Magia Crăciunului românesc cu climă mediteraneană

Ieri, în momentul în care am început să mă gândesc la acest articol, ascultam albumul These Are Special Times al lui Celine Dion și eram în sfârșit liniștită după toată forfota din Ajunul Crăciunului. Numai că la un moment dat m-am ridicat din pat să deschid fereastra și m-au lovit în spiritul Crăciunului cele 12 grade de afară și soarele care în sfârșit justifică versul lui Hrușcă: “Soare luminos și Un Crăciun Frumos” :)

1

Și atunci am decis să să scutur puțin de oboseală și să ies afară în curte și în grădină cu aparatul foto la gât și cu feeling-ul de “Înfloresc grădinile, ceru-i ca oglinda” și să mă bucur de ceea ce unii caută în perioada asta prin țările (mai) calde. Că tot vreau climă blândă și altele de acest fel, iacă Moș Crăciun și prietenii săi mi le-au adus anul acesta până acasă la Ineu. Zambilele înfloresc, panseluțele trăiesc bine mersi, iar cerul albastru și curat nu merge deloc cu instalația pâlpâitoare… și brusc It’s Beginning to Look a Lot Like Christmas nu mai are absolut niciun sens :)

4

În rest, da, același gen de Crăciun ca și în ultimii 28 de ani :) Practic singurul gen de Crăciun care mă coafează și pe care nici în acest an nu m-am văzut capabilă să-l salt și să petrec altfel, ba mai mult, de anul acesta am aici la Ineu un finuț drăguț care va fi un motiv în plus să dau pe acasă de Crăciun. A fost minunat să fim parte din primul lui Crăciun, mai deosebit decât ne-am fi imaginat, chiar dacă pentru el acest Crăciun va fi unul pe care numai din poze îl va putea reconstrui…

6

Ajunul a fost extraordinar de plin și de alert, dar ziua de Crăciun a fost nemaipomenită. N-am citit nicio pagină din nicio carte așa cum îmi propusesem, n-am stat pe net (văzusem de cu o seară înainte cam toți brazii de pe facebook, apropo, lumea e tare inspirată când vine vorba de împodobit brazi), n-am vorbit nici măcar la telefon foarte mult ca în alți ani, în schimb am stat, efectiv am stat atât cu ai mei și a fost… atât de calm, încât am înțeles cam despre ce vorbesc acele mesaje de Sărbători care îți urează liniște și pace în suflet.

3

Am avut vreme chiar să mă și gândesc puțin la toate clișeele de Sărbători care au ajuns la mine fără să le pot opri și nici măcar nu m-au deranjat. Poate că este și mult fals vis a vis de o Sărbătoare atât de frumoasă și poate că pentru mulți “magia Crăciunului” chiar nu există, iar alții, nu că poate, sigur sunt Grinch. Nu condamnăm, nu judecăm, doar constatăm… experiențele de viață ale fiecăruia sunt diferite, iar magia nu are o ușă pe care intră…

7

Ce-mi mai doresc de la zilele următoare, până intrăm în nebunia cu Revelionul? Cred că îmi doresc doar două lucruri, să mai stau, efectiv să mai stau cu ai mei și cu prietenii (mi-am propus inclusiv să nu mai merg în vizite ci să-i primesc la mine) și să mai am vreme să scriu, căci simt așa un avânt în direcția asta. Atâta tot!

Crăciunul vostru cum a fost (cum e)?

2

16 comentarii

    1. Mulțumesc la fel!
      Ce ma bucur că nu va fi foarte rece nici de Revelion!!!
      Da, si anul trecut a fost călduț de Crăciun, dar parcă nu a fost chiar atât de cald, pe bune că acum bate un vânticel de primăvară pe afară :D

      1. noi anul trecut am chitait de frig in Budapesta la Revelion.
        Si azi e superb. Mai am si eu 1/2 h de lucru si apoi probabil o tai pe undeva.
        O fi ciudata vremea da’ nu ma plang.
        Nu vad picior de zapada in prognoza pe Ian

        1. Revelion congelat la Budapesta am trait si noi in 2010/2011, nu cred că mai servesc, desi imi place foarte tare Budapesta :)

    1. Nu vreau zăpezi din alea că tre să mă întorc la Cj și știi tu ce se întâmplă la noi cu șoselele când ninge…
      Daaar, la Montreal aș merge, din păcate nu pot ajunge acolo la “un preț de nimica”… deci nu mă bag… încă ;)

  1. La noi Craciunul e minunat! Este primul Craciun al bebelului nostru si este minunat :-) Este superb sa stai in FAMILIE :-) Maine vin si nasii pe la noi sa bem un vin si sa mancam o friptura.

  2. Acesta este primul Craciun dupa ceva ani in care am hotarat sa vizitez vechi prieteni despre care nu mai stiam nimic de mai bine de 10 ani, precum si pe cei pe care in timpul anului nu am avut ragazul sa ii ascult atat cat mi-as fi dorit. Si sincer chiar a fost un Craciun deosebit, il recomand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.