Pisa Romantica (ce poti face într-o seara ploioasă la Pisa)

Că să prindem un avion de 7 dimineața de pe aeroportul din Pisa, am convenit că ar fi înțelept să ne luăm o noapte de cazare chiar în oraș, astfel încât să nu ne agităm fără rost pentru a ajunge pe la 5:30 să stăm aiurea în așteptarea avionului. Un prim impuls a fost să nu ne mai luăm cazare deloc (eu încă mai cred că aceasta ar fi fost soluția cea mai bună), dar pentru că seara de la Pisa venea după câteva zile de mers non-stop și de vizite și de plimbăreală și fără să știm de răceala (viroza de început de toamnă), ne-am luat totuși o cazare la Pisa.

Am ajuns în oraș mai repede decât am preconizat și după ce am găsit hotelul (Celile pe numele lui), am zis că n-ar fi rău să ne mai plimbăm puțin, căci deși văzusem Pisa cu 4 luni înainte niciodată nu strică să mai vezi ceva în plus. Numai că… au început niște nori să se adune și niște stropi răcoroși să lovească pământul, deci ce facem? Începeam să mă întristez, când Clau a zis “știu că ți-a plăcut Câmpul Miracolelor cu turnul, hai să-l vedem și seara”. Dragul de el, înțelege, când vrea :)

Și așa am luat-o de la hotel spre Câmp și Turn, pe ocolite (abia la întoarcere ne-am dat seama că era de fapt la 5 minute de hotel)… Când ajungem pe Câmp norii nu făceau decât ca toată piața aia verde cu marmură albă să pară cumva ireală, norii și înserarea potențau culorile și amestecau senzațiile. În plus, vremea i-a alungat pe cei cu prea dârza dorință de a îndrepta turnul pentru niște poze, așa că numai bine am văzut cum arată Campo del Miracoli pe bune, fără cetele de turiști bezmetici.

Ne-am ales un pom (aka copac, căci sunt o mulțime de împrejmuiesc piața) și ne-am adăpostit sub el, coroana lui deasă protejându-ne chiar bine de ploaia și mai deasă ce cădea fără încetare. Așteptând să se mai domolească, am furat din seara aceea și din vacanța aceea peste 20 de minute superbe numai pentru noi doi și pentru contemplarea Turnului înclinat de la Pisa, acest simbol extraordinar, o operă de artă prin excelență imperfectă, dar admirat cu ardoare tocmai pentru imperfecțiunea lui. Cred că am avut o revelație în seara aceea… și un sentiment copleșitor de… bine, unul din momentele în care ȘTII că fericirea nu este o stare spre care trebuie să tinzi permanent, ci un sentiment  alcătuit din momente scurte și intense, memorabile. A fost prea frumos în Toscana ca să spun acum că acea seara a constituit punctul culminant al “ieșirii”, dar nu pot să nu mă gândesc cu drag la seara aceea pentru că seara aceea a fost unul din momentele în care am fost fericită și AM ȘTIUT!

Deși ne-am trezit a doua zi la 4 ca să o luăm pe jos spre aeroport (vă spuneam că la Pisa e posibil lucrul acesta), noaptea aceea m-am odihnit de minune. Poate fuga prin ploaie ca să cumpărăm sticlă de apă de la un magazin micuț pentru care am fost ultimii clienți în seara aceea, ne-a obosit suficient și ne-a relaxat peste măsură pentru un somn atât de lin… Ne puteam întoarce acasă..

Cu wishlist-ul la vedere (sau Dragă Moș Crăciun)

Dragă Moșule, mai ții matale minte cum ți-am scris eu prima scrisoare imediat ce am învățat să scriu? Poate că nu-ți amintești, caz în care îți povestec eu cum a stat treaba. Eram la mami la serviciu, la Sistem, doar știi că acolo am copilărit eu, nu? Nu mai știu Moșule ce ți-am cerut atunci, dar știu că atunci a fost chiar prima data când ai mei mi-au pus o felicitare în mână și m-au îndemnat să-ți scriu ție și să cer ceva ce aș vrea să găsesc sub brad. Cred că m-au lăsat chiar să o pun într-o cutie poștală, imaginează-ți, Moșule!

