10 modalități de a petrece Crăciunul lui 2012

Dacă săptămâna trecută ne-am amuzat puțin și nu numai, pe baza celor 13 idei de a petrece Revelionul 2013, azi revin la o Sărbătoare care mie îmi place cu mult mai mult. Și nu știu cui nu-i place? Desigur vorbim de Crăciun, probabil cea mai minunată Sărbătoare din câte există, care aduce cele mai fantastice zile din an. Eu îl voi sărbători în acest an pe ce-al 28 Crăciun și dacă e să mă întrebați știu exact ce am făcut în ultimele 20 și mai știu că TOATE cele 27 de până în prezent au fost petrecute în unul și același loc, la Ineu… De pe unde oi fi fost plecată eu am știut una și bună, de Crăciun trebuia să mă întorc acasă.

Așa că voi începe cu asta:

1. Crăciunul acasă cu familia. Se spune și nu doar se spune, că nicio Sărbătoare nu e mai “de familie” decât Crăciunul. Crăciunul înseamnă 3 zile (24, 25,26). Și dacă pe 25 sau 26 mai plec prin vizite, seara de Ajun este prin excelență seara în care stau acasă. E cea mai frumoasă seară din an și nu mi-o pot imagina decât acasă, cu brad, cu Moș Crăciun, cu miros de mâncare bună, cu focul ce arde în sobă și cu ai mei pe acolo fiecare agitându-se pentru câte ceva și poate să sune cât toate clișeele de pe pâmânt, dar uite fix așa e la mine. Cred că ai mei de la Ineu au un mare merit pentru asta, ei au creat mereu atmosfera care mă chema acasă. Și voi mai merge de Crăciun la Ineu, iar atunci când nu voi mai avea pentru ce, o să port atmosfera asta cu mine mereu și voi încerca de fiecare dată să recreez Crăciunul de la Ineu indiferent unde mă voi afla.

Deci toate cele ce vor urma sunt doar posibile idei, eu nu le-am încercat, dar toate îmi sună bine auzite pe al alții :D

2. Crăciunul cu colindul. Asta e un obicei frumos și dacă îl practici de mic, o să-l tot practici. Când eram la școală mereu colegii mei se organizau și mergeam în grup la colindat. Evident se colindau între ei, apoi treceau pe la alții și neaparat pe la profesori. Era ceva drăguț, dar era ceva care m-ar fi făcut să lipsesc de acasă în Ajunul Crăciunului. Așa că nu mergeam, dar îi primeam dacă treceau pe la mine. Și în prezent am prieteni care se întâlnesc și pornesc la colindat fie în Ajun fie chiar în ziua de Crăciun. Dacă e să-mi placă ceva tare de tot, e că măcar în acest fel nu se pierde tradiția și uite, asta e o formă de socilalizare pe care chiar nu o poti face… pe net :)

3. Crăciunul cu prietenii (mini petrecere). Petrecerile de Crăciun am observat că sunt pe modelul celor de Revelion și au loc în Ajun sau a doua zi de Crăciun. Există locaruri care organizează așa ceva, dar nu de anvergura Revelionului. Ori, mai mulți prieteni la cineva acasă cu cântec, joc și voie bună, doar și în Biblie ne zice că este o Sărbătoare a Bucuriei. Și mai știu un grup de prieteni (mai mult cunoștințe unii din ei), care după ce termină de colindat toți “boierii” trec la o petrece în discotecă.

4. Crăciunul la munte. În special pentru cei care practică sporturi de iarnă, Crăciunul la munte va fi cu siguranță unul cu dublă semnificație și deși prețurile sunt destul de ridicate în această perioadă, mulți preferă un pachet la un hotel sau cabană de la munte, unde există și mâncare tradițională și muzică bună și mai ales…. ZĂPADĂ!!

5. Crăciunul în Maramureș. Mai știți voi o zonă din România mai mediatizată de Crăciun ca Maramureșul? Până de curând, când eu îmi tot doream să ajung pe acolo, mi se părea un Crăciun ca în basme. Ce am văzut pe la TV cred că m-a influențat foarte tare. Faptul că tradițiile sunt așa de bine păstrate acolo m-a făcut sincer să-mi doresc să ajung odată să văd cu ochii mei cum se colindă pe la Botiza și pe la Săpânța, prin acele zone speciale din România. Vorbeam cu cineva recent și am auzit însă că nu în tot Maramureșul e așa, dar acolo unde merită mers, este din altă poveste.

