Jurnalul (aproape) de la Păltiniș (I): Sibiu

Ca orice ieșire neplănuită, pentru mine, această mini excursie în cealaltă parte de Transilvania, pare a fi reușită. Vremea ține cu mine (să nu o deochi, că de câte ori o laud vine o furtună), Sibiul ieri a avut temperatura mai mult decât potrivită și în plus am făcut ceva ce m-am mai făcut de tare mult timp: m-am plimbat singură și alene, cam două ore, prin orașul pe care încă îl consider cel mai frumos din România, cel mai fotogenic și cel mai “vestic” de la noi, chiar dacă e bine de tot în centrul țării. Că tot e Clau la Viena, DIN NOU, am zis că o porție de germană, asemănătoare, numai la Sibiu pot lua ;)

i-love-sibiu-Holario

Și tot din seria, ce n-am mai făcut eu de mult timp, am intrat ieri la Diverta în Piața Mare și am stat o bună bucătă de vreme, fără să-mi iau nimic, dar am descoprit 3 cărți pe care dacă eram “în bani” le aveam deja în geantă… M-am abținut, deocamdată, deși una din ele este cea mai recentă apariție în limba română a unui roman semnat Khaled Hosseini, unul din autorii mei preferați, cartea o văzusem la Milano într-o vitrină tradusă în italiană și chiar mă gândeam pe când o vor traduce și în română :)

Revenind la “Jurnalul (aproape) de la Păltiniș”, la Păltiniș nu cred că voi ajunge, am ajuns cu această ocazie, dar să vedem ce ne mai iese pe aici prin zonă… încet, dar sigur. Mai urmează episoade, stați pe-aproape…

DSCF3236

sursa foto 1: I Love Sibiu

30 comentarii

  1. Ma bucu mult sa citesc ca te-ai indragostit de Sibiu. Este intr-adevar superb! Este orasul in care eu am trait 30 de ani, este orasul pe care il iubesc si-mi creste inima cand vad ca este apreciat.
    Situat in “inima tarii” are si munte (Paltinisul este la o aruncatura de bat, neaparat sa urci! Nu doar pentru Noica, dar pentru pitoresc! Si apropo personalitati. Drumul spre Paltinis, trece prin Rasinari, satul lui Goga si Cioran!) si “mare” . Ocna Sibiului cu imensele lacuri saligne este un substituent perfect al litoralului. Copil fiind, mergeam cu bicicletele, sunt doar 12 km.
    Ah ce dor mi s-a facut ! Anul acesta nu am cum sa vin in tara… am “papat” concediul!

    1. M-am îndrăgostit de Sibiu de ceva vreme… e mai veche dragostea. La Păltiniș și Rășinari am fost cu altă ocazie, acum s-a ivit altceva :) Zona este SPLENDIDA și nu mă mai satur de ea…

  2. Haaaaa…esti la Sibiu! Super,super,super! Iti doresc sedere minunata si …rataceste-te pe strazile orasului vechi…e o nebunie de fericire sa faci asta! :D

  3. Esti in Sibiu! Bravo, noi am fost weekendul trecut, am vazut muzeul ASTRA, Sibiul “by night”, muzeul de icoane pe sticla de la Sibiel si am tras o fuga si pana la cetatea Calnic. :)

    1. M-am plimbat și eu prin ASTRA o după-masă întreagă, este MINUNAT! :) Recomand o vizită obligatorie dacă vă faceți excursiile pe la Sibiu :)

  4. Vai, Bia, vai! Ma simt cel mai pustnic om acum, cand peste tot citesc ca majoritatea persoanelor pleaca in vacanta la Sibiu… Imi e atat de dor de el..och.. Parca mai dor imi e cand stiu ca nu mai pot ajunge anul asta in tara…
    Sedere placuta si sa te intorci cu povesti memorabile! >:D<

    1. Multumesc Raluca draga :* Știu că asta-i zona ta, m-am gândit la tine, Sibiul te salută și te sărută ;)

  5. Aveti niste locuri tare frumoase acolo prin jur, si tu si Liliana, si nu doar frumoase ci si cu traditii si istorii – adevarate plimbari spirituale la un pas de casa ceea ce nu-i putin lucru!