N-am practicat asta mulți ani, dar asta nu înseamă că n-ai venit an de an și mereu ai fost generos tare. Totuși anul ăsta îți scriu iar (sper că nu e prea târziu, mai sunt exact 15 zile până în Ajun), de aici, de pe blog că și așa țin un wishlist degeaba p’aici :D Poate vrei să te inspiri din el anul acesta sau poate vrei măcar să-i dai un like pentru anii viitori, știi tu că te voi aștepta în fiecare an :) Hai Moșule, fii de treabă și treci cu vederea dacă n-am fost cuminte ;)

Călătorii în Europa (căci ce-mi doresc eu mai mult și mai mult?) :)

  • Anglia: Londra, Marea Nordului
  • Austria: Salzburg, Hallstatt
  • Belgia: Bruxelles, Bruges, Ghent
  • Bulgaria: Balcik, Veliko Târnovo, Arbanasi
  • Croația: Lacurile Plitvice, Zagreb, Istria, Dubrovnik
  • Cehia: Praga
  • Danemarca: Copenhaga
  • Estonia: Tallinn
  • Franța: Valea Loirei, Coasta de Azur, Provence, Strasbourg, Lyon
  • Grecia: Atena, Zakynthos, Creta, Rhodos, Skiatos, Halkidiki
  • Irlanda: Dublin
  • Italia: Milano, Lacurile din Lombardia, Trieste, Napoli, Sorento, Positano, Costa Amalfitana
  • Macedonia: Lake Ohrid
  • Monaco: Monte Carlo
  • Norvegia: Alesund, Bergen, Fiordurile, Capul Nord
  • Olanda: Amsterdam
  • Portugalia: Porto, Lisabona, Algarve
  • România: Sfinx-ul și Babele, Ținutul Secuiesc, Mocănița în Maramureș, Iași, Piatra Neamț, Craiova, Tg. Jiu, Transfăgărășanul & Transalpina
  • Serbia: Novi Sad, Subotica
  • Slovacia: Bratislava, Munții Tatra
  • Slovenia: Ljubljana, Lacul Bled, Portoroz
  • Spania: Madrid, Warner Bros Park, Barcelona, Andaluzia
  • dacă mai “cad” altele pe horn… cu plăcere :)

Beletristică (de care nu mă mai satur niciodată)

