România, Travel

România merită descoperită

Niciun comentariu

Ok, se întâmplă ca uneori să mă apuce un dor de ducă, un fel de oriunde, oricând, cât vad cu ochii…de exemplu într-un astfel de dor mă aflu cam de când soarele a început să aducă în termometre mai mult de 15 grade.

Și pentru că totuși timp și bani n-am niciodată destui m-am orientat spre orașele și atracțiile turistice aflate cât de cât pe aproape. Am purces căutarea chiar pe internet, trecând prin mai multe posibile locuri gen Alba Iulia sau Sighișoara, Zalău, chiar Turda și am rămas surprinsă în ce mod site-urile primăriilor din aceste orașe știu să atragă oamenii la ei. Ideea e am hotărât să merg începând de aci de la Turda până vedem noi unde și când ne-or duce pașii și evident…doru’ :D

Am intrat așadar în ceea ce se poate numi “România merită descoperită” (sau după caz redescoperită). Am stat puțin și m-am gândit la locurile frumoase în care am ajuns până acum și despre care n-am prea zis nimic, așa că o să dedic o serie de posturi unor orașe drăguțe, locuri mișto, zone interesante pe care le-am văzut și pe care urmează să le văd.
Asta ar fi introducerea ca să știu care e obiectivul.

Carti, Filosofari

Nimic sentimental…

Niciun comentariu

Mi-am achiziționat un nou Jurnal: Plăcerea de a te povesti ție însuți (pagini de Jurnal) – Julien Green, după ce o termin (și simt că va dura) o să scriu despre ea.

Azi în Humanitas am rămas lângă standul cu Memorii/Jurnale ca la dentist. Am răsfoit și iar am răsfoit și nu știam dacă să-mi mai iau un volum sau nu. Mă tentau îngrozitor atât Jurnalul unei fete greu de mulțumit – Jeni Acterian cât și Jurnalul unui om dezamăgit – Barbellion, acesta din urmă fiind considerat unul din cele mai emoționante jurnale scrise vreodată. Cu toate acestea n-am mai luat altul, căci mă tem că le voi începe pe toate ceea ce nu era indicat. Așa că mai aștept o vreme.

După ce am ajuns acasă am început să mă gândesc de unde atracția asta a mea pentru Jurnale. Până la urmă ce deține un jurnal atât de prețios încât să citesc cu atâta nesaț cărțile astea? E ciudat că nu cred că am un răspuns, doar o mie de întrebări despre ele care îmi face pasiunea să crească.

Până la urmă, nu știu, au putea reprezenta pentru mine un mic univers al lucrurilor mărunte și aproape inutile care i-au ținut în viață pe unii și i-au făcut să dispară pe alții. Ar putea fi niște oglinzi în care s-au reflectat unii atât de bine încât și-au putut transmite imaginea în timp exact așa cum au trăit-o, iar asta e extrem de valoros. Povestea non-ficțională a omului așa cum e sau a fost el, bun, rău, genial ori extraordinar de comun nu poate fi plictisitoare.

Poate am ajuns la o saturație a tot ceea ce înseamnă “siropos” și sentimental și atunci doza asta de uman îmi face bine, îmi arată exemplele reale de care am atâta nevoie. Majoritatea jurnalelor pe care le citesc sunt ale unor persoane/personaje care nu mai sunt printre noi, aparțin altei lumi, iar atunci citesc nu doar despre omul care a scris jurnalul ci și despre lumea în care a trăit, ceea ce e de necuprins în cuvinte… wow.

Realizezi că alții știu să rămână și după moarte exact așa cum au fost în viață, dar vezi și că pentru unii “viața” a continuat și după moarte într-un mod surprinzător și abia atunci îți dai seama că Jurnalul e cartea lor despre nemurire…

Carti, Cluj, Ziare&Reviste

Pescuind "Shogun"

