Bialog Cafe: copii, suflete, speranțe, atmosferă și zile de iarnă

Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi, în această dimineața bruma groasă a sfidat toate temperaturile de 10 grade de la amiaza fiecărei zile. Postul Crăciunului a început, iar marile magazine încep deja să aducă în prim plan podoabele de brad și jucăriile pentru toate gusturile. Inițial mi-am spus: “dar nu e prea devreme? doar ce stăteam pe un covor de frunze în Grădina Botanică!”. În esență însă nu este prea devreme, copiii, în special ei, deja sunt cu ochișorii larg deschiși și își completează în minte listele pentru Moș Crăciun. Ieri la Cora, un copiluț de vreo 4 ani îi spunea de zor taticului său “dacă Moșu’ mi-ar aduce asta aș fi așa de fericit!”.  O secundă am zâmbit timid, nu știam ce m-a încântat mai tare, inocența și drăgălășenia copilului sau fericirea nedisimulată a tatălui? Am avut toată seara în gând această întâmplare, până să primesc un mail de la Alina.

Vă reproduc pasaje din el pentru că trebuie să aflați de o campanie importantă, desfășurată în acest moment în România, trebuie să aflați pe ce baze, aproape inexistente își clădesc unii părinți fericirea, căci ea există, dar pentru unii e de muncit la ea, mai mult ca pentru alții. Nu îmi place neaparat să povestesc despre lucruri negative, dar atunci când ele pot clădi o cauză nobilă, nu pot să rămân indiferentă:

Asociatia Copii Suflete Sperante este o asociatie infiintata de trei cupluri de parinti care au copii cu dizabilitati neuromotorii. Ideea lor e una foarte simpla: facand un calcul al cheltuielilor facute pentru cei mici in strainatate, si-au dat seama ca ar fi in puterea lor, ajutati de noi, sa construiasca un centru medical pentru acesti copiii la Constanta. E nevoie de 50 000 de donatii de cate 100 de RON. Pentru fiecare donatie se ofera un tricou, inscriptionat cu un numar unic, de la 1 la 50 000. Bineinteles, orice suma este insa binevenita. (http://www.copiisuflete.ro/construieste-sperante). Cu cat proiectul e dus la capat mai repede, cu atat mai repede vor avea cei 50 000 de copii cu tulburari neuromotorii din Romania parte de un loc in care sa fie tratati cu tratamente de ultima generatie. Viata lor nu e una usoara, cei care au parte de parinti care se pot zbate fac terapie fizica acasa,cu mamele, restul…nici macar atat.”

Știu și Alina mi-a spus; Nu putem ajuta pe toată lumea, nu putem ajuta toți copiii din lume să se bucure de Moș Crăciun și nici toți părinții să ajungă fericiți ca tăticul de ieri din Cora, dar totuși aici este vorba de 50.000 de copii care merită șanse, cât mai multe șanse la vieți mai bune. Vă rog să nu vă întrebați de ce doar 50.000 de copii, pentru că totuși între 50.000 și niciunul e o diferenă de 50.000, o diferență pe care fiecare din noi o poate face. Nu o fă pentru că suntem în Postul Crăciunului, fă-o pentru că dacă ar fi aici vorba și de copilul tău ai ști să prețuiești mai mult fiecare clipă și fiecare moment din an.

Foto

11 comentarii

  1. @Alina: de fapt toți avem puteri de îngeri, că NU ne folosim puterile ca să clădim lucruri bune… este tristul adevăr :*

  2. Bia, cand le vad pe mamele astea cum conduc campania asta ca niste soldati curajosi, eu imi spun ca exista speranta pe lume. Pentru ca fac totul sa aduca terapii care exista in tari ca Macedonia dar la noi nu – mamele care au copii cu asemenea probleme pot apela la asociatie, o spun si aici, pentru ca vor primi macar sfaturi si sustinere, si conteaza enorm, cred eu.

    Putin cate putin, cu fiecare pas facut, ne indreptam spre centrul ala medical, si orice ajutor conteaza. Iar articolul asta e unul vesel, pentru ca e despre speranta, asa cum am spus. Oameni care nu stau cu mainile in san, ci chiar fac ceva.

    Inca o data multumesc!

  3. @Blogul pentru copii: desigur, vă mulțumesc :)

    @Alina: te îmbrățișez cu drag >D< @Cris-Mary: oameni pentru oameni, nu? :*

  4. Buna Bianca !
    Sunt Mada , mami a lui Alex- Cristian,suntem parte a “Asociatiei Copii Suflete Sperante”.
    Si dorim sa iti multumim in numele tuturor pentru ca esti alaturi si in special pentru ca ti-ai facut timp ca sa te gandesti la noi.
    Iti dorim numai bine ! :-)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.