  • 1001 cărți de citit intr-o viață
  • 1001 filme de văzut într-o viață
  • Revolutionary Road – Richard Yates
  • Visul meu, povestea mea – Celine Dion
  • Despre frumusețea uitată a vieții – Andrei Pleșu
  • Jurnal portughez – Mircea Eliade
  • La Taifas – Aurora Liiceanu
  • Jurnal de călătorie în China – Nicolaie Spătaru-Milescu
  • Despre frumusețe – Jadie Smith
  • Austria. O altfel de vacanță – Răzvan Marc
  • În intimitatea secolului 19 – Ioana Pârvulescu
  • Toamna patriarhului – Gabriel Garcia Marquez
  • Ochi de câine albastru – Gabriel Garcia Marquez
  • Ceas rău – Gabriel Garcia Marquez
  • Cronica unui morți anunțate – Gabriel Garcia Marquez
  • N-am venit să țin un discurs – Gabriel Garcia Marquez
  • Rătăcirile fetei nesăbuite – Mario Vargas Llosa
  • Paradisul de după colț – Mario Vargas Llosa
  • Casa spirtelor – Isabel Allende
  • Despre dragoste si umbră – Isabel Allende
  • Fiica norocului – Isabel Allende
  • Memorii ale unui bătrân crocodil – Tennesse Williams
  • Vorbește memorie – Vladimir Nabokov
  • Ada sau ardoarea – Vladimir Nabokov
  • Scrisori către o necunoascută – Antoine de Saint Exupery
  • Jurnalul unei fete greu de mulțumit – Jeni Acterian
  • Taxiurile torturii – Trevor Paglen
  • Aylin. O printesă în armata americană – Ayse Kulin
  • Uitați că ați avut o fiică – Sandra Gregory
  • Bine ați venit în infern – Colin Martin
  • Datorie de căpitan –  Richard Phillips
  • Joaca preferată. Frumoșii învinși – Leonard Cohen
  • Viața, cântecele și patimile lui Leonard Cohen – Mircea Mihăieș
  • Amos Oz – Să cunoști o femeie
  • Pământul sub tălpile ei – Salman Rushdie
  • Copiii din miez de noapte – Salman Rushdie
  • Harun și marea de povești – Salman Rushdie
  • Cum să uiți o femeie – Dan Lungu
  • Sunt o babă comunistă – Dan Lungu
  • Magicianul – John Fowles
  • Colecționarul – John Fowles
  • Decojind ceapa – Gunter Grass
  • Muntele Vrăjit – Thomas Mann
  • Cărarea pierdută – Michel Fournier
  • Din nou in provence – Peter Mayle
  • Viată de câine – Peter Mayle
  • Hotel Pastis – Peter Mayle
  • Lecții de franceză – Petre Mayle
  • Open – Andre Agassi
  • Istoria romanţată a unui safari – Daniela Zeca Buzura
  • Zece zile sub val – Daniela Zeca Buzura
  • Scrisoare către Japonia – Angela Hondru
  • Livada de mango – Robin Bazlez
  • The art of travel – Alain de Botton
  • Oraşele invizibile – Italo Calvino
  • Călător prin lumea mare – Bodgan Teodorescu
  • Veneţia e un peşte – Tiziano Scarpo
  • Marile oraşe ale lumii – Arina Avram
  • Dumnezeul lucrurilor mărunte – Arundhati Ray
  • Poveste despre două oraşe – Charles Dickens
  • Viaţa lui Pi – Yan Martel

Ghiduri de călătorie și albume de travel (pentru atunci când plănuiesc plecările sau pentru atunci când visez de acasă cu ochii deschiși)

  • Ghidurile turistice vizuale DK (editura Litera): Top 10: Barcelona, Creta, Madrid, Istanbul, Veneția, București, Insulele grecești, Cipru, Dubrovnik
  • Spectacolul lumii: arta de a călătorii (Anglia & USA) – Ioan Grigorescu (editura Neverland)
  • Drumuri de vis. Cele mai frumoase rute ale lumii (editura Aquila)
  • Destinații de vis. Cele mai frumoase destinații turistice din lume (editura Aquila)
  • Călătorii în orice anotimp (editura Litera)
  • Orașele lumii, pas cu pas. (Paris, Londra) (editura Ad Libri)
  • 100 de călătorii memorabile (editura Niculescu)
  • Cele mai frumoase 100 de locuri din lume (editura Teora)

Altele (sau ce aș mai vrea în plus)

  • Barbie (un vis mai vechi, un vis atât de mare încât nu vreau să aștept până fac o fetiță, din egoism vreau o Barbie “adevărată” numai pentru mine, căci și așa n-am avut niciodată o Barbie)
  • Set de ceai Tea for One (diverse modele căci știi că eu beau canistre de ceai pe zi)
  • Mănuși fără degete (nu întreba te rog)
  • Lampioane (just for for the fun of it)
  • Semne de carte inedite (niciodată n-am suficiente)
  • Bilete la un concert Celine Dion și/sau Eros Ramazzotti
În rest fericire, sănătate că în rest le avem pe toate… 

Bialog Cafe: cafea fierbinte, a venit iarna!