4 comentarii

Pe lângă faptul că sunt revoltată nici nu știu să pescuiesc. Dar pentru sănătatea mea fizică măcar a fost bun alergatul prin ploaie, pe tocuri, prin centrul Clujului, pe la chioșcurile de ziare să încerc să cumpăr un ziar vai de mama lui pe care se pare că nu-l mai ia nici naiba daca nu se dă la el o carte, un CD sau ceva.
Da, mi-e ciudă că nu se mai găseau cărți la ora 7-8 dimineața, mi-e ciudă că se dau pe sub mână ca niște droguri de bună calitate, ca portocalele pe vremea lui Ceaușescu, mi-e ciudă că unii le cumpără ca să le vândă la preț mai mare după, mi-e incredibil de ciudă când aud că “s-au terminat” iar peste 5 minute când te întorci pe lângă același chioșc vezi un moș care-și ia fericit cartea pe care domna drăguță de unde își ia el săptămânal Formula AS i-a reținut-o pentru ceva nepot care nu-l vizitează niciodată, dar căruia îi e lene să se trezească dimineată, să bată bălțile până la ghereta cu ziare.
În altă ordine de idei, n-am prins nimic. Cică se fac abonamente pentru ziarele de joi, cică nu apucă să tipărească atâtea cărți câte ar fi nevoie, dar le fac reclamă în prostie ca și cum ar rămâne nevândute, cică “românii citește” numai cărți ieftine.
OK, poate e cam târziu să mă apuc acuma să citesc “Shogun”, avea timpul lui pe care l-am ratat, dar e vorba doar de o carte care oricum apărea săptămâna asta doar în primul volum, urmând altă tură de pescuit sportiv joia viitoare. Oamenii sunt nebuni…
Și ca și cum asta n-ar fi destul, de miercuri apare și Jurnalul Național cu carte. Va fi o bătaie pe “Cel mai iubit dintre pământeni” de mama focului. Și ca să-mi întăreasc ideea ca oamenii sunt nebuni “Cel mai iubit…” va apărea în trei volume, deci 3 săptămâni de umblat aiurea, de stricat dimineți, de înjurat la 5 pași (distanța între gherete), de nervi, de nebuni…
Pe site nu are rost să faci comanda căci o prietenă mi-a zis că așteapta niște cărți de la ei de foarte multă vreme și nici nu crede că vor veni.
Asta cred că a fost prima și ultima dată când încerc să mai iau ceva de la Adevărul, până acuma nicio carte din câte au apărut la ei nu m-a atras (pentru că nu sunt genul care le ia pe toate, la Cotidianul iau doar dacă ,sunt Ok, de care am auzit etc, și măcar Cotidianaul trimite mai multe spre vânzare, iar dacă nu găsești la chioșc și iei de pe site îti vin într-o săptămână).
Nu, nu sunt nervoasă și știam eu că (poate aruncă cineva cu roșii în mine) pescuitul e oricum extrem de plictisitor, chiar dacă privitul apei relaxează.

Ineu

Weekend la Ineu

8 comentarii

Am ajuns la Ineu mai devreme decât am crezut după vacanța de iarnă. Am prins la plecare o vreme absolut minunată cu soare strălucitor, 15 grade de februarie și un drum uscat pe care l-am făcut în 4 ore jumate. Paradoxal dar la întoarcere deși a plouat tot drumul am făcut doar 4 ore dar, noh…
Ce am făcut la Ineu:
-am stat la povești cu mami până la 2 jumate noaptea
-evident sâmbătă abia m-am trezit la 10 jumate să merg la pensat
-am mâncat tocăniță de pui și spanac cu ficăței, ceea ce la Cluj nu gătesc
-am ascultat Vonda Shepard, asta după ce a plecat Clau de la mine
-mi-am complectat colecția de poze de pe calculatorul de la Ineu
-am fost la Chilian
-am ieșit sâmbătă seara la River la suc cu felete și Cristi și am aflat că a murit Mâneran și d-na Bocșa
-am făcut popcorn la micro și am stat cu ai mei la bucătărie până la miezul nopții
-l-am vazut pe Dulhaz la volan
-am văzut mașinuța lu Adina, dar l-am întâlnit și pe Tibi chiar înainte de plecare
-mi-am depășit recordul de viteză la întoarcere, nu zic cât, dar E
Ce am făcut după ce am ajuns la Cluj:
-am despachetat
-și am așteptat 2 ore să vină curentul să pot intra pe net, că deh la Ineu n-am.

