Acum mă gândesc serios dacă fac bine construind acest tip de retrospectivă din două părți, pentru că ținând cont de faptul că mâine dimineață plec la Ineu, nu știu când și dacă am vreme să public și partea a doua până la final de an… Vedem… până una alta trebuie să vorbim despre acest 2013!
Era greu să fie mai prost ca 2012 și nu a fost, din fericire. Dar nici nu voi putea spune în gura mare că a fost cel mai bun an al meu. A fost interesant, funny pe alocuri, relaxant în unele părți, groaznic de aglomerat în altele, obositor în a doua jumătate, nu foarte darnic la capitolul vise împlinite, daaaar totuși mulțumitor. Asta a fost atmosfera generală, nu mă plâng, doar constat :)
În ceea ce privește blogul a fost un an foarte bun. Bialog-ul a crescut bine de tot, demonstrându-mi a mia oară că pașii mici chiar aduc rezultate bune. Blog-ul mi-a fost bun prieten în zilele mai puțin frumoase și o oază de evadare atunci când viața offline nu a fost chiar atât de ofertantă. Anul acesta am făcut 5 ani de activitate, 5 ani contabilizați în multe prietenii nesperate și multe rânduri virtuale pe care chiar am ajuns le iubesc. În plus am început un proiect desprins din Bialog, un proiect de care n-am avut chiar așa mult timp să mă ocup pe cât aș fi vrut, dar pe care îl ador, da, e vorba de Vizitează Italia.
Luna ianuarie, o lună pe care nu prea o am eu la suflet, cred că se poate rezuma foarte frumos în articolul O zi în care am lăsat aparatul foto acasă, o zi pe care, la aproape un an, mi-o amintesc de parcă ar fi fost ieri. Asta e frumusețea vieții!!
În februarie vorbeam despre Dificila artă a maturității chiar cu câteva zile înainte să-l sărbătoresc pe Clau printr-un articol de suflet. A fost o lună foarte frumoasă februarie, acum privind în urmă cred că a fost una dintre cele mai frumoase ale anului 2013, din toate punctele de vedere, păcat că a fost așa de scurtă :)
Martie am crezut că vine odată cu primăvara, dar nu a fost să fie, ne-a nins de nu ne-am văzut și pe acest fond mi-am dat seama ce puțin mai exprimă ceea ce ar fi frumos să exprime 1 Martie, pentru foarte mulți oameni. A devenit chiar iritant articolul meu nervos, dar extrem de apreciat. Tot din categoria articole cu multe like-uri și multe vizualizări în 2013 vine și 10 localuri unde se mănâncă bine la Cluj, în urmă căruia am primit și mailuri cu întrebări despre posibilele locuri de haleală în “capitala” Transilvaniei, iar eu am fost mai mult decât happy să ajut cu informații. În cele din urmă ne-am pus în martie să schimbăm tema pe blog, dar nu a fost cu noroc :(
Aprilie a devenit o lună de primăvară pe la jumătatea ei și ce bucurie a fost să-mi beau pe balcon primul cappuccino de sezon, a fost un adevărat eveniment. Iar apoi tot inspirată de o zi de sâmbăta mi-am dat drumul la gură într-un articol pe cât de sentimental pe atât de funny…
Și am ajuns în luna mai… la articolul cu cele mai multe like-uri primite în acest an, poate că tema și tonul articolul au ajuns unde trebuie, deci după altă jumătate de an vin și întreb iar Totuși, putem accepta laude pentru țara noastră?
Iunie a fost cea mai plină lună a lui 2013 pentru mine și trecând peste partea de travel, pe care o voi dezvolta în partea a doua a retrospectivei, a fost luna în care m-am întors In rândul patru, banca de la geam…
Deși a fost o altă lună deosebit de frumoasă, abia am așteptat să treacă iulie, ca să vină august :) Totuși am fost destul de inspirată și de nostalgică în același timp, stau mărturie articolele despre verile de altădată, dar și Impulsul de a pleca, motivul de a rămâne… probabil cel mai intim articol de anul acesta.
August a fost luna vacanței, dar în ea au avut loc două momente trăite la intensitate maximă, care s-au soldat cu urme pe blog. Prima a fost Călătoria până la capătul podului și doua a fost lecția despre Cum să-ți îndrepți ochii spre zona solară a speciei.
Recunosc faptul că în septembrie m-am aflat în plin proces de “îndrăgostire” de toamnă, de unde și Cum să iubești toamna în orașul tău și culmea este că mi-a cam ieșit, a fost o toamnă pe care trăit-o cu toată inima deschisă…
În octombrie am împlinit și eu ca tot omul 29 de ani :) Din păcate a fost o lună în care am răcit cumplit de două ori și chiar am zăcut la pat. În rest, deși poate ar fi meritat să se întâmple, nu s-a întâmplat nimic notabil (în afară de zborul cu balonul de care vă povestesc data viitoare). Mda, aș fi avut așteptări (și) mai mari de la octombrie :(
Noiembrie a adus pe Bialog cel mai vizualizat articol al anului, nu o să ghiciți niciodată care e el nici dacă fac concurs. Este 9 locuri și 9 rochii de vis pentru Revelionul 2014, un articol pe care nu cred că l-am simțit la adevărata valoare, așa cum am simțit prin toți porii cele 10 lecții (din călătorii) care mi-au schimbat concepția despre viață, o postare care a rezonat perfect și cu voi și pentru care vă mulțumesc din suflet.
Și iată-ne în decembrie, în acest decembrie în care deja v-am vorbit despre Cele mai bune momente gratis ale anului, culese de pe pagina de facebook a Bialog și chiar ieri, deși nu iubesc iarna, m-am străduit să-i văd părțile foarte bune, ceea ce vă doresc și vouă. Și decembrie nu e chiar gata…
Despre cărți, călătorii și alte nebunii frumoase întâmplate prin 2013, voi povesti în partea a-II-a a retrospectivei (nu promit, dar sper din suflet să reușesc să o scriu pentru finalul săptămânii viitoare)
10 comentarii
Da, chiar trebuie să vorbim despre 2013 şi să ne amintim cele mai bune experienţe :) Nu-mi vine să cred că aproape s-a dus anul ăsta, parcă aş mai trage un pic de el. Luna decembrie, cel puţin, nici n-am simţit-o, aşa repede a trecut…
Îţi zic de pe-acuma sărbători frumoase, Bia!! Un Crăciun colorat să ai şi un 2014 ca-n poveşti! :*
Mulțumesc mult de tot :)
Daaaa, a cam trecut ca nebunu’ 2013-le ăsta, dar acum așteptăm ca 2014 să fie fabulos ;)
Pentru mine acest an, 2013, a fost foarte naspa. Abia astept sa scap de el…sper sa fie mai bun 2014.!
Iti doresc sa ai Sarbatori Fericite!!Mosul sa iti aduca tot ceea ce iti doresti!
Îmi pare rău să aud că a fost chiar așa nașpa 2013, îți doresc un 2014 MAGIC și nu te îndoi de faptul că va fi mult mai darnic cu tine, cred în legea compensației :*
Te îmbrățișez >D<
eu nu zic nimic, inca nu a trecut anul :D
Hihi, abia aștept retrospectiva ta ;)
Sarbatori fericite cu sanatate si bucurii, cu masa înconjurata de cei dragi si încarcata cu bunatati! Craciun fericit! La multi ani!
Mulțumesc la fel, Carmen! Te pup :*