În ultima zi a lunii februarie, vreau să mă achit de două restanțe la capitolul lepșe despre cărți: prima vine de la Kadia, iar a doua de la Vienela. Nu am vrut să rămână nefăcute având în vedere că tratează un subiect drag. Însă trebuie să mărturisesc că fac tot mai greu lepșele, indiferent de subiect, nu știu de ce, dar parcă “în tinerețea blogului” eram și mai entuziasmată de ele și le lucram mai cu spor.
Să trecem la treabă, deci:
Kadia, nici să mă omori nu pot face leapșa cu personaje numai din 2012, dar căutând prin toate personajele întâlnite, poate că o ieși ceva:
- A – (Adso – Numele Trandafirului – Umberto Eco)
- B – (Miss Brodie – Domnișoara Brodie în floarea vârstei – Muriel Spark)
- C – (Chloe – Eseuri de îndrăgostit – Alain de Botton)
- D – (Dean Moriarty – Pe drum – Jack Krouac)
- E – (Ella – Cele patruzeci de legi ale iubirii – Elif Shafak)
- F – (Firmin – Sam Savage)
- G – (Gură de Aur – Narcis și Gură de Aur – Hermann Hesse)
- H – (Hassan – Vânătorii de zmeie – Hhaled Hossieni)
- I – (Ivan Ilici – Moartea lui Ivan Ilici – Lev Tolstoi)
- J – (Jubilo Chi – La fel de iute ca dorința – Laura Esquivel)
- K – (Karenin – Anna Karenina – Lev Tolstoi)
- L – (Lolita – Vladimir Nabokov)
- M – (Mirona – Cartea Mironei – Cella Serghi)
- N – (Nono – Renata Caragiani)
- O – (Oscar – Oscar și Tanti Roz – Eric Emmanuel Schmitt)
- P – (PI Piscine Molitor Patel – Viața lui PI – Yar Martel)
- R – (Raskolnikov – Crimă și pedeapsă – Dostoieski)
- S – (Sînziana – Arta Conversației – Ileana Vulpescu)
- T – (Tom Robinson – Să ucizi o pasăre cântătoare – Harper Lee)
- U – (Ursula – Un veac de singurătate – Gabriel Garcia Marquez)
- V – (Veronika – Veronika se hotărâște să moară – Paulo Coelho)
- W – (nu cred că știu!)
- X – (a, nu, nu știu)
- Y – (Yakuza Moon – Shoko Tendo)
- Z – (Zooey – Frany și Zooey – I.D. Salinger)
Vienela, sper să-ți placă ce a ieșit. Am verificat și nu mai răspunsesm la aceste întrebări, așa că totul e brand new aici, ca să ne ferim de dublu conținut :)
1. Când faci o pauză de la citit, foloseşti un semn de carte sau îndoi un colţ al paginii?
Semn de carte (am o colecție drăguță), nici nu îmi pot imagina cum ar fi să îndoi cărțile. Țin la ele ca la ochii din cap.
2. Ai primit în ultimul timp o carte? Dacă da, care a fost aceasta?
Da, de Crăciun, am primit o carte a cărților, 1001 de cărți de citit într-o viață.
3. Citeşti în baie?
Evident, e unul din locurile de citit preferate :)
4. Te-ai gândit vreodată să scrii o carte? Dacă da, despre ce?
Oooo, da, cred că orice cititor s-a gândit. Eu aș scrie una autobiografică, dar nu acum… la bătrânețe.
5. Care este cartea ta preferată?
Nu se poate răspunde la așa întrebare. Cine știe, cunoaște :D
6. Îţi place să reciteşti unele cărţi?
Recunosc că nu prea recitesc, încă sunt la momentul de citesc.
7. Ce părere ai despre o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciezi şi ce le-ai spune?
Ah, daaa, mi-ar place la nebunie să mă întâlnesc cu autorii mei preferați. Cum ce le-aș spune? Cât îi apreciez și apoi am discuta poate, puțin despre cărțile lor, așa ar fi frumos.
8. Îţi place să vorbeşti despre ceea ce citeşti şi cu cine?
Îmi place să vorbesc și pe blog și față în față. E o mare bucurie să întâlnesc pe cineva cu care pot vorbi despre cărțile pe care le-am citit.
9. Care sunt lucrurile care te determină să alegi o carte anume?
Caut informații pe net și de multe ori găsesc inspirație în bloguri, sau pe site-urile librăriilor și editurilor.
10. Care crezi că este o “lectură obligatorie”, o carte pe care toată lumea trebuie să o citească?
Ar fi câteva lecturi obligatorii, îmi vine în minte acum, Cum să ucizi o pasăre cântătoare, o carte despre viață, toleranță, dragoste, copilărie și demnitate. Frumoasă carte!
11. Care este locul tău preferat pentru lectură?
Undeva într-un parc pe o bancă, sau pe plajă, sau de ce nu… în pat.
12. Când citeşti, asculţi muzică sau preferi liniştea?
Liniștea, eu, carte și povestea noastră ;)
13. Ai citit cărţi în format electronic?
Am citit, dar nu-mi place să le citesc așa. Poate sunt demodată rău, dar paginile palpabile pe mine mă fascinează. Mirosul de carte e ca cel al unui iubit, ți-l amintești și după ce “s-a încheiat povestea”…
14. Citeşti numai cărţi cumpărate sau şi cărţi împrumutate?
De toate felurile, dar nu neg că îmi place să am o bibliotecă frumoasă.
15. Fă un top 5 al celor mai bune cărţi/serii pe care le-ai citit vreodată:
Nu pot, cred că aș recomanda cel puțin 250 de cărți care mi-au plăcut la nebuie, le-aș face o nedreptate dacă aș numi doar 5.
OK, nu dau leapșa mai departe, căci numai eu știu de câtă vreme o am în draft și lucrez la ea printre “picățele”… Dar dacă totuși cineva are chef, musai o fi să-mi lase link spre leapșa rezolvată ;)
4 comentarii
Spre rusinea mea, nu am citit cartea Cum sa ucizi o pasare cantatoare, desi am auzit numai de bine despre ea. Dar anul acesta spre sa rezolv si aceasta problema.
Multumesc, Bia.
@Vienela: ți-o recomand din toată inima, este o carte ATÂT de frumoasă! Te pup și îți doresc o primăvară minunată! :*
Oh, si uitasem de leapsa asta, dar mi-a placut cand am facut-o mai ales ca aveam 2-3 variante pentru litere comune si in continuare nu am personaje pentru litere ciudate :)
Parca nici eu nu mai ajung sa fac lepsele primite, mai ales ca am cateva zeci de ciorne deja cu subiecte pe care vreau sa le tratez, desi ma distreaza in continuare ideea de leapsa.
@Kadia: :)) păi eu pentru două litere nu am găsit deloc :))