4 ani pe 4 iunie (and some highlights)

De la nuntă, desigur, că overall vor fi cam… 14 la toamnă. Imediat am petrecut mai mult timp împreună decât separat big grin Mă gândeam la un articolaș pentru ziua asta a noastră, dar cum sudul Italiei ne-a ocupat tot timpul zilelor trecute (a fost și în scop de aniversare), m-am trezit azi că tot ce am crezut că voi scrie și voi urca pe blog nu e nicidecum ce am sperat să fie. Oricum îmi prind urechile în 14 ani de fotografii și amintiri, așa că ne limităm la cei mai recenți 4 ani în câteva fotografii de colecție winking

4 iun

Citește mai mult

Amintirile n-au preț (update)

2500 de fotografii din care 1700 excelente (in opinia fotografilor) au reușit Dana si Marius Perea să surprindă la nunta noastră. Prin lentila sau lentilele aparatului de fotografiat în ziua de 4 iunie 2011 timpul s-a oprit în loc și mereu când văd imaginile știu că pentru totdeauna, în ziua aceea, noi vom arăta și ne vom simți așa cum se vede acolo.

Ce mi se pare foarte greu acum este să aleg pozele pe care să le încarc pe net, pe Picasa ori Facebook, căci din acest număr impresionat de poze reușite e tortură și nedreptate să elimini. Mai apoi trebuie să le aleg pe cele pentru album, dar pentru asta am nevoie clar, de o noapte nedormită happy

Până mă hotărăsc eu ce să vă arat puteți vedea ce a hotărât fotograful să vă arate pe pagina personală mariusperea.foto. Dacă nu puțeți vedea pozele dați un like paginii și se rezolvă. Cred doar că și lor le-a fost greu să aleagă doar 100 de poze din atâtea. În acest context vreau să le mulțumesc și să-i recomand și altor persoane pentru care amintirile n-au preț.

Am urcat 550 de poze pe picasa happy

Ziua nunții nu durează niciodată numai o zi

Chiar dacă așa se spune, eu cred că ziua nunții începe în ziua în care ai spus da și ai primit inelul de logodnă. Începe în ziua aceea romantică în care el și-a făcut curaj, iar tu ai tremurat toată, spunându-i că DA… vrei să fii soția lui, că vrei să te căsătorești cu el, sau când pur și simplu i-au spus că vrei, că vrei și atât, ori când nu i-ai spus nimic ci doar l-ai lăsat să vadă în ochii tăi că e momentul potrivit… Atunci începe planul a ceea ce vei putea numi peste ani “nunta voastră”, adică “the big event of your youth”… (eu așa o văd, sper să nu supăr pe nimeni cu această afirmație).

Pentru noi, totul a început cu n’șpe ani în urmă, uneori trebuie să socotesc câți sunt căci s-au adunat câțiva, îmi vine să-i zic uneori: “hey, baby unii nu au stat împreună căsătoriți câți ani am stat noi împreună necăsătoriți” happy Și aceasta este realitatea, dar nu despre povestea noastră vreau să vorbesc acum, deși mă gândesc serios că ar trebui să o scriu undeva, acum până nu sunt o babă senilă care a uitat din detalii, ci vreau să vorbesc în continuare despre ziua nunții, care după cum spuneam mai sus a început când i-am zis și eu că vreau, deși în momentul ăla nu mai știam nici cum mă cheamă, dar paradoxal știam cum avea să mă cheme. happy

Am primit inelul și mi s-a potrivit perfect, ceea ce nu credeam că e posibil pentru degetele super subțiri, apoi am coborât de pe vaporul Molly Brown și fără să știm unde ne îndreptăm, am luat-o agale prin Frontierland până la cimitirul din fața casei Familiei Adams. Nu am observat cimitirul din cauză că-mi tremurau picioarele și aveam vederea încețoșată, nu-mi puteam reveni, dar când l-am observat nu am putut să nu mă gândesc la faptul că “de aici și până în mormânt… voi fi alături de tine, deci cum să nu vreau, când e meant to be?”.  Nu e pură fantezie ce povestesc, chiar dacă detaliile par să confirme asta, însă locul în care eram în acel 20 noiembrie 2009 a făcut ca totul să pară rupt din povești.

Apoi primul pas, care ne-a luat mai multe zile: anunță familia și prietenii & găsește-ți nașii (aici am o poveste “fantastică” care ar constitui o altă relatare separată). Al doilea pas: rezervarea unui local pentru petrecere, al treilea pas: fotograful, cameramanul și DJ-ul, în fine al patrulea pas: programarea la Primărie și Biserică. Și uite așa, un an s-a dus cu toate cele 365 de zile ale sale, cu slalom printre aceste puncte esențiale care te aduc mai aproape de ziua cea mare (dar câte zile te-ai luptat pentru ea, ohooo).

