Ar fi fost prea frumos


Titlu: Ar fi fost prea frumos
Autor: Ioan Chirilă
Editura: Fundația ArtEst pentru GSP, 2009
Colecția: Integrala Ioan Chirilă
Nr. pagini: 341
Preț: 11 lei împreună cu GSP la chioșcuri

Integrala Ioan Chirilă scoasă când vor cei de la GSP mi-a făcut un super cadou la sfârșit de septembrie: cartea „Ar fi fost prea frumos”, poate cea mai tare poveste despre sport din câte am citit. Eu fiind fan tenis, fan declarat Ilie Năstase, pe care nu l-am văzut jucând decât demonstrativ, fan Ion Țiriac pentru care am un respect deosebit dincolo de tenis și fan în genral al cronicarului sportiv Chirilă, nu pot să declar decât că această carte pur și simplu m-a încântat, mi-a demonstrat atât de multe despre relație dintre tenis- minte-viață încât la sfârșit nici nu am știut din ce unghi să privesc lucrurile, sau mai bine zis din perspectiva cui.

Cartea are de toate: umor (în primul rând), fir epic (Chirilă nu degeaba a fost invitat să facă parte din Uniunea scriitorilor), dialog permanet (creat de autor), acțiune (sunt povestite meciuri de tenis pe care aproape le-am vizualiat și le-am trăit odată cu povestea), sentimente (trăirile celor două personaje centrale).


„Ar fi fost prea frumos” e povestea parcursului în tenis a doi oameni care prin anii ’60-’70 au făcut legea pe toate terenurile lumii. Sunt surprinse momente încă de la debut până la primele două finale de Cupa Davis (ambele pierdute din păcate), sunt povestite întâmplări de pe Progresul locul unde tânărul Năstase de care nu auzise nimeni se pregătea să devină „Nasty, but nice”, e descrisă pasiunea împârțită a lui Țiriac între tenis și hockey, iar apoi e descrisă în amănunt întâlnirea celor doi, prietenia care i-a legat și care i-a dus departe din India la Cleveland USA, din Egipt la Roland Garos, Franța.


Aș putea spune că e povestea unui succes imens, foarte puțin cunoscut de tinerii născuți și crescuți în anii ’90. Eu am avut baftă căci tatăl meu mereu îmi povestea de Năstase și mereu îmi zicea să mă uit la tenis căci el nu e doar un sport în care trebuie să alergi fără să gândești ci e un sport în care degeaba alergi dacă nu gândești. Astfel că de mică chiar dacă nu am paracticat tenisul am știut cu ce se mănâncă, știam cine e în top, știam ce sunt game-uirle și break-urile. Dar această carte mi-a clarificat alte lucruri de care evident habar nu aveam. În plus m-a „adus la fileu” să văd care a fost adevărata poveste a românilor care au făcut ca România să însemne ceva în tenisul mondial.

Desigur cartea scrisă în 1972 nu poate surprinde evenimente care urmează și aici desigur mă refer a treia finala de Cupa Davis, la faptul că Țiriac își cam încheie socotelile cu tenisul, iar Năstase ajunge primul NR. 1 mondial. Evenimente deosebite, la care după asemenea succese ori se așteptau mulți ori deja credeu destui că tenismenii noștri se vor culca pe o ureche. Din fericire nu a fost așa, Năstase a strălucit în continuare…

Despre ei în zilele noastre lumea deja știe multe lucruri, Țiriac e unul din cei mai bogați români, continuă să sprijine tenisul și sportivii, a fost președintele Comitetului Olimpic Român, e o persoană foarte cunoscută și apreciată atât în România cât și în străinătate. Năstase e la fel de popular ca și pe vremea când juca, e la fel de simpatic, a reușit să-și scrie memoriile, carte din nou mi-a plăcut foarte mult, o autobiografie excelentă „Mrs. Năstase”. Cei doi chiar dacă au trecut prin perioade în care relația lor s-a răcit, chiar dacă aveau caractere complet diferite, chiar dacă au trecut atâția ani peste ei au rămas priteni și parcă atunci când spui Năstase, spui imediat și Țiriac, sau invers.

Sunt subiectivă, știu, dar vă îndemn să citiți cea mai frumoasă poveste a sportului românesc happy

P.S. A apărut pe DVD, tot cu GSP în premieră finala Cupei Davis din 1972 de la București. Trebuie văzută.

5 comentarii pentru “Ar fi fost prea frumos

  1. Uite ca iar ne"vedem"!
    Cartea asta a aparut prin anii 72-73,dupa Cupa Davies,toti eram fani Ilie Nastase ,mai ales ca Stefan Georgescu,mi-era profesor de sport! Aveam informatii la cald…
    Era o nebunie intreaga in liceul meu,toata lumea,cu rachete,cu mingi…si in pauze ,evident ca se batea mingea la..perete!
    Am urmarit Cupa Davies cu sufletul la gura si am plins la sfirsit,ca toata tara asta!

  2. @ana: offf ana, să știi că mi-a părut rău că nu am trăit vremurile alea, dar le-a trăit tatăl meu care mi-a povestit cât a putut din ele și cred că mi-a însuflat dragostea pentru tenis și pentru sportul care se juca pe vremea aia, sunt "nostalgică" când mă gândesc ce mult a trebuit să-i influențeze pe oameni "victoriile" și "eșecurile" de atunci, e ciudat să-ți fie dor de un timp pe care nu l-ai trăit pe viu ci îl cunoști din povești. Evident mă refer doar la părțile bune, căci știu, tot din povești, că vremurile nu au fost ușoare, probabil că sportul reușea să le facă mai suportabile și de aici mai marea lui frumusețe…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.