Franta, Muzica, Travel

Sous le ciel de Paris

8 comentarii

Poate nu o să mă credeţi dar mie îmi suna în cap (nu apa!) melodia asta în timp ce mă plimbam alene prin Paris. La un moment dat l-am întrebat pe Clau: “dar tu nu auzi o muzică?”  :)) Mie îmi venea să cânt, îmi venea să zburd, îmi venea să alerg să îmbrăţişez totul, să mă arunc în iarba aceea verde din Jardin de Luxembourg, apoi să cânt iar, să urmez melodia din capul meu (sau sufletul meu de fapt). Plimbările mele au coloană sonoră…

Sous le ciel de Paris
S’envole une chanson
Hum Hum
Elle est née d’aujourd’hui
Dans le cœur d’un garçon
Sous le ciel de Paris
Marchent des amoureux
Hum Hum
Leur bonheur se construit
Sur un air fait pour eux
……………………………………

Aş vrea să revăd zilele astea, Amelie, chiar dacă numai ce l-am revăzut anul trecut. Vreau să-l mai vadă şi Clau odată că din 2002 când l-a văzut el a trecut multă vreme. Aşa mă alin…

P.S. Melodia din capul meu este cu dedicaţie pentru cea care m-a fascinat mereu cu Parisul ei ;)

Filosofari, Franta, Travel

Ce-ţi rămâne în suflet…

20 de comentarii

… după Paris!

Îmi vine să mă tot întind ca o mâţă care nu se mai satură de somn… şi totuşi aseară am adormit greu şi mintea mea refuza să se relaxeze complet. Asta pentru că nu poţi, nu ştii şi nu vrei să te relaxezi complet, întors acasă, unde Clujul e fain, soarele a ieşit de sub pătura grosă de nori, patul e al tău, e cald, ceaiul e fierbinte şi totuşi, nu poţi, nu ştii şi nu vreai să uiţi Parisul. Parisul recent, Parisul posibil, palpabil şi fără sfârşit (vorba lui E. Simion)… Parisul care nu este un oraş pe cât este de fapt o stare, de care mi-am dat seama acum cu ocazia revederii, Parisul care nu este un loc exterior al tuturor ci un loc interior al fiecăruia, treabă pe care am realizat-o acum cu ocazia reîntoarcerii…  Nu spun lucruri mari, iar cei care au fost la Paris odată, de două ori, de nouă ori ştiu asta cu mult mai bine ca mine şi le mulţumesc tuturor celor care virtual sau nu mi-au înmânat o bucăţică din Parisul lor, cu care îmi pot compara bucăţica mea de Paris, prin asta ajungând să-l cunosc mai bine.

Şi pentru că încă nu pot să spun povestea aşa cum ar trebui, m-am rezumat doar la cuvinte pentru care mintea nu trebuie mult solicitată… ci doar sufletul, el îmi coordonează acum degetele, el îmi dictează ce să scriu. Reacţii chimice ce gândirea nu le poate duce, sufletul şi inima încărcată de sentimente le pot descifra şi le pot ambala astfel încât să îmi pot transmite înainte de toate, mie, că fericirea completă nu există, însă există poate clipe, poate zile, poate ani, cărora noi le dăm valenţe de fericire completă. Sunt nişte scurtcircuite pe întreaga fiinţă, care vin şi pleacă, te izbesc cu o violenţă copleşitoare, fie că e vorba de o rugăciune în faţa unei catedrale, noaptea, fie că e vorba de o cafea adusă în cameră şi 3 prăjiturele colorate, fie că e vorba de vântul care îţi suflă furios în ceafă, sau de tremuratul din cauza frigului ori a intensităţii momentului, fie de fina şi aproape imperceptibila diferenţă dintre ele, sau poate e vorba de o terasă, de un bulevard, de un om, de o librărie, de un telefon, de două, de mine, de tine, de noi, de anii ce au trecut, de cei care vor veni, de ce îţi rezervă viaţă, de ce îi rezervi tu ei, de ceva de mai puţin de o clipă, de întâmplare, de destin, de faptul că poate poate el nu există, de faptul că poate visezi sau de teama că poate mâine e prea târziu, de regret, de speranţă, de nod în gât, de iubire, de un an, de zece ani, de ieri, de azi, de acum. Da, cu asta… cu asta rămâi în suflet, dincolo de orice.

