Unforgettable… Rome

Era o seară de noiembrie, o duminică seara de noiembrie și prima aterizare noaptea, cumva deasupra mării și a luminilor blânde din Cetatea Eternă. Nu era o seară caldă, ba destul de răcoroasă, simțeam miros de mare, iar la radioul din microbuzul ce ne ducea spre hotel se auzeau Natalie și Nat King Cole cu a lor Unforgettable. Am zâmbit, în ideea în care aș vrea ca în fiecare oraș de care urmează să mă îndrăgostesc să-mi fac intrarea așa.

În Roma nu aveam reper, dacă în Paris am turnul luminat, în Roma noaptea nu am știut după ce să mă uit și așa am ajuns în față la Hotel Sant Angelo cu Castelul în apropiere, apropiere pe care i-o intuiam doar. La hotel, deși unul de mai multe stele decât în mod obișnuit, aveam geam spre curtea interioară, era târziu și Roma nu dorea să mi se dezvăluie atunci, era prea repede, trebuia să adorm și să mă trezec abia când zorii se spărgeau de nerăbdarea mea. Acesta era planul ei cu mine. Trebuia să ajung la Ponte Sisto la o întânire la ora 8 și m-am gândit să o iau pe jos. Mi-aș fi dorit din suflet să fie o întâlnire romantică, dar nu era…

Acum dacă mă gândesc la Roma, mă gândesc la acea dimineață, am scris o carte în gând de la Ponte Sant Angelo, la Ponte Sisto. O poveste frumoasă mi-a trecut prin minte și nu mă puteam apăra de ea, o poveste în care un El și o Ea, se regăsec după mulți ani la ora 7 dimineața, în fața Fântânii lui Bernini (Fântâna celor patru fluvii) în Piazza Navona. M-am oprit să le fac o fotografie personajelor mele invizibile și mi-am trecut pașii spre Campo de Fiori unde negustorii începeau timid să-și etaleze mărfurile. Mi-am văzut personajele trecând în urma mea, El îi cumpără un buchet de lalele, Ea îi zâmbește ca și atunci demult, când s-au cunoscut ei…

Am urmat o nălucă și am ajuns pe altă stradă decât trebuia, m-am trezit la realitate când nimic în jur nu mi se mai părea romantic și am aruncat un ochi grăbit pe hartă, o luasem din Campo de Fiori pe o stradă paralelă și a trebuit să revin. Mă opream din când în când pentru fotografii de aveam senzația la un moment dat că nu voi ajunge niciodată la Ponte Sisto. Și totuși, la un colț de stradă mi-am revăzut personajele, le-am urmat până la destinație, ei ținându-se mână, eu singură și visătoare în spatele lor… Când am urcat pe pod și am văzut Tibrul învolburat curgând parcă fără țintă, El se părea că își scoate pălăria și mă salută, iar Ea mi-a zâmbit cu subînțeles. Dincolo de ei nu vedeam numai cupola celei mai mari catedrale din lume și chiar mă simțeam în centrul lumii.

… dacă vreți ca personajele mele să prindă viață, click aici…

___________________________

Iar AZI când m-am trezit, mi-am amintit de Oferta de Paște la Roma de la Tamicris Tours, și aș merge, dar de data asta nu singură și nu cu treabă :)

Ponte Sisto