Cred că m-am rugat cam prea tare să se mai răcorească, căci nu doream sub nicio formă caniculă în Câmpia de Vest. Caniculă aici înseamnă 40 de grade, iar eu mă simţeam în culmea iritării cu cele 34 de la Cluj. Oricum avem acum cu cel puţin 10 grade în minus, la 24 de grade te simţi mai stabil termic, dar eu mă învelesc noaptea cu două pături şi azi dimineaţă parcă un cactus îşi făcea apariţia la mine în gât.
Dar să trecem peste detalii şi să vă povestesc cum pe o vreme de noiembrie, ne-am îmbarcat câţiva oameni în două maşini şi am plecat duminică la Cetate la Şiria. Şiria se află la 30 de minute de Ineu, iar urcarea la Cetate se poate face din centrul oraşului, mergând cu maşina până la baza dealului, iar apoi urci abrupt per pedes cam o oră. Era cât pe ce să nu mergem când am văzut ce vreme se arată, dar am avut speranţa că până la urmă soarele ne va lumina calea şi va face revederea mai plăcută. Mai fusesem aici la final de clasa a III a cu doamna învăţătoare. I-a trebuit ceva curaj doamnei să urce până aici cu 30 de copii nu mai mari de 9-10 ani :)
Duminică dimineaţa situaţia se prezenta cam aşa:
Dar cum să te descurajeze nişte nori când ştii că trebuie să ajungi sus şi când ştii că orice febră musculară ulterioară îţi va aminti de o drumeţie cu prietenii cei mai buni?!? Să mă contrazică cineva la faza asta, dacă poate :)
Clau vocifera în spate că o să ne prindă ploaia, dar pe cum urcam se însenina tot mai frumos, astfel că ajunşi sus şi sătui de murea culeasă pe traseu, am avut parte de soare în vârful dealului, aşa cum simţit încă de la început. A fost un sentiment fantastic şi chiar m-am simţit pe o “gură de rai” acolo sus (v-am arătat ieri pe FB cum mă simţeam).
La întoarcere am intrat pe la Muzeul Ioan Slavici şi Emil Monţia, muzeu care din fericirea fericirilor a fost deschis duminica, preţ intrare 2 lei/adult. Mai fusesem acu’s 18 ani şi aici şi îmi aminteam de parcă ar fi fost ieri cum două colege au cântat preţ de două minute la pianul lui Monţia. Nu ai voie să faci poze în interior (niciodată nu am înţeles de ce în România au fixul asta, căci peste tot prin afară României acest lucru e posibil fără probleme). Deci, va trebui să mergeţi să vedeţi cu ochii voştri ce se află în acest muzeu. Ceea ce chiar vă recomand, dacă ajungeţi pe la Şiria (şi trebuie să ajungeţi barem pentru Cetate). Ia vedeţi dacă vă conving pozele ;)
10 comentarii
Faine pozele…faina excursia , in ciuda diminetii. Tare ma bate si pe mine gandul sa tragem o fuga… :)
nu, nu poate sa te contrazica nimeni :) asta cu pozele interzise nici eu n-am inteles-o, am patit-o o data si m-am enervat rau. dar se putea si mai rau, hai ca-ti arat si tie (http://intrefetecucuiete.blogspot.fr/2012/07/din-categoria-daca-ar-durea-prostia.html)
vacanta frumoasa in continuare :)
Uite cum te poti distra cu bani putini si un minim de efort. Nu trebuie sa investesti mult sa vezi, sa iesi putin in natura. Foarte frumoasa iesirea voastra si extrem de inspirata! 5 lei e un cosulet de mure, voi ați mancat pe gratis :)) si v-ati si distrat:D abia astept sa incepem si noi sa iesim :D si abia astept sa ajungem in zona voastra ca tere frumos e :D
Chiar asa e, nu trebuie sa dai o avere si nici sa traversezi oceane ca sa te bucuri de o excursie frumoasa… si mure ca bonus :) eu ma bucur de orice ocazie de a evada din spatiul obisnuit, iar prin Transilvania ai ce vedea, timp sa ai… Zile frumoase in continuare :)
ioi ce frumos. Norii si vremea diminetii … era doar inselatoare :D
Putintei nori nu strica.
Oricum, frumos ca loc de relaxare
Măi, vă aştept pe toţi în zonă dacă vă place aşa tare, să ştiţi că de la faţa locului totul este şi mai frumos şi atmosfera este fantastică… chiar ai ce să faci în zona asta, totul este să vrei şi poate uneori totul este să creezi frumosul tu însuţi. Vă pup pe toţi şi bucur că sunteţi cu mine oriunde merg :*