Diverse amestecate

Cinci lucruri pe care visez să le fac

24 de comentarii

Da, ştiu că viaţa nu e despre vise măreţe (şi atât) ci despre realizarea lor şi despre munca depusă pentru ca ele să prindă viaţă. De multe ori degeaba le ai dacă niciuna din acţiunile tale nu se îndreaptă spre realizarea lor. Noroc nu avem toţi, viaţa nu e dreaptă şi probabil nici nu trebuie să fie, nu e făcută în acest fel deci trebuie să te descurci cu ai, să faci o supă gustoasă cu resturile ce le mai ai în frigider. Normal că nu e plăcut, evident că e greu şi nu poţi fi sigur de rezultat. Dar ce îţi rămâne în afară de a încerca? Recunosc, că ceea ce a spus Ioana m-a scuturat puţin mai tare şi m-a îndemnat să scriu acest articol, însă dincolo de ce a spus, dincolo de ce o să spun eu acum, ideea e următoarea: “poate chiar trebuie să-ţi taie cineva craca de sub picioare ca să tu să realizezi că poţi să zbori”.

Cinci lucruri pe care visez să le fac

Să locuiesc cel puţin un an în Italia şi să văd tot ceea ce îmi trece prin cap încă din 2009 când am descoperit această ţară fabuloasă şi atât de accesibilă, pentru prima dată. Această ţară unde oamenii nu ne iubesc pentru că suntem români, unde văd că în ultima vreme o ţin tot într-un cutremur, unde nu ştiu exact ce aş putea să fac, dar unde ştiu sigur că mi-ar plăcea să trăiesc pentru o vreme… Desigur, mulţi m-ar întreba: da ce, nu ţi-e bine aici? Nu este vorba de asta dragii mei, nu! Pentru cei care înţeleg nu mai dau detalii.

Foto

Să lucrez cel puţin un an într-o agenţie de turism, să văd cum stă treaba şi apoi eventual să-mi deschid eu una (?!?). N-am studii în domeniu că m-am trezit cam târziu cred, dar oricum nişte cursuri de specialitate făcute acum ar suplini nişte ani de facultate în care m-am ocupat cu altceva. Tristeţea este că toate agenţiile care angajează în Cluj (de exemplu) îţi cer (la naiba!) experienţa de minim un an în domeniu şi cum să o faci dacă nu te angajează nimeni? E amuzant şi trist în acelaşi timp şi nu cred că ştiu cum să apuc “taurul de coarne” în direcţia asta… Cert e că mi-ar plăcea, poate aş fi dezamăgită de domeniu, dar măcar aş şti că am încercat. Idei?

Foto

Să locuiesc la casă! Mami cred că va fi cea mai mirată de treaba asta. De ce? Pentru că 20 de ani m-a auzit în fiecare zi cât de minunat ar fi ca noi să stăm la bloc, să avem un apartament cu 3 camere în care nu trebuie să facem iarna focul :) Comic, ştiu! Ei, după 5 ani de stat la bloc şi alţi 4 (cu pauze lungi) cu chirie tot la bloc (cu mutat şi alte cele), pe lângă faptul că simt că nu mai am spaţiu aici la două camere, îmi lipseşte o curte cum nu s-a pomenit! A sta acum la casă nu mai e ca în copilăria mea, dar oricum e mai bine ca la apartament (noroc că am balcon şi încă unul mare), căci în dimineţile de vară şi primăvară e super să ştii că dacă chiar te apucă, poţi să ieşi cu o carte în mană “în grădină” (noi aici chiar avem una, a vecinului cu casa din spatele blocului) :)

Foto

Să ajung la o festivitate de deschidere a Jocurilor Olimpice. Măi, da, acum la Londra chiar era o treabă, că la Rio în 2016 sigur nu ajung şi nici nu ştiu dacă vreau neaparat la Rio. Clau zice că ceva mai aiurea ca festivităţile alea nu a văzut în viaţa lui, sunt atât de lipsite de sens şi de bun gust că nu pricepe cu ce mă atrag pe mine. I-am zis odată că mă atrage “spiritul olimpic” şi niciodată LOL nu s-a potrivit mai bine :) Nu stiu, cert este că din 1992, de la Olimpiada de la Barcelona deci de… 20 de ani nu am ratat nicio festivitate, stau lipită de TV şi mi se pare în continuare ceva gradions şi ceva care face să crească inima în mine. Pierre de Coubertain ăsta o fi ştiut el ceva (haha).

