Având azi o zi mai… ciudată, întoarsă acasă pe o vreme ce mi-ar fi căzut la suflet în decembrie, m-am băgat în pat cu un ceai aburind pe noptieră și destul de înfrigurată. La scurt timp, de parcă mușcasem din madlenă, gândul mi-a zburat la prima vizită la Paris, probabil una din cele mai frumoase și romantice călătorii din viața mea… iar de aici nu a mai fost decât un pas…
Un pas spre visarea la un Paris Alb și liniștit, sub o zăpadă senzațională. Nu știu cât de des ninge la Paris, l-am prins cu ploaie de câteva ori (ultima dată chiar cu una torențială), dar cred că din când în când mai și ninge. Am căutat poze cu Parisul nins și am stat într-o dulce letargie poate mai bine de un ceas, studiind poze cu un Turn Eiffel retezat de ceață sau cu un Montmartre mai boem decât de obicei (în condițiile în care ceva mai boem ca Montmartre eu rar în văzut).
Și atunci m-am gândit la toate călătoriile mele, la faptul că dacă ele nu au o notă romantică, niciodată nu mă voi raporta la ele ca le niște călătorii fabuloase. De fapt, și asta mi s-a spus de nenumărate ori, latura mea romantică iese mai bine la iveală în deplasare. Nu, nu-s alta, adică sunt eu cam siropoasă și pe acasă :) dar ideea este că în călătorii accentuez latura asta în mod inconștient și se vede din poze, din trăirile mele la fața locului, din felul în care povestesc după. Se pare că în călătorii romantismul se așează bine la tot la locul lui în spiritul meu…
Desigur, sunt câteva locuri în care pașii m-au purtat și care au o încărcătură romantică deosebită. Mi-ar plăcea să vi le (re)aduc în prim plan, printr-o serie de articole. Despre Paris însă o să las aceste imagini să vorbească, oricum el este destinația romantică prin excelență, un loc pe care chiar e păcat să nu-l vezi în viața asta, fie că ești călător sau mai puțin călător. Cel mai romantic articol pe care l-am scris pe Bialog, despre Paris este acesta și dacă nu aveți chef să-l citiți acum, vă spun că esența lui este următoarea: Parisul … nu este un oraş pe cât este de fapt o stare. Parisul … nu este un loc exterior al tuturor ci un loc interior al fiecăruia…
Toate imaginile sunt luate de aici
21 comentarii
Am fost de două ori la Paris până acum! Sper să mai îl văd pe viitor! :) E dincolo de cuvinte, fie ploaie, fie soare, iarnă sau toamnă!
Și eu tot de două ori ;) Sper să revin și eu :*
Am fost iarna la Paris dar din pacate era doar frig si ploaie, fara zapada. Nu mi-a placut sincer fiindca imi inghetau mainile dupa o ora, dupa 4 ore ma durea capul de la frig, eram rosie si epuizata. Atunci am inteles ca iarna calatoriile nu sunt de mine, prefer primavara si toamna cand termperaturile sunt potrivite si pot hoinari in voie toata ziua prin oras.
La fel am spus și eu, că nu-s un călător de iarnă, daaaar uneori, în anumite circumstanțe, cum ar fi pentru o ninsoare la Paris, m-aș transforma brusc într-un călător de iarnă :))
Adevarul este ca si mie mi-ar placea sa-l vad alb ca in pozele de mais sus, dar problema este ca nu prea mai ninge. Iar daca se intampla minunea, din cauza poluarii, a traficului si a aglomeratiei, zapada se transforma imediat in flescaiala :(.
Am fost la Paris iarna si exact asta am prins, flescaiala. Dar tot frumos a fost….
Hmm, da, pentru un oraș mare e aproape normal, dar totuși , mă gândesc la faptul că cineva l-a surprins așa în poze, deci poate arăta și așa chiar dacă pentru scurtă vreme :D
Nu-mi face inimă rea! E atât de frumos, am început să mă îndrăgostesc de Paris.
N-ai cum să nu te îndrăgostești de Paris în orice anotimp :*
Mai, stii ce-i culmea? Fata din penultima poza chiar seamana cu tine! :-)
:)))) Mi-ai făcut ziua, dar nu-s eu :)) Numai că după ce mi-ai zis, am privit-o și eu mai bine șiiii… ai dreptate, semănăm, poate sunt eu, în altă viață :))))
Nu stiu cum as putea descrie parisul acum dar am observat ca de fiecare daca cand merg acolo e altfel….
Cateodata ma surprinde sau mi-e indiferent, uneori sunt prea ocupata ca sa vad diverse insa cu sinceritate-ti spun ca dorul nu i l-am dus niciodata
Versatil :)) Dar e fain de numa, deși mai știu persoane care nu se dau în vânt după el. Poate ți se potrivește alt oraș, simți pentru un oraș ce simt eu pentru Paris și Florența? Că dacă da, atunci ăla e :))
Da! Parisul este altceva pentru cei care stiu sa-l inteleaga !
E pentru romantici, CLAR! :)
Deci sunt singura care n-a fost încă la Paris? :P Mi-ar plăcea să-l vizitez primăvara, să fie cât de cât verdeaţă şi să pot umbla muuult pe străduţe :)
Toată lumea zice că primăvara e cel mai fain Parisul. Eu l-am văzut la un final de mai, început de iunie și mi-a plăcut mai puțin ca atunci când l-am văzut toamna, în noiembrie mai exact. Atunci toamna mi-a rămas în suflet, poate pentru că a fost prima dată ;)
Am fost la Paris de doua ori in excursie organizata de 7 zile si vreau sa mai merg pentru ca nu m-am saturat sa privesc orasul , oamenii si locurile de acolo !
Buna, Bianca.
Imi place foarte mult blogul tau.
Aceasta este una din fotografiile mele preferate cu Parisul alb: https://ro.pinterest.com/pin/531354456012070585/