Carti

Lectura de convalescenţă

7 comentarii

Când nasul vrea să concureze robinetul, iar fiecare încercare de a-ţi ţine capul drept este sortită eşecului, a sta în pat este soluţia imperios necesară. Printre mormane de serveţele, pături groase, căni cu ceai medicinal, supe la plic cu mai multă apă decât e necesar şi ce să ne mai ascundem, o stare generală pe care literalmente o poţi auzi după cum îţi vâjâie capul, trebuie să-şi facă până la urmă loc, relaxarea. Şi sunt multe şi diferite moduri de a o obţine, e televizorul care orice ar debita nu prea mai contează că oricum eşti ocupat să îţi pui mucii în batistă la fiecare jumate de secundă, ar mai fi un prieten care să-ţi ţină de urât, dar care s-ar plictisi rapid pentru că tu gâfâi ca după maraton şi cauţi din priviri şerveţelul (unde e şerveţelul?), deci nu ţine şi ar mai fi, desigur, singurul lucru care să-ţi ia gândul de la respiraţia deficitară şi de la udat batista (de unde frate, atâta apă? eu mă tot întreb)… o CARTE! Deşi cu singuranţă răcelile mai trec şi altfel şi poate gândul v-a fugit acolo.

Dar cărţile, atunci când viroza e prezentă pot fi nişte duşmani cu care să te lupţi şi vă rog să mă credeţi că nu mai ai nevoie de alţi duşmani când ai cactusul în gât, inundaţia în nas şi tornada în creieri, aşa că trebuie să cauţi bine acea carte care să te ţină departe de problemele tale şi care, dacă se poate şi nu ceri prea mult, să te destindă, să te facă să râzi. În caz contrar mai bine alegi varianta la care v-a fugit gândul, serios!

Titlu: Sex în (per)versiunea clasică

Autor: Simona Catrina

Nr. pagini: 253

Cărţile Tango

Aşa că am abandonat toate cărţile pe care le aveam începute şi am început acea carte, care întruneşte toate atributele cerute de mucosul din vârful patului. Ocazie cu care am decretat că Simona Catrina e o tipă care ştie cu adevărat să scrie cât să alunge în doi timpi şi trei mişcări orice viroză nepoftită… Atât de nostim scrie, încât atunci când am râs cu gura până la urechi între paginiile cărţii Sex în (per)versiune clasica m-am simţit cel mult un bolnav închipuit, deşi nu eram… Nu se putea astfel, să las să treacă acest moment fără să vă recomand cartea cu căldura celor aproape 38 de grade ale mele. Eu vă spun sincer că, dacă azi mă simt mai bine e şi pentru că ieri am început această carte. Cu ea în braţe, cu o pătură mai moale ca o mâtă plictisită, cu o cană de ceai fierbinte ca toate visele de amor şi cu un borcan de miere mai duce ca păcatele, o răceală e doar un amănunt ce trebuie ignorat.

Dar să vă mai zic despre carte, n-am terminat-o evident… poate la următoarea viroză (glumesc!) dar merge repede şi e ceea ce eu numesc o carte mai amuzantă ca orice banc. De ce? Pentru că tratează cu extrem de mult umor lucruri de altfel foarte serioase, lucruri pentru care oamenii se iubesc, se urăsc, se împacă, se despart, se ironizează, se critică, se laudă, se sinucid, se maturizează sau nu, lucruri care în marea lor majoritate se petrec de când lumea şi pământul … în pat sau, mă rog…

Şi ce m-a făcut să mă rup din lectură şi să vă scriu este următorul fragmenţel: “Barbatului îi face rău sexul, cred. Altfel nu se explică de ce, după fiecare extaz artezian, are o faţă de bolnav de Salmonella. Cu o pereche de ochi sleiţi, cu gândul navetă între ce o fi grăuntele ăla din tavan şi ce se face Steaua fără Dică, bărbatul post-orgasmic zace jignitor. Te-ai străduit să scoţi scântei din el, impactul a fost senzaţional, patul făcea ca iapa lui Vodă, dânsului i-a plăcut şi dădea semne că o să-i pocnească splina de plăcere, gâfăia ca la urgenţe. Apoi, în momentul culminant, un urlet prelung, de lup nemâncat, a certificat calitatea actului. Dar la zece secunde de la măgulitorul răcnet satisfăcut, se trânteşte pe banda lui de pat şi auzi, pe întuneric, cum i se dezumflă faţa”.

