bine râtul te vei întoarce cu siguranță la Florența ;) Originalul se află la Museo Bardini. Peste Porcellino am dat din întâmplare în condițiile în care data trecută nu-l găsisem. Funny fact: este una din cele mai clonate personaje, găsim zeci de Porcellino prin toată lumea :)

Ziua 2, practic ziua pentru care am venit la Florența:

• plimbare de dimineață de la Santa Maria Novella până în Piazza del Duomo în zgomotul cănițelor și farfurioarelor de cafea intens folosite în toate cafenelele din centru
• o oprire de zile mari la o librărie cum alta n-am mai văzut, imensa ibs.it bookshop (Duomo), Doamne ce librărie!
• urcare în Campanille di Giotto (bilet 10 euro/pers în care ai inclusă și urcarea pe Cupola catedralei și în Baptister) și văzut Florența de la înălțime
• plimbare pe Via Tornabuoni, considerată principală arteră comercială de lux a Florenței, dar să nu credeți că este numai asta, doară e Italia și când zici Italia zici modă și designeri de top
• vizită la Orsanmichele pentru a vedea presupusa icoană făcătoare de minuni “Fecioara cu pruncul”, icoană ce mi-a amintit de surata ei de la Mănăstirea Nicula de aici de lângă Cluj, ambele sunt frumoase doar că cea din Florența este mai luminoasă și mai bine întreținută (unde mai pui că este super populară și pusă cu adevărat în valoare în biserica asta micuță și puternic ornamentată)
• Piazza San Lorenzo, o piață în adevăratul sens, marochinărie și eșarfe din mătase, suveniruri cu adevărat minunate ce pot fi procurate de turiști de la Florența
• un mic dejun întârziat aici în apropierea pieței la o terasă micuță cu de toate pentru toți, dar mai ales cu niște sandvișuri demențiale cu prosciuto, mozzarela, rucola și anghinare, best of yummy ;)
• de aici ne-am îndreptat spre atobuzul nr. 7 care leagă Florența de suburbiile ei de pe dealurile toscane, între ele celebrul Fiesole
• busul nr. 7 se ia din Piazza San Marco, un spațiu universitar al Florenței, locul în care se află și Galleriile Academiei ce îl găzduiesc pe celebrul David original al lui Michelangelo
• după Fiesole, tot din Piazza San Marco am luat-o pe jos acompaniați de o gellată minunată până la Santa Maria del Fiore, parcurgând aproximativ traseul de cu o zi înainte, doar că acum nu am luat-o spre Piazzale Michelangelo ci spre Palazzo Pitti, traversând Ponte Vecchio
• Palazzo Pitti are în față Piazza cu același nume unde turiști sau localnici stau tolăniți la soare, odihnidu-se și aștepând o oră propice pentru a lua cina undeva la un restaurant din zona Oltrarno
• noi, după ce am pierdut noțiunea timpului în Piazza Pitti am părăsit Oltrarno pe Ponte Santa Trinita ca să admirăm Ponte Vecchio la apus exact de acolo unde trebuie și apoi am plecat să mâncăm la Ristorante San Lorenzo unde ceva mai devreme în acea zi am aflat că lucrează o româncă simpatică

Ziua 3, o dimineață extrem de ploioasă și plecarea:

• pentru că mai aveam biletul valabil eu am urcat singurică pe cupola Domului Santa Maria del Fiore, pe o ploaie cumplită, dar a meritat efortul urcării celor 463 de trepte și dacă ar fi să aleg între urcarea în Campanila lui Giotto și Domul lui Brunelleschi, aleg Domul fără să clipesc, este mult mai interesant din toate punctele de vedere
• plimbare până pe străduța ce duce la Museo Galileo, unde țineam minte de tura trecută că există un magazin minunat de agenduțe din piele, semne de carte, plus alte minunății și musai a fost ca de acolo să-mi iau un semn de carte pe care poate îl găseam și la magazinele mai apropiate, dar da, unele locuri din Florența dau sentimente din astea
• apoi ura și la gară! Ura pe naiba… că eram poluată la propriu și tristă de numa că aș mai fi rămas vreo 10 zile barem… dar mai urma un orășel de văzut, plus experiența unui alt tren de mare viteză (și mai mare), un fel de “cadou pentru Clau de ziua mea” (poate îl pun să ne povestească… hmmm, poate chiar îl pun) :)

Cam asta a fost Florența mea romantică și cu iz de sărbătoare, scrisă la liniuță și simțită din creștet până în vârful unghiilor. Dacă ne întoarcem e ca și sigur că DA, mai rămâne de văzut și când și cum. Jur că după întoarcerile la Paris și la Florența, parcă am prins gustul reîntoarcerii (sau poate am trecut la alt nivel în ale călătoritului, nu știu exact), e dulce acest gust, e buuuun, e mai intens, aprofundezi ceva ce iubești. Mai că m-aș mai întoarce în alte câteva locuri care m-au răscolit la vremea lor. S-ar putea să fie o idee chiar bună. Vedem!

Mai multe imagini din Florența, ed. a II-a, aici (cu mențiunea că în procesul de micșorare, Picasa a pierdut pe drum din calitatea imaginilor, sorry)