Foto

Să scriu o carte despre o experienţă personală. Nimic original în asta, căci nu cunosc pe nimeni pasionat de citit care să nu îşi dorească să scrie şi propria carte. Dacă e să fie bazată pe propria experienţă evident mai am de aşteptat şi cine ştie, cândva poate chiar o să trăiesc ceva demn de scris şi de împărtăşit. Îmi plac enorm momentan cărţile celor care au trăit/călătorit într-o anumită parte de lume şi au descris asta în cel mai frumos şi motivant mod cu putinţă. Şi iată, cred că aţi aflat ce îmi alimentează mie visele, nu?

Foto

P.S. Pe aia cu “să fac un copil, doi, trei” (e un fel de a spune, trei) nu am pus-o aici, căci nu e din aceeaşi categorie. Oricum cel mai probabil asta va veni înaintea celor enumerate mai sus şi cel mai probabil îmi va schimba priorităţile :D

Filme, Ineu

Era aprilie şi cred că era tot joi

8 comentarii

Da, se poate să fi fost tot joi, căci vinerea aveam orar mai uşor şi după ce 3 zile rulase de câte 3 ori pe zi de tot Ineul ajunsese să-l vadă, am zis să mergem şi noi (eu şi Ramo). Ramo (care va primi link-ul acestui articol) m-a aşteptat cuminte şi faţa şcolii, a vorbit cu doamna de la chioşc să-mi ţină un hotdog ca să nu stau multe ore nemâncată şi confrorm planului făcut încă de când erau afişe prin oraş, urma să mergem de la 3, puteam şi de la 5, dar aveam totuşi 12 ani :D Şi am fost… şi sala a fost plină până la refuz, pe vremea aceea mi se părea mare, fiecare scaun era ocupat, nu mai văzusem sala atât de plină… totul a fost perfect până când s-a luat curentul, apoi am stat peste o oră aşteptând să vedem continuarea, apoi Petre strigă “Sesam deschide-te”, toată lumea a râs (eram măcar fericiţi că nu comentase fiecare scenă aşa cum avea obiceiul). Apoi la un moment dat la o anume scenă mi-au dat lacrimilie (deşi la final m-am felicitat că n-am plâns aşa cum făcuse 80% din sală, era de porc să te pui pe plâns la formarea personalităţii). Iar la finalul celor peste 4 ore dacă socotim şi pana de curent toată lumea a aplaudat… 7 zile după, toată lumea a comentat fiecare replică, fiecare gest, fetele începuseră să-şi tapeteze camerele cu el (eu nu mă număram printre ele, să ne înţelegem, deşi îmi cam plăceau băieţii cu ochi albaştri, drept dovadă că am ajuns să mă mărit cu unul!), băieţii spuneau că e frumoasă ea (mie nu-mi plăcea că ziceam că e durdulie, proastă eram)… Dar toţi cred că măcar odată au visat la poveşti de dragoste frumoase pe coloana sonoră!

Aşa am văzut eu acu’ 15 ani TITANICUL, dap, acel Titanic care era (şi încă mai este) la modă să nu-ţi placă, acel Titanic care la vremea acea câştigase cele mai multe Oscaruri din istorie, acel film despre care s-a spus că este cel mai prost film care a luat atâtea premii, acel film care şi după 15 ani a adus la cinema oamenii cu aceeaşi frenezie. Poate că acesta nu este un film neaparat bun, dar este fără îndoială un film mare.