Da, e o carte destul de feministă aşa, dar să nu credeţi că de femei nu se ia, ooo, se ia şi încă cum, aşa că dragii mei cititori bărbaţi, nu disperaţi, autoarea e doar comică nu şi ironică, sau cel puţin nu doar la adresa voastră. Că am reprodus eu acest fragment, este pentru că aici am râs mult şi bine de una singură şi am hotărât să merg să-mi mai fac un ceai… de mentă ;)

Cluj

Ieri

5 comentarii

Dacă iubirea se întâmplă atât de rapid este probabil pentru că dorinţa de a iubi există dinainte de persoana iubită  – nevoia şi-a inventat soluţia. (Eseuri de îndrăgostit – Alain de Botton)

– Pentru ce nu scriu femeile? – Pentru că ele pot plânge oricând. (Pe culmile disperării – Emil Cioran) 

Învăţasem că nu totdeauna cuvintele sunt cel mai bun instrument pentru a ne face înţeleşi de cei din jur. (Cititorul din peşteră – Rui Zink)

 – Ai văzut stelele, Enaiat? – Ce legătură au stelele? – Numără-le, Enaiat! – E imposibil, sunt prea multe! – Atunci începe, a spus mama. Altfel nu le vei termina niciodată. (În mare sunt crocodili – Fabio Geda)

Carti, Guilty pleasures

Fotoliu pentru citit. Cum procedăm?

17 comentarii

Un domn inteligent spunea că deţine tot ce îi trebuie dacă are o carte de citit şi o femeie de iubit. Noah… deştept bărbat aş zice… Pornind de la averea domnului în cauză, care m-ar aranja şi pe mine, am o nevoie în plus, asta pe lângă înlocuitul unei femei cu un bărbat şi nevoia asta în plus se numeşte fotoliu… de citit în primă fază :)

De fapt şi de drept eu îmi doresc în casă un colţ al meu care să fie fix lângă biroul lui unde el oricum petrece mii de ore, timp în care eu îmi fac de lucru cu o carte în braţe (sau cu laptop-ul, normal) pe canapeaua din living sau pe patul din dormitor, însă de la o vreme (adică nu de ieri de azi) mi-ar fi trebuit un fotoliu pe care să mă pierd în… cărţi. Problemele însă sunt multiple:

  • dispun de un spaţiu foarte limitat 75X70 cm
  • apartamentul nostru este oricum foarte aglomerat
  • El nu agreează ideea fotoliului că i se pare inutil (deh… bine că are el un birou imens care nu se potriveşte cu nimic în casă) :P
  • tot El zice că ce colţ îmi mai trebuie când peste tot sunt chestiile mele, cărţi, suveniruri, haine  (haha, are dreptate omul… in a way)
  • genul pe fotoliu pe care l-aş vrea eu nu pare foarte ieftin, dar nici nu vreau să investesc mult în el
  • de fapt nici nu sunt hotărâtă 100% ce fel de fotoliu vreau
  • am găsit un articol de care m-am îndrăgostit (este despre fotoliu, da)
  • în acelaşi timp am găsit şi un articol despre rafturi, deşi s-ar putea să intru la idei şi NU vreau
  • în plus deasupra acestui fotoliu vreau să-mi agaţ o tablă de plută pe care să-mi etalez visele
  • El nu vrea să găurim pereţii (nici posterul cu Superman nu l-am agăţat şi l-am cărat tocmai de la Paris, de la anticarii de pe Sena)
  • pe un colţ din biroul lui Lui ar trebui aşezată o veioză, sau în cel mai rau caz cumpartă una cu picior lung
  • asta înseamnă că Saturn V ar trebui să zboare în altă parte şi deja prevăd un scandal în familie :))
  • Mami se va oferi să-mi dea unul din fotoliile de care vrea să se scape că şi aşa după noua organizare a casei are în plus
  • dar eu nu vreau un fotoliu venit din comunism că nu-i vintange şi nici chic… deloc
  • cred că trec azi în vizită pe la Praktiker că tot mi-e în drum