Foto

6. Crăciunul la Viena. Așa cum destinația românească de Crăciun e Maramureșul, tot așa, destinația europeană de Crăciun pare a fi Viena. Numai eu știu câteva persoane care au petrecut deja măcar un Crăcicun acolo. Nu știu dacă o fi piața de Crăciun atât de populară sau ce altceva o fi, cert este că s-a transformat bine capitala Austriei într-un oraș ce întruchipează perfect spiritul Crăciunului. O tendință am văzut și spre Praga pe aceleași considerente cu specificația că la Praga e și mai frig și “așa trebuie să fie de Crăicun”, iar cele două orașe își dublează farmecul în perioada asta. Așa o fi?

7. Crăciunul în Laponia. Deja cunosc tot mai multă lume care a ajuns în Laponia, semn că nu e o chestie chiar așa de exclusivistă. Mulți au ajuns însă din păcate pe timp de vară, ceea ce nu cred că este același lucru cu a a ajunge iarna sau chiar în perioada Crăciunului acasă la Moșul cel cu barbă albă. Nu cred că este o destinație dedicată copiilor și la fel ca și la Disney oamenii în toată firea pot fi fascinație complet de atmosfera de acolo. Caută pe Google, Laponia in images și ai să vezi că niciun basm nu-ți mai trebuie. Ideea unui loc special al lui Moș Crăciun este genială și atrage ca un magnet făcându-i pe oameni mai puțin deranjați de strategiile de marketing pe care atât le detestă peste an.

8. Crăciunul într-o țară exotică. Probabil că cei care sunt sătui până peste cap de clima temperat continentală din mijlocul Europei vor alege un Crăciun la soare pe o plajă exotică și sunt detui care fac alegerea asta și pleacă prin Caraibe pentru toată perioada Sărbătorilor de iarnă. La cât iubesc eu vara ai zice că mă bate gândul, dar uite că nu. Dacă e să-mi placă frigul și zăpada, acum e momentul, de Crăciun. Dacă ar fi după mine, numai acum aș vrea să fie iarnă, din 20 decembrie până maxin în 7 ianuarie. Și niciodată nu mi-a dat prin cap să-l aștept pe Moș Crăciun venind pe o placă de surf. Dar nu neg că este și asta o experiență deosebită. Însă spiritul Crăciunului s-ar duce pe apa sâmbetei.

9. Singur de Crăciun. Da, este ceva ce nu-și dorește nimeni, dar la fel ca și în cazul Revelionului se poate întâmpla și dacă nu e vorba de ceva tragic, ci doar de o conjunctură, trebuie luată ca atare și încercat să îi supraviețuiți. Probabil că m-aș simți aiurea, dar tot mi-aș cumpăra un cozonac (pentru că nu știu să fac), tot mi-aș lua o crenguță de brad să o am acasă, câteva bomboane de pom și tot aș porni o instalație. Probabil aș asculta o colindă/două și cel mai probabil m-aș băga la câteva filme speciale de Crăciun; dintre cele pe care le recomand se numără A Christmas Carol (1999) și Miracle on 34 Street (1947), dar poate că voi scrie un articol special despre filme frumoase numai bune pentru Crăciun (unele nu sunt neaparat cu Crăciunul în prim plan, dar sunt liniștitoare și cu mesaj).

Foto

10. Alte “lucruri” de făcut de Crăciun:

  • de citit cartea A Christmas Carol a lui Charles Dickens (știu pe cineva care o recitește în fiecare Ajun de Crăciun)
  • de mers la Biserică cu mama sau bunica (un exercițiu perfect de a lua pulsul unui sătuc sau orășel)
  • de primit colindători și de cinstit cu plăcinte, fructe și vin, nu cu bani
  • de luat mese cu cei dragi fie că sunt familie, rude sau prieteni
  • stat la povești mai ales cu bunicii și aflat cu era Crăciunul pe vremea lor
  • urmărit desene animate, la mine dimineața de Crăcium are gust de Tom și Jerry ori Minunata lume Disney
  • făcut cadouri (eu ador, vă mai amintiți acest articol de anul trecut? e unul dintre cele mai dragi articole pe care le-am scris aici)
  • de băut cappuccino cu scorțișoară sau ceai cu bastonașe de zahăr (vaaai cât îmi plac!!)
  • imortalizat momente petrecute cu cei dragi și cu bradul împobobit
  • o altă indeletnicire dragă mie, răsfoit albume vechi cu poze
  • împodobiți frumos casa/spațiul în care o să petreceți Crăciunul, am găsit pentru voi (noi) un articol inspirațional
  • și nu uitați (deși mai avem o lună până intrăm pe bune în atmosferă): “Those who don’t believe in magic will never find it”

