Toate drumurile duc la Roma

Nici nu știu cum de am putut uita de această zicală, o știam, dar parcă o ștersesem din memorie de bună voie. Ieri seară, în fața unei căni de ceai cu fervex în ea, mi-am amintit expresia și instant mi-a venit cheful de a vă povesti ce „altceva” am mai făcut la Roma săptămâna trecută :)
 
Pentru că internetul nu s-a lăsat înduplecat să „meargă” nu am mai apucat să vă povestesc mai nimic live. In plus, în toate serile mă întorceam în camera de hotel ruptă de oboseală, iar dimineața mă trezeam la fel de obosită :D Cu toate acestea eu zic că am reușit să văd din Roma cam toate locurile pe care îmi propusesem să le văd. Chiar dacă a fost un tur de forță, nu-l regret, căci simt că am profitat la maxim de tot timpul liber în care mi-am făcut programul cum am vrut eu.
 
Ce locuri mi-au plăcut și ce locuri am simțit că sunt supraevaluate? Păi… mi-au plăcut așa (nu e un top):
 
1. Piazza Navona pe care dacă o vezi în diferite momente ale zilei îți va părea un loc complet diferit. Dimineața este luminoasă, dar rece și îți impune un respect deosebit. La prânz o poți găsi aglomerată, dar scăldată într-o lumină aurie, iar seara (noaptea) fântâna lui Bernini (cele 4 fluvii) emană o eleganță aparte.
 
2. Castelul Sant Angelo noaptea este de o mie de ori mai spectaculos decât ziua, iar podul de vis a vis de el este fără îndoială cel mai frumos din Roma.
 
3. Fontana di Trevi este pe bună dreptate cel mai fotografiat obiectiv turistic din Roma. Acolo la orice oră din zi sau din noapte este plin de oameni care vin să-și arunce monedele peste umăr în fântână. Se spune că în acest fel îți asiguri întoarcerea la Roma, iar dorința pe care ți-o pui în momentul în care arunci moneda se va îndeplini cu siguranță. Ca să știu o treabă, am aruncat 3 monede laughing (pentru aceeași dorință) laughing
 
4. Piazza Venezia cu impresionantul monument din marmură albă, Vittorio Emanuelle în fața căruia realmente rămâi cu gura căscată.
 
5. Colosseumul noaptea, la fel ca Sant Angelo pare mult mai frumos și mai bine pus în valoare. Ziua nu m-a fermecat, dar așa cum l-am văzut noaptea nu o să-l uit prea curând.
 
6. Piazza San Pietro de la Vatican și Catedrala San Pietro nu le poți lua decât împreună și nu poți decât să spui: impresionant, colosal, fantastic. Trebuie să fii acolo să vezi…
 
7. Piazza del Popolo pe ploaie. Nu degeaba am citit în National Geographic că această piață uriașă este mult mai frumosă pe ploaie. Eu așa am văzut-o și ce minunăție de culori…
 
8. Piazza de Spagna cu numeroasele spanish steps, pe care din fericire toamnă fiind, nu am găsit-o așa de aglomerată. Are un aer distins și parcă nu se potrivește cu nimic din Roma, dar este foarte frumoasă.
 
9. Capela Sistină de la Muzeul Vatican este nemaipomenită. Am ajuns la ea în ultima zi la Roma și chiar mi-ar fi părut rău să fi plecat fără să o văd. Nu sunt o cunoscătoare în ale artei dar, dacă știi măcar câte ceva despre Michelangelo și Botticeli nu ai cum să nu fii mișcat. Este o operă de artă, perfectă.
 
10. Pizza, gelata și cappuccino mi-au plăcut peste măsură și nu m-am săturat de ele nici pe departe.
 
La capitolul supraevaluare, ar intra Campo di Fiori și Columna lui Traian. Îmi pare rău să o spun dar Campo di Fiori mi-a părut prea „piața de la Ineu”, iar Columna lui tătuca Traian un monument frumos care nu e pus chiar deloc în valoare.
 
În rest, am văzut și multe alte locuri frumoase ca Pantheonul sau Santa Maria Maggiore, Circus Maximus, Area Sacra (unde a fost trădat Cezar de către Brutus), Forul lui Traian, Arcul lui Constantin etc. Mi-e chiar imposibil să îmi amintesc exact toate locurile prin care am trecut, pentru că au fost extrem de multe. Dar, cu alte cuvinte, Roma e superbă, iar parafranzând pe cineva aș zice și eu „Îți dai seama câtă istorie s-a jucat aici, de peste 3000 de ani?”.
 
Intr-adevar, in epoca de glorie a Imperiului Roman, toate cele 29 de cai publice care faceau legatura ce restul tarii si cu provinciile cucerite, duceau la Roma, centrul acestui imperiu, pentru transportarea trupelor, alimentelor, bogatiilor.

Pierzandu-se sensul propriu de calatorie, expresia si-a pastrat astazi sensul figurat, care arata ca diferite mijloace pot duce la acelasi scop si mai multe cai la acelasi rezultat, asa cum altadata drumurile felurite duceau toate la Roma.” (sursa)

Pozele

3 comentarii pentru “Toate drumurile duc la Roma

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.