După 2009 și 2010, când am așteptat cu sufletul la gură târgul de carte Gaudeamus, anul acesta am uitat de el complet, dar complet. Dacă nu era să trec ieri prin centru, trecea târgul fără mine.
Față de anii anteriori organizarea mi s-a părut mai bună, mult mai bună, atât pe partea de aranjare a standurilor cât și pe partea de lansări de carte. Lume multă a fost încă de la deschidere chiar dacă ea s-a desfășurat pe o ploaie torențială și pe un frig demn de noiembrie, nu de aprilie. Mi-a plăcut faptul că lumea s-a bulucit la cărți. Mi-a plăcut că am avut mai mult spațiu de manevră printre standuri. Mi-a plăcut că am ajuns la o lansare foarte interesantă a unei cărți despre Geopolitică. Mi-a plăcut faptul că a fost prezentă Irina Petraș și mi-a plăcut în general faptul că totul a fost făcut cu mai mult simț de răspundere.
Nu mi-a plăcut că din nou nu am văzut Polirom-ul (se pare că este ceva știut, ei nu vin la acest târg). Nu mi-a plăcut că parcă nu au fost așa de multe promoții ca anii trecuți și nici faptul că Blaga a lipsit cu desăvârșire (sau am eu toate cărțile deja?). A! Și nici lipsa lui Cioran :(
Din păcate (sau din fericire!) eu mi-am luat o singură carte pe care deja am și început să o citesc, căci nu e roman sau ceva de genul acesta, ci o antologie drăguță, o mare poveste în care au pus imagini și întâmplări din Nunțile Regale, asta ca să nu zic că nu mi-am luat chiar nimic.
În rest, cam toate editurile, librăriile din oraș, scriitori și cititori s-au adunat la un loc. Nu se compară cu acest târg, dar este totuși un eveniment cultural anual, serios și merită, dacă sunteți prin zonă, să-l vizitați să să vedeți despre ce este vorba. Cred că va fi deschis până duminică în aceeași locație: Piața Unirii, Cluj.
3 comentarii
Mie mi-a placut ca erau intr-adevar reduceri la preturile din librarii sau de pe site-urile editurilor. Eu nu am fost anul trecut, dar mi se pare ca fata de alti ani a fost parca prea mic spatiul, prea inghesuite toate. Aaaaa… si nu m-a impresionat nici un stand prin vreo prezentare ingenioasa sau macar diferita.
Iti doresc din suflet sa ajungi la acel targ. Poate anul viitor.
@3fmi: mie mi s-a părut mai mult spațiu anul acesta :))
@Vulpitza: ah… cândva poate oi ajunge… poate cu tine :*