Cum să ne mințim “ca la meteo” și să NU ne credem

O jumătate de zi a mai rămas din această mult așteptată minivacanță prilejuită de ziua muncii. Un mare tam-tam în jurul ei de zici că urma să țină ceva mai mult ca ditamai vacanța mare. Vă spuneam zilele trecute că eu am aflat că o să beneficiez de ea doar cu trei zile înainte, iar ca tabloul defect să fie complet, prognozele meteo s-au aliat împotriva tuturor, de parcă aveau în plan să distrugă turismul românesc pe acest segment. Noroc că știam vorba cântecului “ne mințim ca la meteo”…

arcalia

Acum, fără ipocrizie, la meteo nu au fost 100% minciuni și cine a stat pe la Cluj zilele acestea poate jura cu mâna pe inimă că o vreme atât de proastă de 1 mai nu a mai fost pe aici de ani buni, însă poate că a fost un motiv excelent de a merge și a căuta soarele în altă parte, căci, hai să fim serioși, cine își imagina că va ploua chiar în toată România?

Pentru câteva zeci de minute și câteva site-uri despre vreme, în frunte cu cel pe care îl verific zilnic, mai târziu, eu eram  aia gata să creadă că va ploua în toată țară și era cât pe ce să îmi calc pe obicei și să nu petrec ziua muncii în țară, așa cum îmi imaginam. Noroc, da noroc, cu faptul că încă nu mi-am rezolvat parbrizul la mașină și mi-am amintit că vecinii unguri au o problemă serioasă cu crăpătura de pe el, la ieșirea din țară.

Așa că, undeva, miercuri seara la la 8 ne-am gândit să fentăm norii și ploaia care deja se instalase și a doua zi dimineața să o luăm către Praid, în ideea că dacă plouă acolo avem ce face în interior, adică în Salină. Eu mai fusesem la Praid în urmă cu 20 de ani, 3 veri consecutive și eram foarte curioasă de cum mai arată un loc care pe vremuri mi-a fost atât de drag. De aici, urma să mergem la Corund, o poartă de intrare în Ținutul Secuiesc, iar de acolo să ne întoarcem pe la Sovata și dacă va ploua să venim acasă, urmând ca zilele următoare să mergem în alte părți, dacă vremea va permite. În acest fel nu ne vom bate capul cu cazarea găsită și cel mai probabil dublu plătită în ultimul moment.

DSCF8507

Zis și făcut. În dimineața de 1 mai ploua de numa la Cluj, dar pe drumul Mociu – Reghin spre Praid a fost așa de frumos și de însorit că mi-am folosit ochelarii de soare pentru prima dată anul acesta (eu nu-s fan ochelari de soare la condus și îi port numai când situația chiar o cere). Chiar nu-mi venea să cred de ce vreme splendidă beneficiază cei din zonă, eram răpită de frumusețea dealurilor verzi și a câmpurilor aproape fosforescente în bătaia soarelui și ne spuneam unii altora (pentru că da, am mai găsit pe cineva fără plan de 1 mai, ca să vină cu noi, pentru asta om fi prieteni, zic :) ) cât de rău ne-ar fi părut să rămânem acasă.

Ce e drept, pe când să ne apropiem de Praid s-au strâns câțiva nori, însă nu mai conta, că oricum pentru următoarea perioadă aveam plănuită Salina (despre care nu vă povestesc acum), iar după ea nu aveam să zăbovim foarte mult aici. Ploaia s-a dezlănțuit abia la Corund, însă odată întorși spre Sovata vremea și-a mai revenit și ne-a lăsat să vizităm stațiunea asta frumoasă care ne-a întrecut așteptările (însă și despre asta în alt episod).

DSCF8599

Prima parte a minivacanței s-a terminat aici și mai, mai că am crezut vineri că s-a terminat de tot, căci eram obosiți și vremea era tot mai nebună… la Cluj. Însă, ce să vezi? Sâmbătă dimineața un soare cât roata carului ne-a pus iar în mașină de data aceasta cu destinația Bistrița și Arcalia. Na, aici chiar și-a bătut joc soarele de prognoză. A fost atât de cald de ne-am pârlit, iar în Parcul dentrologic de la Arcalia zici că era august. Ne-am bucurat foarte tare, căci parcul de aici chiar nu se poate vizita pe ploaie și e chiar păcat să nu prinzi o zi însorită. Așa că de aici, încurajați de vremea bună am luat-o către unul din orașele care m-au impresionat cel mai mult în ultima vreme: Bistrița, pe care nu-l mai văzusem niciodată, dar asta chiar merită o altă poveste elaborată.

Acestea fiind spuse, dacă mă luam după cum arăta vremea la fereastra mea sau și mai aiurea, dacă mă luam după prognozele meteo, aveam toate șansele să îmi petrec aceste zile libere exclusiv la domiciliu și nu că nu-mi place acasă, dar aveam chef de hălăduială, înțelegeți voi ;)

Buuun, și acum, deși spuneam anul trecut că nu e deloc obligatoriu să pleci pe undeva de 1 mai, totuși, dacă ați plecat sau ați petrecut fain minivacanța asta, simțiți-vă liberi să îmi/ne povestiți. Azi plouă cel mai rău dintre toate zilele, așa că sunt în sfârșit acasă, gata să citesc povești frumoase și pline de soare…

8 comentarii

  1. Ti-am zis pe Facebook ca te “urasc” ca ai ajuns la Arcalia, dar ma bucur ca ai prins vreme buna. De-abia astept toate povestile despre escapada voastra, ati fost numai in locuri dragi mie si faine rau :)

  2. Prognoza meteo pentru Mociu a fost una fără ploi de meteoriți de data această (la fel ca în ultimii 132 de ani), așa că nu am zăbovit prea mult pe acolo. Poate data viitoare.

  3. Eu nu am facut nimic special. M-am plimbat mult cu bicicleta si m-am odihnit. La Bucuresti oricum a fost o vreme instabila mereu, de plecat … planuri nu aveam pentru ca nu stiam daca vom avea liber si vineri.
    A ta mini-vacanta pare sa fi fost spectaculoasa! :)

  4. Anul ăsta n-am plecat nicăieri, doar am ieştit la o plimbare prin capitală. A fost frumos şi aşa, mai ales că am avut prieteni frumoşi lângă mine cu care-am depănat amintiri. Dar parcă îmi e dor de o drumeţie pe munte, ce bine că se încălzeşte şi zilele alea pe munte nu mai sunt atât de departe.

  5. Noi am petrecut aceasta minivacanta de 1 mai in Ungaria, la frumoasa gradina zoologica din Nyiregyhaza. O recomand cu mare mare drag, e destul de maricica pentru a pierde cateva ore bune pe acolo si au multe animale de vazut si de admirat.
    La intoarcere am trecut prin Carei, unde am vizitat Castelul Karolyi, foarte frumos si el.
    Si ca tot veni vorba de vreme, a fost foarte insorita prin locurile strabatute de noi.

  6. Si pe aici vremea a fost destul de urata in perioada asta. A plouat mult, n-am avut soare aproape deloc si a mai fost si frig, asa ca n-am facut mare lucru, exceptand un castel pe langa Tours, un festival, un targ cu mancare, plus vreo 2 iesiri cu familia.
    Foarte fain castelul de la Arcalia. Pana sa citesc la Anda pe Hai la bord acum ceva vreme, habar nu aveam de existenta lui :)).

  7. Noi am petrecut 1 mai in localitatea Elciu, la aprox. 40 km de Cluj.Am prins o vreme superba.
    Vezi ca au inflorit merii in livada, in Palacsay! Grabeste-te!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.