Din poartă în poartă prin Europa

Nu mai știu exact care a fost prima fotografie pe care am făcut-o, în călătorii, în fața unei porți, dar știu care a fost prima de care m-am îndrăgostit iremediabil, cea de la Cisnădioara din poza de mai jos. Începând din acel moment, mi-am ales cu mare grijă porțile, chiar dacă, la fel ca-n viață, cele care mi-au plăcut cel mai mult erau, desigur, închise winking Acesta, însă, a fost tot farmecul…

porti 2

Și m-am gândit ca în această duminică, de început timid de primăvară (sper să fie, sper să fie!), să vă invit la o plimbare prin fața porților ce mi-au rămas în amintire. Nu pot preciza cum le aleg, aș zice că merg pe ideea de „uite, asta ar fi fotogenică!”, dar o să vedeți că nu este neapărat așa, unele par banale, dar mie mi-au spus ceva, mi-au spus ceva despre specificul locului și nu în ultimul rând despre mine cea care treceam prin fața lor. Tentația e mare, vrei să intri și totuși rămâi tăcut, cu mâinile la spate, în fața lor. Mitul e dincolo de ele…

porti 4

Poarta Ambasadei României din Praga îmi va rămâne în minte multă vreme, dar ușa albastră din Notting Hill este una din cele mai frumoase și mai dorite în fața căreia m-am fotografiat. Mi-a plăcut la nebunie filmul cu același nume și să ajung în fața numărului 280, după ce am traversat Portobello Road, mi-a trezit cele mai frumoase amintiri. Îl auzeam în capul meu pe Evis Costello cu a lui She și zâmbeam fără încetare..

porti 1

Porți superbe, de ținut minte sunt și cea de la Biserica Neagră din Brașov (mijloc, foto sus), dar și una din ușile laterale ale minunatei catedrale din Kosice (stânga, foto sus). Porțile bisericilor și catedraleor sunt deosebit de frumoase, însă greu de fotografiat datorită faptului că majoritatea sunt imense și orice om lângă ele pare o furnică mică, mică.

porti 3

Un loc special la mine în suflet îl ocupă și una din porțile întâlnite în cea mai mare piață medievală din Europa, cea din Cracovia, pe care n-am putut să o pun decât într-o companie selectă, alături de una din porțile Florenței, fotografiată undeva în apropierea Galeriilor Academiei, în ziua în care am făcut 30 de ani. Revenind puțin la Cracovia, primăvara mi se pare sezonul ei (am văzut-o anul trecut de 1 mai), iar destinația este perfectă pentru un city break, escapadă de weekend prelungit sau cum doriți să-i spuneți… Și urmează câteva din astea în viitorul apropiat!

porti 5

Poarta verde de la Matera, asortată întâmplător cu cea mai comodă rochiță de la mine din dulap, a fost fotografiată undeva la început de iunie, anul trecut, într-o zi în care a fost așa de cald că l-a făcut pe Clau să plece din Italia cu o amintire de neuitat: o insolație! happy Am asortat-o aici în articol cu alte două zile calde: una de iarnă ciudată la Avrig și una toridă de august în Ungaria, la Pannonhalma…

porti 6

Poza de la Cluj este făcută la Cetățuie, acolo unde am încercat amatorească ședință foto pentru 7 ani de Bialog. Cromatic merge cu cea de la Munchen, dar graffiti-ul din spate mi-a adus aminte, fără doar și poate, de celebrul John Lennon Wall din Praga, aceeași formă de exprimare la sute de kilometri distanță.

porti 7

Nu puteam încheia acest colaj fără o poartă de la Ineu, una verde crud, ce poate fi zărită în multe din pozele noastre de nuntă, la Cetatea de la Ineu. Și deși e o poartă deschisă (în sfârșit!) n-am putut să nu pun aici și celebra Poartă a Sărutului de la Târgu Jiu, a marelui Brâncuși, sărbătorit tocmai în această săptămână…

Vouă ce vă place să fotografiați în călătorii, în afară de peisaje și obiective turistice, aveți o fixație pentru ceva anume? big grin

6 comentarii pentru “Din poartă în poartă prin Europa

  1. Ce tare e ideea! Eu nu m-am gândit niciodată să imortalizez într-un fel anume momentele, cred că cel mai des o fac printr-un selfie cu ceva important în spate. Prin Ineu trec frecvent pentru că e în drum spre bunici. happy

  2. Si eu fotografiez porti/usi (sigur ca din Praga a pornit treaba asta), dar fixatiile mele sunt pe corpuri de iluminat stradale, mai precis felinare si pe… capace de canal. Beat this! laughing)

  3. Foarte frumoase portile, dar si tu, foarte feminina si vesela. Mi-as dori sa port si eu mai des fuste/rochii in excursii, dar nu-mi prea iese, mi-e greu sa le asortez de acasa, iar daca reusesc, tot in blugi ajung si-n calatorie, ca mi-s prea comoda, din pacate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.