Și uite așa a venit și iarna și momentul în care să stăm la gura sobei cu o cană de cafea/cappuccino/ceai fierbinte în mână. Am găsit pentru voi niște articole atât de frumoase încât cred că cu greu o să mai plecați în dimineața asta la serviciu :)

Începem în forță cu un Top 10 al celor mai celebre expediții din istorie, articol care pe mine m-a captivat de tot. A fost lecția de istorie de săptămâna asta :D

Cu siguranță vă tentează un Revelion peste granițe. Vedeți ce părere au cei de la România Liberă despre acest subiect.

Târgul de Crăciun de la Sibiu este un loc și un eveniment la care vreau să iau parte, dar nu cred că anul acesta. Anul acesta o să dau o raită pe la Cluj, să văd dacă se aliniează și ei la ce târguri se fac în afară. Sibiul, văd in poze că este minunat în perioada asta și dacă nu aș fi știut că este Sibiul în poze m-aș fi întrebat de ce oare “numai în Austria și Germania vedem astfel de târguri?”.

Știți cine este Nicolae “Spătaru” Milescu? Puteți afla din acest articol mai multe despre acest călător celebru…

Răzvan Marc și-a lansat cartea la București, sper să ajung și eu la lansarea de la Cluj, de săptămâna viitoare :)

Ce n-aș da să o văd pe Angela Gheorghiu în Tosca lui Puccini, hmmm, undeva în Italia dacă se poate ;)

Poftă bună… sper să ne mai vedem la o cafea virtuală până la Sărbătorile de iarnă…

Foto

Cele mai drăguțe 10 hoteluri/pensiuni în care am înnoptat

După cum militam și aici pentru călătoriile la buget redus, sau mai pe românește ieftine, azi o să militez pentru cazarea la hoteluri de două și 3 stele (hai 4, dacă așa s-a potrivit), însă la prețuri bune (din categoria, cât dai atâta face). Din nou voi preciza că acest tip de cazare nu este pentru cei cu pretențiile până la cer (adică pentru cei cu bani mulți și nasurile prin aer, punct).

Ce încercăm noi prin cazările noastre, este să obținem cu bani puțini maximum de confort, care la noi se traduce prin: curățenie, cameră cu baie proprie și o bună situarea a hotelului față de obiectivele turistice și de mijloacele de transport, iar ca masă măcar un mic dejun inclus. Ce nu ne interesează în general este cam cât de mare este camera (eu disper pur și simplu când aud lamentări de genul: avea numai 12/14/18 mp!!!) căci doar nu am de gând să joc “mâța ascunsa” prin ea, nu mă interesează nici ce culoare au draperiile și nici ce fel de gel de duș au pus cei de la hotel în baie. Deci, dacă n-am de gând să stau toată ziua în cameră (și evident că n-am de gând) atunci la ce bun să plătesc în plus pentru nu știu eu ce fel facilități pe care poate nu le am nici acasă?? Am observat o tendință a multora care ajung prin hoteluri (și au mai și plătit prețuri derizorii) și se plâng de diverse “probleme” de genul: nu am avut perdea la duș, camera nu era luminoasă, era gălăgie și am auzit toate mașinile care treceau pe stradă, nu avea view interesant, recepționerul nu a fost politicos și alte inepții din astea care sincer, sincer… dacă te preocupă în vacanță ori ești tu ca om dificil din naștere ori nu-ți place compania (caz în care sorry), ori sincer te-aș întreba: “what’s your damage?”

În altă ordine de idei m-am hotărât ca azi să vă arat 10 dintre cele mai drăguțe și fără fițe locații în care am ajuns să-mi pun capul pe perină după zile de vizite și experiențe. Nu este un top, le iau la întâmplare și nu le fac reclamă ci doar vreau să vedeți cam cum arată unele locațile drăguțe la prețuri decente.

Theo’s Hotel în Agios Georgios, Corfu, Grecia este un hotel de două stele cu camere mari și piscină, condus de Theo și Elena, un cuplu de greci simpatici pe care jur că i-aș fi luat acasă. Mi-a plăcut în mod deosebit terasa pe care luam masa, mai ales seara când se aprideau felinarele. Hotelul este preferat în general de familiile de turiști englezi care-l iau cu asalt an de an. În general o rezrevare la Theo’s pentru lunile de vară este un real noroc. Mereu au hotelul plin de englezi și pâna acu’ câțiva ani nici nu era deschis publicului larg ci doar englezilor. Acum este, vi-l recomand pentru o vacanță la mare în Corfu.