  6. Eu o sa mor cu o curiozitate.. :D. Cum de nu mergi cu Clau??? Eu de cand ma stiu fie am luat fata dupa mine la ele mele, fie m-am dus eu cu ea la ale ei. Ba chiar am platit de cateva ori si taxa de conferinta ca sa stau cu ea, chiar daca nu intelegeam nimic. Cel mai traznet a fost in Creta unde toata lumea discuta “viermologie” (era ceva de genul Caenorhabditis elegans European Meeting), eu intelegeam aproape zero (ma bucuram ca un nebun cand vorbeau aia de diviziune celulara, ca aia pricepeam si eu :D), dar am stat cu ea in sala ca era rost de pipaiala obraznica, reprobabila si stricatoare de concentrare pe intuneric pe sub masa. Hmm, pentru conformitate trebuie totusi sa precizez ca din motivele astea, inca din a doua zi, am fost exilat de catre autoritatea femeiasca (serioasa si responsabila) pe plaja, sa ma uit la grecoaice cu mustati si sa-mi treaca.. :D. Grecoaicele mi le-am reprimat, in schimb am descoperit o terasa care vindea miel la gratar. Facut de romani. Au fost 7 zile foarte misto. Deci, ca am divagat ca de obicei, tu de ce nu mergi cu el? Ca fizica e misto, fizicienii au simtul umorului si te-ar costa si excursia si jumatate de pret (lui imi inchipui ca-i deconteaza universitatea, nu?) . Ca sa nu mai zic ca poti oricand sa dansezi waka-waka in fata salii de conferinta aratandu-le ca tu ai cocktail si stai pe plaja. Sau, in cazul de mai sus, ai putea urla de jos (sigur ar avea efect la hasburgi :D) ca tu ai strudel cu sos de vanilie (punctat de waka-waka) si ei discuta…plasma focus :D (am zis si eu asa, ca nu stiu ce exact domeniul ca sa dau un exemplu adecvat producator de soc anafilactic, asa ca ma mentin general :D).

    1. Dar tu cât concediu ai, dacă te ții moț după nevastă?
      Uite că și eu am divagat. Eu am amintiri foarte frumoase de la Păltiniș. În afară de excursii minunate, de acolo am adunat afine și mama a făcut cea mai bună dulceață din viața mea.

      1. 5 saptamani + sarbatorile oficiale care in Elvetia sunt multe :). In plus si slujba mea e genul de slujba unde se calatoreste mult si asadar si ea a venit cu mine de aproape fiecare data. Si ea tot 5 saptamani are. Cred. Habar nu am, la ea e foarte flexibil, ca lucreaza in Universitate. Sta peste program, dar si isi ia liber cand voieste.

        1. Ferice de voi! Se pare că nu numai poporul elvețian este unul fericit, dar și cei care trăiesc sub cerul elvețian își găsesc fericirea…

          1. Elvetienii nu-s genul fericiti, din contra. Sunt calmi, dar incrancenati si stresati. Genul care se autoflageleaza cu reguli :D. Rusii sunt genul fericiti :D.

    2. Vladimir, nu e chiar asa :) Nu a mers la o conferinta ci la cu o totul alta treaba, unde nu a mers de la Universitate ci de la serviciu… și pe langa asta sta 10 zile la Viena, ma rog, deja sunt ca si trecute :) Eu la Sibiu am petrecut trei zile in total, mâine mă întorc în Cluj… Dar da, ai dreptate fizicienii sunt simpatici, deci abia aștept să vină acasă… hai că și revederile au farmecul lor ;)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.