Titlu: Să ucizi o pasăre cântătoare
Autor: Harper Lee
Editura: Venus, București, 1993
Seria Clasic
Nr. pag: 326
Preț: cred că 10 lei în Anticariatul din Polus Mall.
Dacă aș fi făcut un top al celor mai frumoase cărți scrise vreodată și citite de mine, cartea lui Lee Harper ar fi cred în primele 5. Este o poveste foarte frumoasă, foarte vie, foarte americană și foarte umană. Deși este un roman simplu, el strălucește prin felul în care se construiește povestea pagină după pagină, transformându-se într-un roman genial, chiar dacă este singurul roman al acestei autoare. Știți, unii pot să scrie o bibliotecă de cărți de care nu a auzit nimeni, iar alții scriu o singură carte de care a auzit foarte multă lume. Până și în asta e ceva genial.
Primul plan al poveștii este ocupat de doi frați, o fetiță de 8 ani Scout și de fratele ei Jem și de povestea unui an din viața lor. Cei doi copii sunt crescuți doar de tatăl lor, Atticus, un avocat și un om de milioane care i-a crescut într-un spirit foarte liberal și i-a învățat să gândească singuri. Când Atticus (pe care eu l-am perceput de fapt personajul central al romanului, chiar dacă acesta este povestit de Scout la persoana I) acceptă să apere un negru acuzat că ar fi violat o față albă (pe nedrept, se spune, dar noi nu aflăm sigur acest lucru niciodată), copiii se află în situația de a cere lămuriri de ce mica lor comunitate s-a întors cu susul în jos și de ce Atticus este considerat un “ciorlingău” atunci când vrea doar să afle adevărul. Procesl negrului Tom Robinson și zbuciumul interior al lui Atticus construiesc al doilea plan al romanului.
Al treilea plan și cel care pe mine m-a impresionat cel mai mult este cel care-l are în centru pe “ciudatul” Beau, vecinul copiilor, un “băiat mare” care nu și-a părăsit locuița decât o singură dată și atunci pentru un scop cât se poate de nobil. Deși toată lumea îl crede un “monstru” ciudatul Beau, pe numele său Arthur, nu este decât un izolat, pe care societatea l-a izolat și mai tare. Este doar un copil pe care familia l-a ratat, pe care toată lumea îl consideră un “mit urban” și atât, dar care reușește incredibil să devină eroul întregii cărți. Este foarte greu de povestit acțiunea unui roman în care acțiune nu înseamnă ritm alert ci printr-o tehnică narativă desăvârșită, acțiunea devine “atmosferă intuitivă” (creez concepte ca Blaga acuma, dar nu pot să exprim astfel), adică cititorul își face acțiunea compunând un puzzle destul de greu, urmărind cele trei planuri. Mi-a plăcut asta la nebunie, am intrat rapid în atmosferă și am intuit ce avea să urmeze, dar totuși m-am lăsat surprinsă. Asta e frumusețea adevărată a unei cărți, până la urmă.
Mai vreau să vorbesc puțin însă și despre relația lui Atticus cu copiii săi, o relație specială. Atticus este probabil tatăl desăvârșit pe care oricine și-l dorește, care știe ce lecții să dea și când să dea, care a înțeles cum stau lucrurile în lume, dar care nu le impune ca adevăruri general valabile. Atticus este omul care știe că respectul nu se impune ci se câștigă, chiar și față de copiii săi. Există în carte 3 lecții pe care Atticul vrea să le dea în principal micuței Scout. Prima este aceea că: “Nu poți înțelege pe altul dacă nu privești lucrurile din punctul lui de vedere” (lecția asta mi-am luat-o și eu acum la 25 de ani, nu e minunat?).
A doua lecție pe care a vrut neaparat ca Scout să și-o însușească este aceea că: “Singurul lucru care nu poate fi statornicit prin legea majorității e conștiința omului.” (ooo, da).
Cea de-a treia lecție e și cea care mi-a demonstrat care e esența romanului, e lecția despre curaj “… curajos nu e omul cu pușca în mână. Să fii curajos, înseamnă să știi că ești pierdut înainte de a întreprinde ceva, totuși întreprinzi oricum, și mergi până la capăt, orice-ar fi. Rareori învingi, totuși se întâmplă câteodată.”
Vă rog să citiți acestă carte… și apoi să povestim despre ea :)
3 comentarii
eu am vazut filmul
dar m-ai convins sa caut cartea neaparat:)
E una dintre cartile mele preferate. Aproape la fel de induiosatoare ca si The Kite Runner, doar ca e mult mai inocenta, cel putin in ceea ce priveste lumea copiilor.
Din câte văd nu am răspuns de foarte mult timp la comentarii :)) Sorry…
@Monica: da, trebuie să citești această carte, te va cuceri, sunt sigură :*
@Tomata: păi e un fel de recomandare indirectă pe care mi-ai făcut-o și mă bucur că am urcat-o sus în listă :* mersi :)