Sant Angelo Hotel în Roma, Italia este un hotel de 3 stele cu adevărat frumos, situat în Piața Cavour în spate la Palatul de justitie și în vecinătatea Castelului Sant Angelo și a Vaticanului. Dacă ar fi să zic ceva de rău aici, ar fi faptul că mi-a fost cam frig în camera aia cu vedere spre curtea interioară. Altfel hotelul este foarte bun, strada pe care este situat este plină de cafenele drăguțe tipic italiene.

Aquamarina Boat Hotel în Budapesta, Ungaria este cel mai inedit hotel în care m-am cazat. Este practic un vapor de 4 stele ancorat pe Dunăre. Camerele au fost deosebit de drăguțe, iar micul dejun foarte bogat așa cum numai în Ungaria și Austria poți mânca. Am petrecut un revelion mișto pe vapor. Am auzit de curând că există unul la fel și la Bratislava, evident tot pe Dunăre și mă tentează să-l încerc. Mă distrează tare denumirea de Botel cum mai este denumit.

Hotel Orcagna în Florența, Italia este cel mai frumos hotel de 2 stele în care am stat vreodată. Camerele aveau nume ca Musica, Poesia, Cinema etc. Foarte interesant cum hotelul acesta era aproape de centru și departe în același timp, iar micul dejun l-am luat în cea mai cochetă sală de mese tipic italiană în care mi-a fost dat să stau. Este de reținut pentru orice vacanță în Toscana.

Hotel Panorama în Cluj Napoca, România este un Aparthotel destul de nou dar foarte frumos și bine situat în Baciu, un pic departe de centrul Clujului, dar cu o atmosferă pitorească mai ales iarna, dată de pădurile din jur. Un alt concept de hotel de apartamente mai puțin promovat la noi dar care tind să cred că câștigă din ce în ce mai mult teren pentru famillile numeroase și grupurile de prieteni. Noi am ajuns aici prin bunăvoința prietenilor de la plimbarici.ro :*

Affittacamere La Torre în Corneglia, Cinque Terre, Italia este cel mai frumos loc în care ne-am cazat până acum. A fost și cazarea din “luna de miere”, dar nu am mers pe principiul “e luna de miere deci dăm oricât”, chiar nu am considerat că este cazul de așa ceva. Dar, am avut noroc, căci am avut parte de o camera mare, luminoasă și cochetă, cu baie cu geam și cu balcon ce dădea spre mare. Auzeam noaptea valurile, nu ne puteam dori mai mult!

Pensiunea Madara în Viena, Austria a fost o reală surpriză pentru mine căci nu seamănă cu nicio pensiune din România. Este recomandată familiilor cu copii sau vacanțelor cu prietenii datorită conceptului de apartament cu două camere, bucătărie și baie. Foarte aproape de MariaHilferstrasse o recomand cu căldură pentru cazare și celor care vizitează capital Austriei pentru lungi sesiuni de shopping.

Hotel Centrale în Mestre (Veneția), Italia este un hotel de 3 stele din Mestre preferat de cei nu vor să dea în luna august triplu pe o cazare la același nivel în lagună. Hotelul dispune de un număr impresionat de camere, însă destul de micuțe (după unii). Micul dejun a fost delicios, iar recepția mi s-a părut una dintre cele mai cochete pentru un hotel de categoria lui. Din spatele hotelului se ia un bus pana Piazza Roma, intrarea in lagună. Nu voi fi ipocrită și voi recunoaște totuși că îmi doresc și o cazare în lagună… cândva.