(Pentru poze ca cea de mai sus, intraţi aici că tare mi-e că o să doriţi şi voi un fotoliu)

În esenţă, ar trebui să mă potolesc, iar la magazine de mobilă să merg numai aşa for the fun of it, ceea ce mai mult ca sigur o să şi fac… Deocamdată în locul în care ar putea sta fotoliul stă altceva, provizoriu, dar la fel de bine ar putea să nu stea nimic şi camera ar arăta mai aerisită. Nu la fel de aerisită ar arăta şi mintea mea, chiar dacă faza cu fotoliul ar dispărea, oricând altceva cu mult mai năstruşnic decât acest gând l-ar înlocui imediat… Plouă, trebuie să mă ocup cu ceva în weekend, nu? :)

Filosofari

Căutând prin arhive… după mine

4 comentarii

În fiecare dimineaţă e destul de mohorât, iar pe la 10-11 un soare pe ducă îşi mai aruncă câte o rază. Timpul pare lăptos şi greu, dar ploaia nu vine. Sau poate vine, noaptea, când nu o aud şi nici nu pot să o miros. Soarele mi-a spus că vrea să păstrăm distanţa o vreme, cam până prin iunie la anu’. Ce să-i faci, toate relaţiile sunt dificile, iar dacă el are nevoie de spaţiu şi vrea să plece să se regăsească în cealaltă emisferă trebuie lăsat…

Acestea sunt momentele în care nu sunt nici inspirată, nici entuziasmată şi nici măcar cu dorinţa de a fi. Sunt însă momentele în care mai mult ca oricând mă întorc spre mine şi spre ceea ce mă interesează cu adevărat. Sunt momentele în care îmi pun mai mult ca oricând ordine în simţiri, căutând armonia şi echilibrul acela. Pun în Balanţă şi mă comport ca atare. Citesc o carte care mă resuscitează, văd un film care mă poartă în altă parte, ies seara la o plimbare mai lungă şi uneori mai alertă, cu aparatul de fotografiat pe umăr, dorind să mai strâng în mine puţin aer de vară amestecată cu plante uscate, căci toamnă colorată încă nu-i.

Mai caut prin arhive, ca şi cum aş răsfoi un jurnal vechi căutându-mă pe mine din alte timpuri. Dacă ar fi un jurnal din urmă cu 11-12 ani ar fi extraordinar, dar nu, sunt doar arhivele de pe blog, de acu’s 2 sau 3 ani. Şi aşa e bine, în 2009 eram cu totul alta şi asta mă ajută să mă proiectez oarecum peste alţi 3 ani de azi înainte. Viaţa merge uneori galopant alteori ai senzaţia că stă pe loc, când de fapt merge în acelaşi rimt mereu, inima e cea care schimbă ritmul, iar mintea percepe cum vrea ea şi când vrea ea şi mai aiurea e că numai ce vrea ea. Gândurile însă nu sunt niciodată fleacuri.

În 2009 septembrie a fost o lună de foc. Ştiam deja la vremea asta că urma să plec în Franţa, dar aventurile birocratice au ştirbit mult din frumosul perioadei. Citeam frenetic printre alergături multe şi nici acum nu-mi dau seama cum de în aşa momente puteam să mă pierd cu o carte de 400 de pagini în braţe o zi întreagă… Era deja jumătatea lui septembrie şi nu aveam de unde să ştiu că, ce era mai bun din anul acela, de atunci urma să vină… Eram în faţa unui nou început pe mai multe planuri…

În 2010 am avut parte de un alt fel de început. Făcusem câteva schimbări de o anumită factură şi parcă pentru a mă putea curăţa definitv de chestii din trecut răcisem zdravăn, de ţinut minte nu altceva, dar poate a ajutat căci mi-am început lista. Nu aveam nici atunci habar că ce era mai bun de atunci urma să vină, nu aveam nici cel mai mic indiciu unde voi ajunge în noiembrie şi ce va aduce finalul de an.

Anul trecut eram foarte stresată pe vremea asta, urma pe 20 să am o prezentare importantă, iar pe 19 mintea mea era ocupată cu total altceva. Ştiam că va urma Toscana şi ştiam, deşi nu am habar cum, că o să-mi placă foarte mult, imaginea din articolul de pe 19 aveam să o văd pe viu o lună mai târziu, deşi nici măcar nu era în plan să ajungem în Chianti.