Filosofari

Regrete târzii

5 comentarii

Îmi pare nespus de rău că nu am practicat de mică un sport și aici nu mă refer la un sport de performanță neaparat ci la un sport în general care să-mi facă bine fizic și psihic. Este adevărat că la Ineu, ce sport să fi practicat?!? Înafară de badmintonul de pe Calea Bradului, cunoscătorii știu deja, sau alergatul pe dolma Crișului Alb la lăsarea serii nu vad ce mai puteam face.
Prin clasa a IX a am făcut 3 luni de Karate în sala fostului cinematograf din Ineu. Țin minte că făceam cu o tipă care venea de la Arad pentru noi zilnic. Eram cam 12 persoane din care unii aveam competiții la activ și trecuseră deja la centurile portocalii. Eu nu am ajuns la nici un rezultat cu asta și pentru că tipa rămăsese însărcinată și și-a suspendat cursurile. Puteam însă să merg la Institut cu ceilalți care s-au transferat la alt antrenor după ce antrenoarea nostră ne anunțase că nu mai vine. Dar nu am mai mers, în plus începuse iar școala și ai mei nu au văzut cu ochi buni, că-mi “pierdeam” timpul cu alte lucruri decât școala. Așadar, asta a fost…
Dacă ar fi după mine acum n-aș mai lăsa lucrurile să urmeze cursul acesta. Mai precis aș fi încercat altceva. Poate dacă insistam, tati, care oricum iubea sportul m-ar fi susținut și poate cu puțin efort m-ar fi dus la Arad să continui ceva acolo. Acuma eu aș prefera tenisul, sincer, chiar dacă știu că e greu și mai ales costisitor, dar e așa de frumos.
Aș vrea să-mi promit mie că nu am să-mi lasul copilul să devină un sedentar și un “închis în casă în fața calculatorului”, dar evident că va depinde și de el.
Același regret îl am și vis a vis de faptul că nu am învățat să cant la un instrument muzical ca de exemplu chitara sau pianul. Și dacă mă gândesc bine cursuri de piam chiar s-au ținut la noi la Ineu la “Clubul elevilor”.
Mai am un regret și că nu am citit mai mult atunci când aveam timp berechet după toate cărțile care-mi făceau cu ochiul. Acuma le-aș citi, dar nu am timp de altele care sunt “obligatorii”.
A! da și ar mai fi să regret faptul că nu am insistat ca ai mei să mă trimită în tabere, mai ales în perioada gimnaziului. Ok, nu am fost perivată de călătorii pentru că ai mei m-au dus cu ei în toate concediile. Până la 10 ani văzusem și Marea Neagra, și Lacul Roșu, și Cheile Bicazului, Am fost în Ungaria pe la 6-7 ani, am fost în cam toate stațiunile balneoclimaterice, la Durău de unde am o grămadă de amintiri frumoase și să nu uit 3 veri consecutive am fost la Praid și Sovata…Dar cu toate astea parcă acuma îmi lipsesc taberele în care să fi mers cu colegii mei, mai ales că m-am înțeles super cu colegii de până în clasa a VIII a.
Regretele astea nu sunt durerose dar… se știe cum e, te gândești la lucruriel bune pe care le puteai face și nu le-ai făcut, nu?

Carti, Filosofari

Vieți și cărți

Niciun comentariu

Am citit astăzi undeva că viața e ceea ce ți se întâmplă când nu ai nimic plănuit. Recunosc că dacă e adevărat am reale probleme, ori nu trăiesc, ori nu pot trăi făra planuri. Ele mă acompaniază de dimineața de când mă trezesc până tarziu în noapte cănd încerc să adorm.
Ieri am citit ceva foarte adevărat legat de cărți. Cineva zicea despre cărți că au ciudata abiliate de a apărea în viața omului când are mai multă nevoie de ele. Foarte adevărat, cel puțin ultimele mele lecturi spun multe despre acest aspect.
Și în fine, am realizat ce stranie alăturare între viață și cărți, ce important e să nu-ți trăiești viața ca în cărți, dar să trăiești ca și cum ai povesti o carte.

Diverse amestecate

Ce ne aduce nouă 2009?

Niciun comentariu

De o zi m-am întors la Cluj. L-am regăsit așa cum l-am lăsat. Adică tot împodobit de sărbătoare parcă cele 2 săptămâni în care am lipsit au fost 2 secunde. Momentan mă aflu în depresia postSărbători care în general mă ține cam pâna la jumatea lui ianuarie. Deci nici într-un an nu ma pot bucura de început. Ce să fac?

Anul 2008 a fost OK. S-au întâmplat multe mai ales în a doua jumătate, m-am agitat destul, am reușit să mă și odihnesc la final, m-au dezamăgit multe, dar m-am bucurat de și mai multe.
Anul 2009 a început bine, cu mine zbierând într-o hora “..așa beau oamenii buni..” apoi a continuat și mai bine cu o ora de condus binedispusă până acasă, cu un somnic bun la căldurică, iar în 2 ianuarie cu un cont plin datorat bursei care se pare că intrase în ultima zi a lui 2008.
Așteptări am de fiecare dată, dorința de la miezul nopții e nelipsită așa că sunt pregătită pentru tot și toate. Dintre dorințele care se pot spune aș enumera:
1. Să merg la vară în Grecia și să văd Atena
2. Să mearga bine lucrurile la doctorat și să fac față cu brio
3. Să nu mă mai stresez din orice, să nu mă mai cert cu lumea, să fiu mai relaxată, să fiu mai optimistă, bla, bla, bla…
4. Să am speranța că dorințele se vor împlini și înțelepciunea de a înțelege de ce nu se pot împlini unele
5. Să fim fericiți, TOȚI
Așadar, start într-un nou an. Peste 7-8 ore unii merg la serviciu, alții la școală pur și simplu vacanța de iarnă s-a terminat. Eh, nu mai e atât până iarna viitoare…
Close Menu