Hotel Anda în Sinaia, România este un hotel de 4 stele situat în centrul stațiunii Sinaia, vis a vis de primărie și la 5 minunte de teleferic. Recunosc că aici mi-a fost plătită șederea și am auzit că ar fi puțin cam scump (peste ce obișnuiesc eu să plătesc). A fost drăguț, dar nu l-am considerat de fițe. Exteriorul este mai frumos ca interiorul.

Hotel Manzard Panzio în Budapesta, Ungaria este un hotel de 3 stele din Budapesta situat undeva la periferia metropolei, dar de unde un mașina sau metroul aflat la 5 minute pe jos, ajungi în alte 5 minute în centrul orașului. Camerele de la mansardă sunt cele mai drăguțe, iar dacă plouă este minunat să adormi văzând cum ploaia bate în geam (am avut parte de o după amiază ploioasă în care doar am dormit, deși eu în general după amiază nu dorm niciodată). Văd din pozele de pe site că au și piscină, atunci când am ajuns noi nu aveau… Un punct în plus.

Acolo unde am găsit site-ul hotelului am dat link spre hotel direct, unde nu, vedeți și voi ce am ales. Oricum voi căutați pe net și găsiți pentru fiecare în parte mai multe rezultate. Dar ca sfat, ca și concluzie sau în loc de ea pot să vă spun că totul stă în atmosferă nu în condițiile propriu-zise. Dacă cei de la hotel pun un accent pe atmosferă, totul curge indiferent de stele hotelului. Iar dacă nu e cu atmosferă vă recomand să o creați voi, pentru voi, cel puțin o să treceți mai bine peste disconfortul momentului. Garantez!

Sfântul Nicolae (Mikulas)… cu 11 ani în urmă

Da, țin minte chestii, lucruri și mai ales momente din trecut care m-au făcut să mă simt într-un mare fel. Aseară mi-am amintit de cea mai frumoasă noapte de Mikulas (așa se zice pe la noi), noapte de miercuri spre joi, dacă îmi amintesc eu bine, o noapte cu ei mei, poate aș putea-o numi ultima seară de Mikulaș din copilăria mea :) Atunci când am primit American Cola, ciocolată și niște napolitane incerte și ne-am uitat toți trei la Matilda… cu un pic de efort vă spun și cu ce eram îmbrăcată (dar nu contează). A fost doar un stop cadru pe unul din acele momente magice, de care ne agățăm cu disperare, să nu le uităm, să le ținem încă vii, să le iubim!

Aseară a venit iar Moș Mikulaș, cu un concert (pentru al doilea an consecutiv) a lui Ștefan Hrușcă, “vocea Crăciunului în România”, cum frumos îl numea cineva. Am poze, am primit autograf și (spre disperarea, neexprimată, a  lui Clau, sper ca la anu’ să ajungem iar). La voi a venit Moșu? Ce ați primit?

Farah Pahlavi – Memorii (Iranul așa cum nu-l cunoaștem)

Titlu: Memorii

Autor: Farah Pahlavi

Editura: Rao, 2004

Traducerea: Raluca Bucur

Nr. pagini: 384

Preț: 6 lei în Anticariatul Dacia, Cluj Napoca (chilipir)

Nota: 10/10

Am tot zis pe aici că printre preferințele mele literare se regăsesc volumele de memorii, jurnalele și (auto)biografiile, dar nu știu chiar câte dintre ele mi-au plăcut atât de mult ca și Memoriile, ultimei regine a Iranului, Farah Pahlavi, sotia ultimului sah al Iranului Reza Shah Pahlavi.

Suntem avertizați de la început că ceea ce vom citi este pe alocuri o poveste de dragoste atât cu un bărbat cât și cu o întreagă țară, dar peste toate noi fi singurii care vom observa că da fapt este vorba și despre istoria morții unei țări pe cale de a deveni moderne și populare. Cartea, cu puternice accente patriotice, dar și cu accente sensibil diplomatice, dezvăluie adevărul despre ultima familie conducătoarea a Iranului și prin vocea unei femei rupe tăcerea asupra marilor probleme cu care se confruntă.