Foto

Ieri am fost să-l vedem 3D, sala a fost plină din nou, iar nişte puştani de maxim 12 ani au comentat filmul mai ceva ca Petre (nu i-am simţit lipsa) :) Oricum 80% din cei din sală ori nu erau născuţi acu’15 ani ori erau prea mici ca să fie interesaţi de film, aşa că ei au văzut pentru prima oară Titanicul la Cinema. De data acestă nu s-a luat curentul, s-a auzit impecabil şi mi-a plăcut mai mult ca în 1997, m-am emoţionat la aceleaşi scene (plus una în plus care la acea vreme nu avea cum să-mi spună nimic), am simţit la fel ca atunci cum au trecut cele 3 ore, pe el l-am regăsit tot anost, pe ea mult mai frumoasă (cu adevărat frumoasă), iar povestea la fel de tristă şi de nemuritoare. La final nu a aplaudat nimeni, dar puştanii mei din spate (frumuşei că i-am văzut la ieşire) au spus că merg acasă şi ascultă melodia… Am ieşit ultimii din sală…

Poate că fapul că eu am văzut Titanicul doar de 3 ori complet, cu tot cu vizionarea de ieri, a făcut să nu mă plictisesc nici de data aceasta. Poate că faptul că am văzut Gala Oscarurilor în direct în ’97, atunci când a câştigat Titanicul şi mi-am dorit din prima clipă să ajung să-l văd, poate şi asta a fost o chestie în plus care a propulsat Titanicul în preferinţele mele. Oricum, a fost coadă la vizionarea de la 8:30 când am ieşit noi, oare atât de mulţi oameni se pot înşela? Sau?

Era aprilie şi cred că era tot joi în 1997 când am văzut Titanicul pentru prima oară la Ineu la Casa de Cultură şi această postare este pentru nostalgiile mele, pentru duminicile în care mergeam la film cu prietenii de pe două străzi şi umpleam un rând întreg şi pentru cei care în acea după amiază de aprilie, joi, au fost în sală la Titanic când s-a luat curentul.

Cluj, Travel

Primăvara pe care nu o avem (despre vreme; temă englezească)

6 comentarii

Nuuu! Răzui în fiecare dimineaţă, bine nu eu, Clau, dar…) gheaţa de pe geamurile de la maşină, mă îmbrac ca în ianuarie, atât că nu-mi iau mânuşile (mai mult din mândrie decât din… căldură), îmi crapă mâinile oricum de la frig, bruma e groasă la vecinul în grădină, florile îngheaţă, plouă rece şi bate un vânt care te taie… soarele îl vedem cu porţia. Serios că eu am crezut că după aşa iarnă lungă măcar primăvara va veni brusc şi ne va face să… să ne topim :)

De Florii a fost jale de vreme, a plouat rece TOATĂ ZIUA, iar ieri la telefon mami îmi zice: “auzi, dacă vii la Ineu, vezi i-aţi paltonul!!”… “Ce? Nici gând, merg la Ineu de Paşti, paltonul l-am avut de Crăciun!” :)

Well, da, cred că ar trebui să mă bucur şi de frumuseţea vremii rele ca şi de cea a vremii bune şi călduroase. Dar nu pot, mi-e fizic rău că afară e tot frig, că nu pot zbura în balerini când mă taie capul, că încă n-am împachetat cizmele şi nu le-am făcut uitate în sertarul de jos al pantofarului… că încă mi-e frig în fustă şi cămaşă. Jur că cele 11 zile din aprilie sunt mai aiurea decât primele 11 din martie… În ultimii ani de Paşti m-am prăjit la soare, ceea ce anul acesta nu se va întâmpla.

Şi totuşi, ca să nu dau în depresia de toamnă (că jur că seamănă starea) am colindat din Creta până în Paris şi din Provence până la Toscana ca să găsesc cele mai inspiraţionale fotografii cu primăvara, aşa cum arată ea când o iubesc eu cel mai tare… Mă înţelegeţi? :D

Cluj

Apă cu flori şi ouă cu fundiţă

Un comentariu

Când eram mică, tati şi mami îmi aduceau din grădină o crenguţă cu flori de măr, păr sau cireş în fiecare dimineaţă de Florii :) Apoi rupeam câteva floricele, le puneam într-un vas cu apă şi mă spălam cu apa pe faţă :) E o amintire din copilărie pe care niciodată nu o voi uita…

Azi sărbătorim iar, fără crenguţa aferentă, dar cu o vază plină de narcise, ieri a fost plin Clujul de narcise, iar eu am plecat acasă cu  exact 22 de fire galbene ca soarele de primăvară. Le ofer azi virtual tuturor prietenilor mei, celor care citesc aici şi celor care nu citesc, în special celor cu numele de Flori, celor pentru care Floriile mai au o semnificaţie în plus. La mulţi ani, Florile mele dragi! Primiţi narcisele astea de la mine.

