Călătorie până la capătul verii în 13 imagini care n-au mai ajuns pe Instagram

Spunem că 1 septembrie e prima zi de toamnă, la fel cum prima zi vară o considerăm a fi 1 iunie, deși astronomic știm bine că nu e deloc așa, iar în ultimii ani, sezoanele s-au încăpățânat să ne demonstreze că nu mai funcționează așa cum eram obișnuiți. Și totuși, este final de vară, o simțim în soare, în umbră, în frunze, în culori și-n mirosuri, independent de câte grade arată termometrele sau cât de ploioase sunt unele zile (greu să le bată pe cele de iulie anul acesta, oricum). E final de vară, cu toate că multă lume este încă în concediu și se bucură de mare și soare, iar pentru mulți vacanța va începe abia în extrasezon, după 15 septembrie când locurile devin cu mult mai aerisite și temperaturile mai mult decât potolite. E final de vară și niciun elev nu este încă pregătit să se întoarcă la școală, iar fiecare din noi tragem de zile să ne pară în continuare luuungi și colorate. Vara 2018 și-a trăit povestea și îmi pare oarecum rău că n-am apucat să povestesc decât foarte, foarte puține despre ea, însă practic doar am pocnit din degete și iunie, iulie și august au dispărut ca și cum aș fi suflat o păpădie în vânt.

Citește mai mult

Anotimpul florilor de soc la Castelul Rákóczi-Bánffy

Prima fotografie din articol și titlul le-am croit în ultimul weekend din luna Mai, cel în care în lumea ortodoxă s-au sărbătorit Rusaliile, firește a plouat ca în orice alt weekend din acest an (în Transilvania cel puțin), dar oamenii aveau în față un weekend lung, de care noi n-am profitat maxim, căci în joia ce-i urma o luam spre Creta (sigur asta s-a petrecut tot anul acesta?) happy Poate fix din acest motiv, poza și titlul au rămas doar un draft bine dosit. Nu, nu mai am alte drafturi în acest moment, duse sunt și acele vremuri, însă din moment ce totuși îmi dorisem să scriu despre acel weekend și chiar mă pornisem timid, înseamnă ca treaba n-ar strica să fie dusă până la capăt chiar dacă, iată, suntem deja în august, s-au strâns alte povești din această vară, iar toamna chiar aș zice că se află după colț și din anumite puncte de vedere bine ar fi să glumesc happy

Citește mai mult

Cool Food Trucks la Street Food Festival Cluj 2018

Street Food Festival se află la a treia ediție la Cluj, aici unde a și luat naștere, ca mai apoi să devină atât de popular în toată țara, așa că weekendul acesta e rost de mâncare bună, arătoasă, diversă și mese luate cu prietenii sau familionul într-o atmosferă mișto pe Aleea Stadionului. Nu, nu m-a plătit nimeni să zic de bine, dar încă de la prima ediție aș fi vrut să-mi dau cu părerea despre acest eveniment atât de apreciat la nivel național (deși atunci nu-mi imaginam ce amploare va lua fenomenul). În plus, ieri am ajuns în „raiul mâncăcioșilor” la niște ore la care am putut fotografia food truck-urile în bună voie ca să vă pot arăta și vouă care mi-au părut a fi cele mai drăguțe și dacă mai era nevoie, să vă conving să mergeți (cei din zonă sau cei în trecere) indiferent cât de ciudată e vremea vara asta (și nu doar asta) la Cluj.

Citește mai mult

Târgul de Crăciun de la Cluj și alte povești de prin decembrie

Sezonul sărbătorilor de iarnă în România s-a deschis anul acesta, pentru noi, pe 30 noiembrie, când am ajuns în Târgul de Crăciun din Cluj. El se deschisese cu o săptămână mai devreme, în premieră atât de repede, căci de ani de zile, Clujul devenea festiv abia pe 1 decembrie. Anul acesta însă, atât Sibiul cât și Clujul s-au aliniat Piețelor festive de iarnă din Europa, care își deschid porțile încă de la începutul postului Crăciunului. Mă bucur că am ajuns totuși să-l vedem, deși vremea a fost destul de ciudată (ca să nu spun de-a dreptul urâtă), iar decembrie al nostru și-a modificat brusc cursul firesc…

Citește mai mult

October is the warmest colour

La mijlocul lui octombrie, toamna devine acea primăvară proverbială când, după cum se spune, orice frunză devine o floare. Recunosc că îmi place această idee, căci niciodată toamna nu arată mai bine ca în octombrie, atunci când, cu puțin noroc (cum a fost anul acesta), soarele strălucește sublim de sub frunzele colorate, temperaturile nu sunt înspăimântătoare încă, zilele nu s-au scurtat drastic (până nu trecem la ora de iarnă), sezonul rece pare, deși nu e, destul de departe, încă ne place să ne plimbăm pe la soare și prin natură, iar sentimentul unui sezon etern călduț ne încolțește prin inimă. Nu degeaba, autorul Literei Stacojii, Nathaniel Hawthorne, descrie Octombrie atât de complet și de poetic: There is no season when such pleasant and sunny spots may be lighted on, and produce so pleasant an effect on the feelings, as now in October.

Citește mai mult

Stiu ce-am făcut astă vară

Dar acum, în septembrie, grădina s-a răcorit și odată cu ea și posesivitatea mea. Soarele îmi încălzește spatele în loc de a mă mai bate în cap… Culesul este pe terminate și m-am îndepărtat de relația intensă cu vara care m-a adus până aici.” Îmi notasem de pe undeva aceste cuvinte ale celebrului naturalist și eseist american Robert Finch și acum le-am regăsit în carnetul meu cu amintiri de prin cărți. Niciodată nu s-ar fi potrivit mai bine ca acum, să-mi descrie cel mai intens septembrie din viață, venit după o vară lungă, care niciodată nu mi-a părut mai scurtă. În mare, am spus în articolul precedent ce am făcut astă vară, căci din fericire, până prin 12 septembrie a fost tot vară în temperaturi, asta ca să nu vorbim ce soare îmi strălucea prin suflet… Oricum, în capul meu se învârte încă o vară fără început și fără sfârșit cum alta nu va mai fi… prea curând happy

Citește mai mult

(Au)Gustul ultimei veri în doi

Anul acesta, ca în niciun alt an, încă din primele lui zile, AM AȘTEPTAT! Dacă în ianuarie așteptarea asta ni s-a părut cu o bătaie foarte, foarte lungă, așa de lungă că nici nu puteam să ne imaginăm vara, luna august, iar septembrie părea la ani lumină, acum, de vreo două luni de zile, lucrurile ni s-au părut că au escaladat foarte, foarte repede… Zicala aceea “mult a fost și puțin a rămas” ne-a răsunat în urechi mai ceva ca o sirenă trecându-ne prin toate stările, pentru că tot ce va urma, cel mai probabil, nu ne va schimba din temelii, dar cu siguranță va da alte valențe vieților noastre. Vreau să spun că ar fi fost ultima vară în doi, dar știu că a fost, de fapt, ultimul an în care ne-am raportat planurile, fericirile ori nefericire, temerile și speranțele doar la noi doi, iar asta, uitându-mă în urmă, mi se pare cu adevărat marea schimbare în tot ce am clădit până acum.

Citește mai mult