16 comentarii

  1. Subliniez din articolul tău: făcut cadouri. Mhm, serios?! :) De-aş avea drepturi ţi l-aş face bold cu roşu, poate citeşti şi tu, nu doar scrii.

    Cât despre o colindă de Crăciun a lui Dickens, e foarte tare şi filmul. Copilului meu i-aş dărui povaţa.

    Ultima idee – e frumos, dar şi scump în Laponia iarna. E mai puţin accesibil pe cont propriu şi nu e de minimizat clima locurilor, cu noapte continuă şi zăpadă până la streaşină, etc. Însă e frumooooooooos. Aş vrea să revin într-o iarnă. Te-vă iau cu mine, da?

  2. Hei, m-a emotionat tare de tot articolul tau. Mi-am adus aminte de toate sarbatorile din viata mea si pot spune ca unele au fost fericite. Insa nu in copilarie (cand totul era banal si simplist), nici in adolscenta (cand fugeam de acasa la petreceri absurde). In prima (si singura) mea casa a fost bine – un an, atat cat mai stat. Si un Craciun din doua – in Tenerife – a fost cu adevarat frumos. Nu cred ca voi fi bine anul asta, desi s-ar putea sa merg in Maramures… Multumesc pentru emotii. Voi incepe si eu o serie de articole dedicate, in decembrie:) Pup mult.

  3. Pfff Craciunul! Cui nu-i place Craciunul? Deja simt atmosfera, cam toate magazinele au inceput sa fie decorate, la fel si strazile, apar micile piete de Craciun…e o perioada tare frumoasa.
    Si eu am petrecut intotdeauna Craciunul cu familia, acasa, asa mi se pare cel mai frumos…
    Am petrecut un singur Craciun, acum 2 ani, aici in Franta, si va mai urma unul anul acesta…
    Pana la urma sarbatoarea e faina oriunde ai fi cred, atat timp cat esti cu cei dragi tie.
    Laponia suna minunat, dar vorba Lilianei, cam scump. Un alt loc care pe mine m-ar tenta foarte tare este Alsacia, prin vreun sat din ala cu casute de basm, jumate francez jumate german. Am cautat niste oferte pentru anul asta, dar este destul de scump…poate in anii urmatori.

  4. Si eu zic ca in familie e cel mai frumos. Anul trecut am facut rezervare la munte de Craciun, cu un mic avans platit si in ziua de Ajun am inceput sa plang ca eu vreau in familie. Asa ca iubitul meu a cedat si nu mai conta daca plecam la ai mei la Dragasani, la ai lui la Ploiesti sau daca ramaneam aici in Sibiu cu sora lui si sotul ei sau cu matusa si verisoarele mele. Asadar pe la 8 seara am plecat la ai mei cam o data cu Mos Craciun iar a doua zi dupa masa la Ploiesti la ai lui, trecand si prin judetul Dambovita pe la matusa lui fara ca nimeni sa stie…In 2010 am facut tot cam la fel dar in sens invers si a fost minunat cand am ajuns la ai mei fara ca ei sa stie ca vom merge acolo…

  5. @Lili: păi și care e inadvertența? :)) Am zis că îmi place SĂ FAC :))
    Da, Laponia este scumpă și iarna cred că e terbil cu intuneric de la prânz. Dar de ne iei cu tine, punem pile la Moș Crăciun :))

    @Ioana: abia aștept articolele tale :* Și te rog să nu zici că nu va fi bine anul acesta, viața e plină de surprize plăcute și de multă magie :*

    @Larisa: ufff, Alascia, daaaa, am văzut și eu imagini de Crăciun copleșitoare de acolo, sunt multe, multe locuri care chiar reușesc să arate mai bine ca în vederi și de multe ori iarna, chiar mai bine ca în basme :D

