Prima dată am întâlnit-o pe Diana aici pe blog şi mare mi-a fost mirarea să aflu ca este, la fel ca şi mine… :D de la INEU! Nu mi-am încăput în piele de fericire şi nu mi-a venit să cred. Apoi am devenit prietene pe Fb (da, apoi am devenit, nu înainte) şi văzându-i profilul am văzut că are şi ea blog, intru curioasă şi peste ce dau!?! Peste minunea Blushing Goodies, un site savuros, unde Diana îşi expune creaţiile… Şi ce am descoperit, înainte să ajung să o văd şi faţă în faţă, este cât de talentată poate fi. I-am şi spus că eu aş fi fericită maxim să am astfel de talente, dar n-am… :)
Când am împlinit aici 1000 de articole, Diana mi-a scris că vrea să-mi facă un cadou, un semn de carte. I-am mulţumit şi i-am spus că cel mai bine ar fi să îl primesc la Ineu (căci urma să merg în vacanţă) şi să ne şi cunoaştem, deşi Diana nu mai locuieşte acum la Ineu. N-am prea fost sigure cum se va întâmpla asta, sau ce programe vom avea, dar eu zic aşa: dacă TREBUIE să cunoşti un om, CEVA va face să te aducă faţă în faţă cu el. Deci n-am stabilit nimic şi cu toate astea ne-am trezit faţă în faţă la Zilele Ineului într-o aglomeraţie de nedescris. Aşa am cunoscut-o pe Diana. Să nu vă mai spun că am plăcut-o din primele 5 secunde, e atât de finuţă şi de boemă (!!). În plus am aflat în primul sfert de ceas că urmează să plece în vacanţă… în Toscana :)
Urma să plece a doua zi din Ineu şi cum nu avea cadoul la ea, nu ştia exact cum să facă aşa că l-am primit prin poştă câteva zile după. Nu doar că am primit semnul de carte promis, dar am primit şi o pereche de cercei superbi cu o culoare fenomenală. A fost o surpriza completă şi vreau să-i mulţumesc Dianei şi aici, să-i arat că apreciez foarte mult gestul şi că am o mare admiraţie pentru ce face.
Dacă doriţi să vedeţi ce talentată e fata asta frumoasă, intraţi şi voi pe site şi poate chiar vă va face cu ochiul una sau mai multe dintre creaţiile Dianei. Îmi plac oamenii cu pasiuni extraordinare, îmi plac FOARTE MULT! Mulţumesc Diana! :*
5 comentarii
:) sunt cu gura pana la urechi…tocmai le-am citit tuturor de la birou cuvintele tale frumoas! te pup si multumesc si tinem legatura :*
:) Ma bucur ca te-a bucurat articolaşul meu :) Tot am vrut sa scriu si iata ca azi a fost ziua ;) Cu mare placere, te pup, te imbratisez cu drag si abia astept sa ne mai vedem sa stam mai mult de vorba :)
O zi usoara la birou!
Bianca, daca esti din Ineu inseamna ca suntem (fosti) vecini, pentru ca eu sunt din Arad; e adevarat ca nu mai stau acolo de multa vreme; cu bine, vecina!
ce draguuut, cum v-ati gasit voi doua dar si cercelusii :)
@Lucian: daaaa, putem spune că am fost vecini, da :) Nici eu nu pot zice că mai locuiesc acolo de câţiva ani, stau la Cluj, dar tot mai înseamnă acasă şi la Ineu, doar acolo m-am născut, crescut şi locuit cam 20 de ani :)
@Miki: dap, incredibil, aşa-i?