Farah Pahlavi își povestește întreaga viață și începe cu copilăria atât de fericită pe care a avut-o, apoi continuă cu adolescența petrecută între paginile romanelor și mai apoi ne este prezentată viața de studentă a tinerei care, la numai 21 de ani se căsătorește cu regele țării. NU aș vrea să credeți că povestea este una telenovelistică, adică ea nu este chiar o “oarecare”, este o tânără educată dintr-o familie bună, face parte din acea categorie de femei respectate și umblate peste tot prin lume, își face studiile la Paris, se îmbracă de la cunoscute case de modă, dispune de bani serioși etc. În același timp este și o fată serioasă, se distrează în limita bunului simț (dacă te poți distra altfel… ar zice unii, eu zic că poți), respectă valorile familiei și speră să-și întemeieze o familie solidă alături de un băiat de categoria ei.

Pe rege nu-l cunoștea decât dintr-o fotografie și recunoaște că mereu îl vedea ca pe un bărbat extrem de atrăgător, mai apoi îl cunoaște la Paris cu ocazia unei serate organizate de țara sa și ea participă în calitate de studentă eminentă ce face cinste Iranului, însă toate acestea până ajunge față în față cu el, printr-un concurs fericit de împrejurări, pe care de obicei îl numim destin.

Farah se împlică activ alături de soțul său în construitea Iranului modern și astfel dintr-o adolescentă cuminte se transformă într-o femeie puternică gata oricând să lupte cot la cot cu soțul său pentru o mai mare deschidere a țării. Sociabilă și foarte determinată Farah este extrem de hotărâtă să arate lumii o altă față a Iranului și aș putea spune că aproape că a reușit. Însuflețirea cu care vorbea despre țara sa, despre frumusețile ei necunoscute, despre cum își dorea ca Iranul să ajungă să fie o țară pe care toți să-și dorească să o viziteze, de care turiștii să fie cu adevărat intresați, toate te făceau să-i dai credit femeii acesteia, dorea să schimbe în bine tot ce putea fi schimbat, iar regele o privea cu mare încredere. Unde mai pui că devenise iubită, populară și lumea o plăcea, o simpatiza pentru ce era și pentru ce dorea să facă.

Cu toate astea, cu toate normele politice și sociale pe care le învățase și cărora dorea să se supună, Farah nu și-a neglijat atribuțiile ei familiale, de soție iubitoare și înțelegătoare și mai apoi de mamă preocupată de copiii săi, căci Farah îi dăruiește regelui 4 copiii (doi băiei și două fete). Și cu aceștia tabloul părea perfect, complet și nimic nu ar fi putut să le strice liniștea, dar, cu toții știm care este acum situația Iranului… și ce s-a întâmplat de fapt aflăm de aici cu lux de amănunte.

Reformele inițiate de către Shah Reza cunoscute sub numele de Revolția Albă, au devenit în timp motivul principal de dispută al clerului, mollahilor, partidului comunist și tuturor celor care își doreau (stupid, bineînțeles) ca Iranul să fie un stat dictatorial. Pe acest fond au loc o sumedenie de revolte care pun în discuție fondul religios al țării și astfel mulți din cei care au susțiunut familia conducătoare îi întorc spatele și militează pentru ceea ce va deveni Republica Islamică de mai târziu. În aceste condții Sahul și Regina nu doar că se simt amenințați, dar simt că viața lor ca oameni este în pericol și orice încercare de îndreptare de a situației eșuează lamentabil sub presiune și prin manipulări de mare clasă exercitate de cei care doreau schimbarea sistemului.