    @Ramona: ce frumos că ați putut să le faceți așa suprize părinților și rudelor apropiate, ai noștri știu că vom merge, noi peste an nu mergem prea des încolo și ei știu că atunci Crăciunul râmâne momentul în care ne vom vedea cu siguranță :)

    @Miky: e splendidă varianta și de pe acum îți zic: VA FI MINUNAT! :*

    @Aliceee: și eu, și eu :* O să ajungi și în Laponi, atât că doar nu ți-ai propus excat, până atunci, am uitat să te mai întreb: ai găsit ceva city-break Praga cu Dresda? Că știu că asta căutai :*

  6. Categoric, cel mai mult mi-ar placea sa petrec Craciunul in familie si cu prietenii de-o viata. Sa se auda focul in soba (sau semineu), sa bem vin fiert, sa miroasa a cozonac si, chiar, a tuica. Pentru majoritatea, lucrul asta este foarte la indemana.
    Sunt, insa, multi care traiesc printre straini si tanjesc dupa un Craciun cu cei dragi. Daca nu ii ai alaturi, oriunde ai merge, nu este atmosfera aceea mostenita din copilarie, cand simti ca ai tot ce-ti trebuie si nu mai ai nevoie de nimic. In lipsa, insa, poti sa adopti una din ideile Biancai, totul este sa faci ceva ca sa simti ca e Craciunul. Caci este un dar pe care e pacat sa-l irosesti.

  7. Craciunul il asociez cu mirosul de cetina, pomana porcului, zurgalai, cadouri si nu in ultimul rand cu familia. Shiny happy people :).
    Imi place sa fac cadouri dar cel mai mult conteaza inspiratia. Imi place sa privesc fetele celor care le primesc sa stiu daca i-am nimerit cum nu se poate mai bine.
    Iar in adolescenta la fiecare sarbatoare “craciuneasca” citeam Contele de Monte-Cristo, minunata creatie a lui Alexandre Dumas. Explicatie n-am dar ea este lectura sarbatorilor mele hivernale. :)

  8. Întotdeauna am petrecut Crăciunul cu familia şi cei dragi. Nu pot să-mi imaginez această sărbătoare altcumva; sau poate pot, dac-ar fi să fie în Praga :) Ştiu că pare un clişeu, dar cred că e singurul oraş din lume în care m-aş simţi ca acasă de Crăciun.

  9. @Mirela: daaaa, corect “totul este sa faci ceva ca sa simti ca e Craciunul”, dacă nu aș putea ajunge la Ineu, asta aș face, nu aș putea trata Crăciunul cu indferență, no matter what :*

    @Andreea: ce frumos!! Nu mai știu pe nimeni să citească atât de des Contele de Monte-Cristo, dar trebuie să fie fenomenal să ai acest obicei :*

    @Oana: nu, nu este un clișeu, am și scris în articol, știu că este o destinație preferată și sunt absolut convinsă că ar fi un Crăciun reușit acolo :*

  10. maaai cele 10 alte lucruri de facut de craciun mi se par rupte dintr-un cosmar (in afara de 6, 7 si 9) :P. Daca ar trebui sa fac primele 5 cred ca as sfarsi taindu-mi venele :)).
    adica, ce-i drept, probabil din motive mazochiste ma expun la cate una-doua torturi din asta pe an fiindca unoeri n-am cum scapa. cand ma incoltest tataile si incep sa imi povesteasca (singuri!!!!!!! ca eu nu intreb, fereasca sfantul) cum au facut ei craciunul in ’45-’55-’65 imi vine sa cad in cap de plictiseala, dar n-am ce face, suport ca-s (1) politicos si (2) supravegheat cu ochi atent. dar sa imi doresc eu asta? sa ii provoc eu sa o faca? niciodata! esti o eroina si te admir. daca tu poti trece intr-un craciun prin toate cele 10 puncte esti o adevarata mucenica in ochii mei!

  11. Eu nu-mi imaginez altfel Craciunul meu decat acasa, cu ai mei. Asa a fost intotdeauna si deocamdata nu vreau sa renunt la ritualul asta, ma face sa ma simt copil 100% :)
    In ultimii ani, asociez Craciunul si cu intoarcerea prietenilor care locuiesc in alte tari, cu stat la taclale si ceai cald.

  12. @Andra: da, la fel simt și zic și eu: Crăciunul=acasă=familie=prieteni și e tot ce avem nevoie, eu nu pot altfel, încă :)

Dă-i un răspuns lui Bianca Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.