Mirosul de ceai fierbinte de muşeţel îmi inundă simţurile acum. Şi stau şi vă scriu, gândindu-mă că cel mai probabil habar nu am ce va urma în sfertul de an care a mai rămas şi sper doar să fiu surprinsă pozitiv de evenimentele ulterioare, aşa ca în fiecare an. Căci poate nu doar primăvara vine cu o renaştere şi cu noi începuturi. Poate mă va putea face să renasc şi un anotimp care moare.

Carti

Cum începe o carte de dragoste? Care este diferenţa dintre un râu şi un lac?

7 comentarii

Aseara după ora 23, după ce mi-a fost clar că n-am chef să văd niciun film (deşi toată ziua m-am gândit ce bine ar fi să văd unul; aveam de ales între două pe care vreau să le văd de ceva vreme), am luat în mână o carte. Pur şi simplu mi s-a lipit mâna de ea, aşa fără veste, fără să cuget câteva minute bune în faţa raftului, cum fac de obicei. Mai începusem una ieri (cartea călătoare de la Cami), dar aceea e o carte “document”, genul de citit în paralel cu altele, deci se cerea oarecum…

Cartea de care vreau să vă spun o am împrumutată de la Lili (deci nici asta nu-i a mea) alături de alte două cu îndemnul: “uite pe asta să o citeşti prima”. N-am ascultat, că nu-s aşa de ascultătatoare cum pare :D şi am început cu Sega :D Dar aseară, după cum vă spuneam, m-am aşezat în pat sub plapuma groasă, căci am reunţat la pătură, nu se putea altfel şi am ţinut puţin cartea asta la piept să o încălzesc. Nu ştiam nimic despre ea în afară că titlul e atât de siropos încât Clau de cum a văzut-o ne-a zis (mie şi Lilianei) că el n-ar putea citit o cartea care are în titlu “Cele patruzeci de legi ale iubirii” :)

Şi am început cică să citesc numai primele pagini să văd despre ce vorba şi eventual să intru în atmostefră. Ei bine, am intrat aşa de bine în atmosferă, căci am închis cartea după aproape două ore şi atunci ca să rumeg nu ca să adorm instant. Şi acum vreau să va arat cum trebuie să înceapă o carte care să ţină “în cărţi”.

Fix primul paragraf: “Binişor, ţii între degete o piatră şi o arunci în apa curgătoare. Efectul s-ar putea să nu fie uşor de desluşit. O mică încreţitură unde piatra străpunge luciul apei şi apoi un clipocit înăbuşit de vuietul râului din jur. Aruncă o piatră în lac. Efectul nu va fi doar mai vizibil, dar va fi de asemenea mult mai durabil. Piatra va tulbura apele liniştite. În locul în care va atinge apa se va forma un cerc, şi într-o clipită, cercul acela va da naştere altuia şi altuia. Curând undele stârnite de căderea pietrei se vor întinde până se vor face simţite pe întreaga oglindă a apei. Abia când vor ajunge la maluri cercurile se vor opri şi se vor stinge. Dacă o piatră cade într-un râu, râul o va lua ca pe o tulburare oarecare în curgerea sa deja năvalnică. Nimic neobişnuit. Nimic de neînvins. Dacă o piatră cade însă într-un lac, lacul nu va mai fi niciodată acelaşi”. (Elif Shafak – Cele patruzeci de legi ale iubirii).

Ca un făcut, în dimineaţa aceasta, Lili mi-a scris şi m-a întrebat dacă am început cartea :)

V-am lăsat, plec în carte mai departe!

Aniversări, Diverse amestecate, Muzica

Pentru mami la… 35 de ani ;) La mulţi şi fericiţi ani!

18 comentarii

Dacă ai ghici
Tot ce-ţi pot dori,
Eu ţi-aş prinde-n păr
Cununa de sori,
Stropită cu flori.

Încearcă să zâmbeşti
Făr’să te-amăgeşti
Şi să iţi doreşti
Un lucru usor
Fiindcă-i trecător.