După trasarea acestor linii mari urmează artileria grea în materie de nuntă, tripleta: rochie – verighete – invitații, dar și celălalt trio formidabil: costum – tort – flori, pene și fluturi. Toate te fac să te întrebi de câți ani ai de fapt nevoie ca toate să meargă strună în ziua “aia”? Ah… și dacă ar fi numai astea…

Pentru că bugetul nu a fost de la început unul care să rivalizeze cu cel al lui Will and Kate (cu care din întâmplare împărțim anul nunții, deși noi ne-am hotărât înaintea lor, Clau al meu fiind mai curajos decât Will al ei), toate le-am făcut pe rând și într-un timp îndelungat, cu multă băgare de seamă, socoteli și o mie de gânduri… Dar acest lucru parcă le-a sporit farmecul, parcă în acest fel toate au povestea lor proprie, cel mai mic detaliu are un iz de “stai să-ți povestesc cum a fost cu asta”.

Cât despre feeling-ul meu și al lui… hmm… se schimba de la o lună la alta, de la o zi la alta sau depindea de cât de mult ne doream un lucru, chiar și de la o oră la alta (eu sunt specialist în schimbări, singurul punct în care nu m-am schimbat pe parcursul acestor zile a fost cel esențial: EL)… În rest, deși este confirmat de cele mai multe foste/viitoare mirese stresul proverbial dinainte de nuntă, eu nu l-am simțit chiar așa, ba chiar am fost destul de detașată, însă și când a fost să mă apuce, nașa m-a scuturat un pic cu două vorbe: “nu contează nimic la nunta voastră mai mult decât povestea în sine, acesta e doar un episod” sau “aceasta perioadă dinainte e cea mai frumoasă, apoi evenimentul a trecut, rămâi doar cu amintirea, bucură-te de moment”… M-au ajutat aceste cuvinte ca să nu mă apuce damblaua cu o luna-doua înainte de “nebunie”.

Normal, mici chestiuțe au fost, ele au existența lor inerentă, dar trebuie să nu le bagi în seamă, astfel că eu nu am făcut crize, crize, nu am avut coșmaruri (una/doua vise aiurea nu se pun), nu l-am terorizat pe el cu criza de timp (chiar dacă poate uneori s-a simțit presat de doleanțele mele), nu mi-am falimentat părinții (căci am făcut totul pe rând din bugetul propriu și nici nu ne-am întins cu mult mai mult decât ne-a fost plapuma), nu am dat nimănui ocazia să intervină sau și mai rău, să ne comenteze alegerile, deși ne-am dorit părinții implicați în eveniment și le-am dorit ajutorul nu neapărat material. Și ei chiar ne-au ajutat cum au putut și cu ce au putut.

Eu sunt împăcată că nu am transformat toate aceste zile în stres pe pâine, am lăsat lucrurile să se așeze, nu am slăbit de la nopți nedormite și mese sărite (chiar dacă 3 kg în minus nu stricau). Sunt la fel de împăcată și cu faptul că nu am scris pe toate gardurile că mă mărit (în mare au știut numai oamenii apropiați sau cei care pur și simplu au întrebat, în acest caz doar nu era să neg). Îmi pare bine că mi-am permis să respir în acestă perioadă și să fac lucrurile așa cum am crezut de cuviință, că nu am exagerat cu nimic și în nimic și că nicio clipă nu am avut îndoieli, că niciodată nu am simțit că fac ceva greșit, iar asta e mare lucru. Sper să îmi amintesc la greu de certitudinile pe care le-am avut și le am happy

Așadar, așteptam ziua nunții, deși ea începuse de vreo 500 de zile, iar eu m-am bucurat, atât cât am putut, de fiecare în parte, ceea ce vă doresc și vouă winking

Inutil să vă spun că 4 iunie a trecut ca un vis, un vis frumos…

P.S. Poate cândva, cuiva îi va folosi această postare winking

We choose

We choose to go to the moon. We choose to go to the moon and do the other things, not because they are easy, but because they are hard, because that goal will serve to organize and measure the best of our energies and skills, because that challenge is one that we are willing to accept, one we are unwilling to postpone, and one which we intend to win.

Well, space is there, and we’re going to climb it, and the moon and the planets are there, and new hopes for knowledge and peace are there. And, therefore, as we set sail we ask God’s blessing on the most hazardous and dangerous and greatest adventure on which man has ever embarked. (J.F. Kennedy – 12 septembrie 1962)

We choose… (Bia&Clau, 4 iunie 2011)