Florența, bellezza!

Așadar am ajuns în capitala Toscanei într-o dimineață de sâmbătă cu mult soare și am ales să mergem să ne căutăm hotelul pe jos, traversând tot centrul. Am luat-o pe cel mai lat bulevard într-o anume direcție, care nici măcar nu știam dacă este sau nu cea bună și după scurtă vreme ne-am lăsat furați de vitrinele cu bunătăți. Ne era puțin foame și eu credeam că dacă beau ceva cald o să-mi treacă și durerea de gât, așa că am poposit la o cafenea care mi se părea mie mai drăguță, unde o tipă se agita de mama focului pentru fiecare client grăbit care-și servea cafeaua direct la tejghea. Am bănuit că este o cafenea bună din moment ce atâția ce păreau ai locului își începeau dimineața acolo. Am intrat, ne-am luat niște sandviș-uri și câte un cappuccino și ne-am așezat la măsuță (știm că la ei se plătește în plus o taxă pentru că le ocupi masa în local, dar am zis că merită un pic de răgaz, după atâta drum).

Imediat după colț de cafenea iată și Domul, Santa Maria del Fiore… IMENS. Era cândva cel mai mare din lume, dar și acum, pentru cine nu a văzut o catedrală mai mare, pare de necuprins. Facem un tur în jurul ei, vedem că deja (ora 10 dimineața) cozile la intrare în Dom și în cupolă sunt tare lungi, așa că nu intram, o lăsăm pe mai târziu. Ne învârtim prin piață și îmi pare rău pentru acest Dom, căci într-o piață mai mare ar fi cam de 100 de ori mai bine pus în valoare, așa e puțin înghesuit acolo, dar urma să mă obișnuiesc, muuulte valori sunt “înghesuite” în Florența și asta nu le răpește din farmec.

Foarte aproape de Dom se află Palazzo Vecchio, actualul sediul de primărie a Florenței, situată în cea mai aglomerată și populară piață din oraș Piazza de la Signoria, unde o replică a celebrului David al lui Michelangelo îți spune “bun venit în orașul artei”. Intrăm în palat, vedem imediat fântâna lui Cuppidon, după obicei (când vezi o fântână, când îți pui dorințe și arunci bani), aruncăm câțiva cenți în ea cu dorințele aferente, așteptând să se întâmple. Eu le mai aștept pe unele de la Roma, când în celebra Fontana din Trevi am aruncat monede peste amândoi umerii, acolo se zice că te întorci sigur dacă arunci banii, eu până acum nu m-am întors, dar a trecut numai un an. Așa că pentru dorințele de acum mai aștept oleacă ;)

Ieșim din Palazzo și la întrebarea lui Clau “ce vrei să facem acum?” îi zic că înainte de hotel vreau să ajung la Ponte Vecchio, căci acolo vreau de când am plănuit excursia asta. Și mergem spre pod intrând prin cele mai cochete magazinașe din lume și aici nu mă refer la magazinele marilor branduri ci prin cele tipice zonei, de agende legate în piele sau cele care vând mărunțișuri ca portofele sau semne de carte din piele. Niște splendori, să tot rătăcești prin ele. Și așa, dintr-un magazin în altul ajungem la Muzeul Gallileo Galilei, unde Clau vrea să intre la primbarea de dupa amiază, măcar l-am localizat și ne-am continuat drumul spre renumitul pod de care simți când te apropii căci e plin de turiști ca noi.

Ponte Vecchio e chiar frumos, din departare, din apropiere, de pe el, de sub el, e minunat, e mai frumos ca în poze. Aici zăbovim mai mult și facem și noi nenumărate poze. De aici o luăm agale spre hotel comentând cât de frumos ni se pare orașul deja, cât de înebuniți eram după el și cum nu știam unde anume să mergem după ce ne cazăm la hotel. Ce știam cu siguranță era că nu vrem să pierdem niciun minut făcând altceva decât a-l vizita. Vremea era pur și simplu splendidă. Ei, a fost un început bun… însă, ne-am mai schimbat apoi planurile, asta urmând să vă povestesc data viitoare.