Forțați de împrejurări, membrii familiei regale se văd nevoiți să părăsească în ultimul moment Iranul și mulți ani vor hoinării prin lume, bolnavi și neconsolați după țara pierdută. Sahul Reza Pahlavi moare în exil, iar Regina după ce își schimbă de mai multe ori locația ajunge să traiască alături de doi dintre copii săi în USA. Cartea este una foarte tristă din acest punct de vedere. Familia regală, care a vrut atât de mult bine Iranului este aspru pedepsită atât de popor cât și de divinitate aș putea spune. La mulți ani după ce lucrurile s-au mai liniștit doi dintre copiii regelui (cei mai tineri dintre ei, ajunsi la maturitate acum) mor subit și oarecum suspect, fiica cea mică este găsită moartă într-un hotel din Paris, iar băiatul cel mic este găseit împușcat în locuința sa din USA (evident nu în același an, dar oricum tragic și similar, aceste aspecte nu sunt acoperite în carte, dar m-am documentat mai apoi de pe internet, simțind tonul din carte).

Ca o concluzie vă spun că aceasta a fost printre cele mai frumoase cărți de “istorie” citite vreodată, poate mai cu seamă că a fost scrisă de o persoană care s-a aflat în vâltoarea evenimentelor și care nu doar a relatat ca un corespondent neimplicat de la fața locului, dar a povestit cu sentiment și multă amărăciune despre cum o țară frumoasă și bogată s-a autodistrus (mai știm cazuri) și cum niște conducători cărora chiar le-a păsat au fost alungați și împiedicați să mai “calce” pe acolo. Sahul nu și-a mai văzut niciodată țară… iar țara sa nu a mai cunoscut niciodată gloria, după ce el a fost nevoit să o părăsească.

Niște imagini uluitoare din Iranul “poveștilor nemuritoare” dacă vreți…

Lucca – “doar după ziduri”

Am scris o postare chiar drăguță despre Lucca, avea tot ce îi trebuie ca voi să simțiți cât de mult mi-a plăcut mie în orașul lui Puccini și Boccherini… dar internetul și-a făcut puțin de cap, eu am crezut că e de la laptop (nu a fost fost), i-am dat un restart și… evident am pierdut tot ce am scris.

N-are rost să o iau de la capăt, nici nu aș mai avea răbdare, cred că trebuie să așteptați să ajung din nou în Lucca pentru a mă mai pune pe povestit câte în lună și-n stele despre acest oraș. Pe scurt (rezumat la ceea ce am scris și nimeni nu va afla vreodată) Lucca, deși un loc oarecum ocolit de cohortele de turiști este unul dintre cele mai frumoase orașe micuțe (după Ineu) :) pe care le-am văzut vreodată. Am zis că la o altă vizită ar fi frumos să ne punem “cartierul general” în Lucca și de acolo odihniți și surâzători să pornim în fiecare dimineață spre alte zări.

Sfaturi pentru cei care au înțeles din rândurile de mai sus că “nu vezi Toscana fără să te arunci până în Lucca”:

– căutați Piața Amfiteatru (greu am găsit-o căci noi avem un GPS cu personalitate proprie, după cum am mai spus) construită pe ruinele unui fost amfiteatru roman, este superbă și inedită

– așezați-vă la o terasă în acestă piață și savurați un vin sau o cafea (depinde de momentul zilei)

– plimbați-vă cu bicicleta pe metereze, noi ne-am plimbat pe jos și a fost fantastic (imaginea mea despre toamna care tocmai a trecut este, a fost și va rămâne aceasta de mai jos)

– în exteriorul zidurilor se întind câmpii mai verzi care ale Angliei (sau cel puțin așa cred despre ale Angliei, din ce am auzit la Elton John), colindați aceste câmpii, iar dacă vremea o permite întindeți-vă pe iarba răcoroasă și citiți o carte despre o iubire romantică petrecută prin acele locuri (eu așa aș face)

– dacă plouă adăpostiți-vă în Catedrala di San Martino și ascultați minunata orgă (vedeți vitraliile și rugati-vă, mulțumind lui Dumnezeu că a creat acele locuri și că v-a dat șansa să le vedeți)

Lucca este un orășel minunat… (și un nume foarte frumos pentru un băiețel, așa cum Siena mi se pare un nume senzațional pentru o fetiță… șșșșș) ;)