Rădăcini nomade

url-1

Titlu: Rădăcini nomade

Autor: Pius Alibek

Editura: Meteor Press 2012

Nr. pagini: 288

Preț: 17 RON pe meteorpress.ro

Când am primit cartea Rădăcini nomade de la Meteor Press, am avut următorul gen de reacție: am luat-o din colet, am închis ușa la dormitor ca să nu aud muzica de la jocul lui Clau și nu m-am mai ridicat din pat până nu am terminat jumate din ea. Cealaltă jumate am terminat-o zilele următoare, cu la fel de mult entuziasm…

Rădăcini nomade este o carte minunată, o poveste de viață extraordinară care m-a fermecat de la prima pagină, pentru că din copilărie și până la maturitate, un om deosebit își povestește viața în amănunt și te lasă să parcurgi cu el drumul spre devenire. Știu că viața fiecărui om este o poveste, dar trebuie să recunoaștem, unele sunt mai interesante, poate locul în care se petrec le face mai atractive, poate acțiunile „personajului” sunt de o anumită factură care atinge corzi sensibile, poate destinul e mai darnic sau din contră mai puțin darnic, și atunci avem povești care lasă amprente vizibile… Uite așa mi s-a părut mie acestă poveste, a avut un element în plus față de altele și tocmai de aceea am devorat-o.Pius Alibek s-a născut în 1955 la Ankawa, un oraş asirian creştin din nordul Irakului (Kurdistan irakian). Copil crescut într-o familie numeroasă, Pius nu este ceea ce numim un copil cuminte ci unul răzvrătit care nu se prea supune, are o personalitate diferită de a fraților săi, dar per ansamblu familia nu este una cu viziuni îngrădite, ceea ce îi permite să își mainifeste din plin răzvrătirea. La începutul adolescenței, el dorește să intre la unul din seminariile catolice deschise de către misionari în zona în care locuia (între timp familia s-a mutat la Bassora în sudul Irakului). Tatăl său nu este de acord, dar totuși având sprijinul mamei și al altor membrii al familiei se înscrie și e primit. Perioada de aici este descrisă cel mai stufos, dar pe lângă faptul că îi aduce multă nefericire, îl învață totuși să gândească singur și să-și șlefuiască personalitatea. Până la urmă este exmatriculat de la acest seminar, dar exmatricularea nu are nicio legătură cu performațele sale școale ci cu răzvrătirea împotriva gândirii îngrădite a superiorilor și alte traume pe care le trăiește aici (îmi place enorm că recunoște cu franchețe ce oribilități a putut vedea în cadrul seminarului). Totuși această parte de carte mi-a plăcut cel mai mult, este etapa principală a formării lui, perioada lecturilor și a gândurilor de viață, perioada lecției „dacă nu ești ceea ce vrei, atunci trebuie să vrei ceea ce poți fi”.

Deja sub guvernul lui Saddam Hussein, Pius a intrat la Universitate ca student la filologie engleză și această perioadă se remarcă prin faptul că reușește să plece la un fel de schimb de exeperineță la Londra. Pentru el, care nu mai părăsise până atunci Irakul natal este chiar o experiență colosală. Contactul cu o cultură atât de nouă și de diferită îl marchează profund, dar cel mai mult îi dă aripi o idilă cu o catalană superbă aflată și ea la Londra tot printr-o deplasare școlară.

Întors în Irak, realitatea faptului că trebuie să meargă în armată îl întoarce realmente pe dos și pe bună dreptate. Vor urma 2 ani de armată în condiții incredibile, doi ani în care bântuie prin deșert la limita dintre aș pierde mințile sau a reuși să termine armata viu și cu toate la locul lor. Norocul teribil este că la doar 24 de zile după ce încheie stagiul militar, izbucnește războiul cu Iranul. A fost un moment incredibl. Deși nu pot spune că mi-a plăcut partea asta de carte cu „aventurile” din deșert, când se descrie începutul războiului mi-am revenit total. Era PACE, oamenii nu se așteptau, a fost un șoc pentru ei că a început chiar un război, nu-și explicau de ce, cum, pentru ce, era total lipsit de logică pentru ei… Aceaste fragmente sunt cele mai puternice din întreaga carte. Apoi treptat, oamenii se obișnuiesc, teama dispare, glumesc pe tema asta în timp ce avionele treceau pe deasupra caselor lor, iar exploziile făceau parte din rutina fiecărei zile.

Pius reușește să termine facultatea, să-și dea licența și să vadă ce poate face cu viața lui în timp ce țara i se ducea de râpă. În pofida tuturor nemulțumirilor tatălui său, el hotărăște să plece la Londra, să-și găsească acolo un rost. Însă cum să pleci dintr-o țară în plin război în care un dictator face legea? Vă las finalul vouă, este de citit, o carte pe care o veți recomanda mai departe, sunt sigură, eu o recomand din suflet, la fel ca toate cărțile care îmi plac.

9 comentarii pentru “Rădăcini nomade

  1. Pe mine m-a fermecat din prima clipa, de cand am citit titlul. Poate ajung pe la biblioteca zilele astea sa o caut, pentru ca ma atrage cu adevarat subiectul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.