Dacă iei un strop de ploaie
În palma ai să vezi
Că nu-i atât de greu să speri.
Fur-o rază de lumină,
Incearca-n ea sa crezi
Şi ridică-ţi fruntea spre cer.

Dacă ai ghici
Tot ce-ţi pot dori,
Eu ţi-aş prinde-n păr
Cununa de sori,
Stropită cu flori.

Încearcă să zâmbeşti
Făr’să te-amăgeşti
Şi să iţi doreşti
Un lucru usor
Fiindcă-i trecător.

Ia un strop de fericire
Dintr-un colţ de cer,
Ochii oglindeşte-i in el.
Ia un fluture din soare,
Puneţi-l in par,
Langă o cunună de măr.

Dacă ai ghici
Tot ce-ţi pot dori,
Eu ţi-aş prinde-n păr
Cununa de sori,
Stropită cu flori.

Încearcă să zâmbeşti
Făr’să te-amăgeşti
Şi să iţi doreşti
Un lucru usor
Fiindcă-i trecător.

Şi acum, fă rost de boxe, dă-le la maxim şi ascultă melodia (click aici) pe versurile de mai sus!

Te iubesc de 100 de ani! Dar tu ştii asta şi o să-ţi aminteşti şi peste 100 de ani. Aş vrea şi acum să fiu acasă la Ineu cu un buchet de flori pentru tine şi cu o îmbrăţişare caldă, dar sper să o simţi de la distanţă, iar cadoul (până ne vedem) vine pe cale virtuală. Ştiu oricum că orice ţi-aş oferi tot ar fi puţin faţă de ce mi-ai oferit tu mie. Mulţumesc!

Bloguri & Blogging

Despre oameni şi pasiuni: Blushing Goodies

5 comentarii

Prima dată am întâlnit-o pe Diana aici pe blog şi mare mi-a fost mirarea să aflu ca este, la fel ca şi mine… :D de la INEU! Nu mi-am încăput în piele de fericire şi nu mi-a venit să cred. Apoi am devenit prietene pe Fb (da, apoi am devenit, nu înainte) şi văzându-i profilul am văzut că are şi ea blog, intru curioasă şi peste ce dau!?! Peste minunea Blushing Goodies, un site savuros, unde Diana îşi expune creaţiile… Şi ce am descoperit, înainte să ajung să o văd şi faţă în faţă, este cât de talentată poate fi. I-am şi spus că eu aş fi fericită maxim să am astfel de talente, dar n-am… :)

Când am împlinit aici 1000 de articole, Diana mi-a scris că vrea să-mi facă un cadou, un semn de carte. I-am mulţumit şi i-am spus că cel mai bine ar fi să îl primesc la Ineu (căci urma să merg în vacanţă) şi să ne şi cunoaştem, deşi Diana nu mai locuieşte acum la Ineu. N-am prea fost sigure cum se va întâmpla asta, sau ce programe vom avea, dar eu zic aşa: dacă TREBUIE să cunoşti un om, CEVA va face să te aducă faţă în faţă cu el. Deci n-am stabilit nimic şi cu toate astea ne-am trezit faţă în faţă la Zilele Ineului într-o aglomeraţie de nedescris. Aşa am cunoscut-o pe Diana. Să nu vă mai spun că am plăcut-o din primele 5 secunde, e atât de finuţă şi de boemă (!!). În plus am aflat în primul sfert de ceas că urmează să plece în vacanţă… în Toscana :)

Urma să plece a doua zi din Ineu şi cum nu avea cadoul la ea, nu ştia exact cum să facă aşa că l-am primit prin poştă câteva zile după. Nu doar că am primit semnul de carte promis, dar am primit şi o pereche de cercei superbi cu o culoare fenomenală. A fost o surpriza completă şi vreau să-i mulţumesc Dianei şi aici, să-i arat că apreciez foarte mult gestul şi că am o mare admiraţie pentru ce face.

Dacă doriţi să vedeţi ce talentată e fata asta frumoasă, intraţi şi voi pe site şi poate chiar vă va face cu ochiul una sau mai multe dintre creaţiile Dianei. Îmi plac oamenii cu pasiuni extraordinare, îmi plac  FOARTE MULT! Mulţumesc Diana! :*

Close Menu