Vecina mea, catolică fiind, mi-a adus aseară ouă roşii legate cu fundiţă, am fost impresionată de gest şi de felul acesta de a aranja ouăle. Azi o să le ciocnim şi o să ne gândim la săptămâna viitoare când vom avea un coş plin. Până atunci însă urez Un Paşte Fericit! tuturor celor care sărbătoresc azi cea mai mare şi importantă sărbătoare creştină.

Aşa că tuturor celor care sărbătoresc Paştele, Floriile sau chiar şi celor care nu sărbătoresc nimic, le doresc o zi cu soare, căldură şi linişte, dacă nu în afară, măcar în interiorul fiecăruia. Zi frumoasă! (la Cluj plouă groaznic)

Carti, Filme

Întrebări despre filme şi cărţi

5 comentarii

Aliceee, în timp ce tu te plimbi prin Londra, eu am decis să răspund întrebărilor tale despre filme şi cărţi. Şi evident să aştept continuarea poveştilor din capitala Angliei pe picior de Olimpiadă :)

Foto

1.Ce cărţi ai citit anul trecut?
 2. Ce carte/cărţi citesti in acest moment?
 Eseu despre orbire – Jose Saramago şi mi se pare foarte, foarte interesantă…
 3. Ce cărţi vei citi în acest an?
Da, am o listă, dar ea se mai schimbă, nu cred că o să ştiu cu exactitate ce titluri o să citesc săptămâna viitoare sau luna viitoare.
 4. Care este cartea ta preferată?
Aici e greu, căci şi aici se mai schimbă lucrurile. Poate aş putea să dau câteva titluri aşa, că sunt printre cărţile mele preferate:
Să ucizi o pasăre cântătoare
Pânza de paianjen
Ca apa pentru ciocolată
Despre dragoste şi alţi demoni
Prin praf şi vise
Citind Lolita în Teheran
etc

5. Care este cartea care ţi s-a parut cel mai puţin interesantă?

Hmmm… una din cărţile care nu m-au prins este Incredibila și trista poveste a candidei Erendira și a bunicii sale fără suflet – Gabriel Garcia Marquez, deşi altfel eu îl ador pe Marquez.

6. Care este melodia care îţi creează o atmosferă relaxantă atunci cand citesti?

Nu ascult muzică atunci când citesc, dar poate ceva saxofon nu m-ar deranja ;)

 7. Eşti pasionat de jocurile pe calculator? Daca da, care este jocul tău preferat?
Nu sunt pasionată de jocurile pe calculator, doar Angry Birds m-a ţinut ceva vreme cu iPad-ul în braţe, în rest nu-mi pierd vremea cu ele.
8. Care este filmul tău preferat?
Din nou dau câteva titluri, căci să zic ceva despre unul singur ar fi o tortură:
The Legends of the Fall
Tea With Mussolini
Midnight in Paris
Seven years in Tibet
The Shawshank Redemption
etc

9. Ai da bani pe o carte interesantă sau pe bere ori o trusa de farduri?

Aici e simplu: nu beau bere (ştiu, cum aşa ceva?), de fardat nu prea exagerez şi nu cred am nevoie chiar de o trusă, poate de un dermatograf, un rimel şi un ruj, care nu mă costă o avere şi nu le cumpăr toată-ziua-bună-ziua, aşa că evident aş da toţi banii pe o carte :D

10. Care sunt cele 5 cărţi pe care le-ai recomanda oricui ?

A se vedea răspunsul de la întrebarea numărul 4, căci merge, nu?

Vă plac întrebările acestea? Dacă da, vă rog răspundeţi şi voi la ele şi daţi de ştire!

Close Menu