Visând la… Capalbio

url-2Anul trecut, într-o zi toridă de iulie (și se știe cât de cald a fost în iulie anul trecut) inauguram o rubricuță pe care am intitulat-o Visând la… unde credeam eu atunci că o să mai încarc destinații mai puțin cunoscute, dar care mă fascinează în 3 secunde și mi le voi pune pe lista de “visat și apoi plecat”. Dar nu știu de ce am abandonat total rubrica (și nu, nu pentru că nu am mai visat la greu, doar mă cunoașteți).

Azi dimineață, obosită după drumul prin țară și fără chef de a vă povesti încă (deși o să povestesc, promit!) ce am văzut și ce am făcut, am dat peste o fotografie, genul acela care îți poate da toată săptămâna peste cap pentru că vrei nu vrei gândurile tale vor zbura în acea direcție. Fotografia este din Capalbio, o așezare micuță din apropiere de Grosseto, Toscana. M-a uimit mai cu seamă că nu aveam habar de ea și credeți-mă pe cuvânt că am în minte multe locuri de acolo, le studiez cu grijă și încerc să le asimilez pentru când o să mai ajung în zonă.

De Capalbio nu știam și acum mă gândesc de câte altele asemănătoate nu știu!?! Așa că mi-am început săptămâna asta plină de zăpadă, la mine, cu un sat colinar aflat sub soarele Toscanei… Să aveți o săptămână frumoasă și voi ;)

409472_2195645185666_1813462094_nFoto

15 comentarii

  1. Asta da un loc la care sa tot visezi! Iti doresc sa ajungi intr-o zi acolo. Nu stiam de el, dar arata dragut. De fapt cate locuri frumoase si necunoscute se ascund prin Toscana….

  2. Să crezi tu că e așa însorită Toscana! Acum e frig, plouă și este întunecat.
    Dar sunt de acord cu tine că, în Italia, aproape fiecare loc e frumos (în Sud, totuși, poți avea și surprize neplăcute).

  3. Oaaau! Cred ca a fost cumplit in timpul epidemiilor de ciuma in oraselul asta! Probabil era “de novo” repopulat de fiecare data. Acum inteleg cum a aparut legenda cu regele sobolan (rat king), e chiar usor de vizualizat ca puteau avea o densitate atat de mare incat sa para ca-s unul.

  4. Frumos loc ţi-ai găsit unde să începi săptămâna, să visezi cel puţin…:) Toscana este superbă, cine nu s-ar îndrăgosti de ea, cu siguranţă rămână frumoasă şi dacă nu e chiar tot timpul însorită… :)

  5. Culmea, chit că nu am umblat prea mult prin zonă, la Capalbio am fost (și e unul dintre locurile văzute fără aparat foto și cu telefonu descărcat:). Da, e doar una dintre așezările din Toscana la care se poate ofta! O săptămână frumoasă!

  6. @Ana: o veni și până o veni ne tot facem planuri :)

    @Miky: așa-i? :P

    @Larisa: sute, cred că o să încep să mă irit de-a binelea :))

    @Mirela: tot e mai însorit ca la noi :D

    @Vladimir: poate că ai dreptate!

    @Mira: offf, dar oare s-a mai îndrăgostit cineva de ea așa ca mine? :D

    @Monica: wow, deci chiar ai fost? ce tare, nu credeam ca o sa imi raspunda cineva ca fost, povesteste-ne mai multe :*

    @Alice: pai hai :*

  7. Eram la santo Steffano cu niște prieteni (în trei mașini) și eu am spus că iar am avut puțin timp și n-am văzut decât oameni, pahare, farfurii și tot ce implică ieșitul cu niște prieteni care cunosc locurile. Așa că am fost acolo unde vezi zidurile cetății, era primăvară timpurie, am privit livezi (oare așa le spune) de măslini frumos aliniați șezând pe niște trepte și apoi am mers să mâncăm de prânz(iar farfurii, iar tacâmuri, iar pahare:). Citisem undeva că toate așezările astea sunt la fel și nu merită să le vizitezi. Ba da. Și dacă intri doar în biserici, n=ai cum să vezi fix aceleași lucruri. Poate că e plictisitor să vezi mai multe orășele unul după altul, e drept.

  8. @Monica: auăleu, eu nu m-aș plictisi nici dacă m-aș plimba toată viața prin orașele astea colinare, le ador pur și simplu, o singură imagine să vad dintr-un oraș de acest gen și mă topesc toată. Ești o norocoasă că ai ajuns până și la Capalbio :D :*

  9. or fi toate in acelasi stil, dar fiecare orasel are farmecul lui. recunosc, noi am vazut cam multe intr-o zi (5 adica) si obosisem de la caldura si mers pe jos, dar de plictisit, nu ne-am fi plictisit nici dupa 100.

    big like ptr capalbio, pare de vis!

Dă-i un răspuns lui Monica Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.